Ce crede scriitorul MIRCEA CĂRTĂRESCU despre URĂ și despre atacul barbar cu toporul petrecut într-un tren din Germania
- Florian Saiu
- 20 iulie 2016, 12:13
Mircea Cărtărescu vorbește despre efectele primirii imigranților în Europa, despre religia islamică, despre civilizație, cultură, dar și despre crima în masă
„Să strigi Allah akbar și să măcelărești cu toporul (!) într-un tren bieți turiști asiatici veniți să se pozeze cu domul din Köln... Asta nu mai e ură, e …. pan-ură, hiper-ură. Se coboară nu sub valorile unei culturi, oricare-ar fi ea, ci sub limita de la care cineva se poate numi om. (Adaug aici, dupa ce-am văzut comentariile și ca să nu fiu înțeles greșit: am fost în favoarea primirii imigranților în Europa și nu cred că religia islamică în sine e un adversar al civilizației. Dar nu cred că trebuie să fim orbi la crima în masă, care e mereu oribilă și inumană, mai ales când are motivare ideologică. Nu putem trăi la nesfârșit cu ochii larg închiși)”.