Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României a efectuat o VIZITĂ STARTEGICĂ în Austria
- Felix Mihai Badea
- 24 iulie 2018, 18:14
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a efectuat marți o vizită de lucru la Camera Economică Federală a Austriei din Viena (WKO), unde i-a întâlnit pe Harald Mahrer, președintele WKO, și Karlheinz Kopf, secretar general al WKO.
În cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte care vizează menținerea și consolidarea relațiilor economice dintre cele două state, cu scopul colaborării dintre companiile românești și cele austriece și pentru a pune bazele unor proiecte economice viitoare.
În acest context, Mihai Daraban, a subliniat că la nivelul camerelor de comerț ale celor două țări, o cooperare se poate concretiza prin organizarea de misiuni economice, dar și prin forumuri și seminarii, care ar putea oferi cadrul perfect pentru întâlniri de tipul B2B:
„Eforturile noastre comune ar putea încuraja companiile românești să se implice în afaceri de tip joint-venture cu cele austriece și să acceseze sau să dezvolte afaceri în țări precum cele din zona Balcanilor de Vest sau cele membre ale Parteneriatului Estic. Implicarea camerelor de comerț din cele două țări în proiecte economice de anvergură va aduce valoare adăugată și va ajuta părțile interesate să își realizeze obiectivele într-un mod mai eficient”, a precizat Mihai Daraban.
Daraban a mai subliniat, în contextul preluării șefiei Consiliului European de către România, rolul CCIR în a promova implementarea unor coridoare paneuropene de infrastructură, care ar putea avea un impact major asupra dezvoltării economice regionale.
„Un coridor de transport de interes comun, atât pentru România, cât și pentru Austria, este coridorul IV (Rhin-Danube) care începe în Dresda, trece prin Austria, Slovacia, Ungaria, România și se termină în Turcia. În acest sens, dorim să subliniem necesitatea revitalizării strategiei UE pentru zona Dunării în funcție de nevoile economice actuale. De asemenea, implementarea cu succes a conductei BRUA, unul dintre proiectele de interes comun pentru Comisia Europeană, va contribui la atingerea uneia dintre prioritățile Uniunii Europene referitoare la securitatea energetică, prin diversificarea căilor de export de energie și reducerea dependenței de gazul rusesc”, a adăugat dl. Mihai Daraban.
La întrevedere au luat parte Lazăr Comănescu, consilier al Președintelui CCIR pe probleme externe, și Christian Mandl, șeful Departamentului de Coordonare Europeană (WKO).
Pe teritoriul României, în 2018, activează un număr de 7487 companii austriece, cu un capital total subscris de 4,88 miliarde Euro, situându-se din acest punct de vedere pe locul 2 în România, arată datele furnizate de ONRC.
Astfel, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre România și Austria s-a cifrat la 3,9 miliarde de euro, la sfârșitul anului 2017, până în luna aprilie a acestui an înregistrându-se un total de 1,37 miliarde de euro.