POVESTEA UNEI FOTOGRAFII. Cartea centenară a Reginei Maria, din vânzarea căreia s-au finanțat cantinele „Mircea”
- Roland Căt ălin Pena
- 22 martie 2018, 00:46
Acum o sută de ani apărea prima ediţie a cărţii „Povestea unei Domniţe neascultătoare”, scrisă de Regina Maria şi tradusă din engleză de Nicolae Iorga. Pe coperta a doua, a volumului de 80 de pagini, se specifica: Se vinde în contul cantinelor „Mircea”.
Regina Maria a avut, înainte Crăciunului din 1917, iniţiativa organizării unor mici centre de ajutor pentru copii din familiile sărace din satele Moldovei. Aceasta a stat la originea cantinelor „Mircea”, numite astfel în amintirea celui de al şaselea copil al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, principele Mircea, ucis de febra tifoidă la numai trei ani, în 1916.
Sub ordinul direct al Reginei, de buna funcţionare a reţelei s-au ocupat prinţul Barbu Ştirbei, bănuit a fi tatăl natural al principelui Mircea, şi aghitotantul Majestăţii Sale, căpitanul Aurel Georgescu, alintat „micul Georgie”. Reţeaua s-a întins în toată Moldova, iar Regina, în desele vizite pe care le făcea neanunţată, constata că funcţionează tot mai bine.
Regina Maria a fost autoarea multor cărţi, unele de literatură pentru copii, altele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franţa. „Povestea vieţii mele”, cartea de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934– 1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal.