Suntem în ziua de 9 mai 1936. Regele Carol al II-lea inaugurează Muzeul Satului din Bucureşti.

Doar oficialităţile au acces în incinta de trei hectare amenajata la Şosea. Pentru public porţile se vor deschide abia pe 17 mai.

Imaginea regală

Suita e condusă, între altele, în curtea casei din Moişeni, originară din judeţul Satu Mare. De atunci a rămas această fotografie în arhiva instituţiei. Suveranul în prim-plan, pe fondul tradiţionalei construcţii din lemn, cu talpa alcatuită din piatră. Se remarcă acoperişul înalt, panta repede fiind aşezată pe bârnele solide care ocrotesc pereţii.

Regele a fost poftit să intre cel puţin în câteva dintre cele 29 de locuinţe montate aici.

Cu siguranţă, în cea despre care discutăm aici. Casa vorbeşte şi azi despre neamul din care se trage. Aşa că o puteţi admira, călcând pe urmele celor care au aplaudat-o la naşterea sa bucureşteană.

Drumul lung

Mult a umblat sălaşul acesta, străbătând întreaga Românie. Componentele demontate de meşteri locali, numerotate de specialişti. Salahorii le-au urcat în căruţe. Era prima etapă a unui drum lung, până în Capitală.

Materialele au fost transferate apoi în două tipuri de tren, unul cu ecartament îngust, altul cu linie normală, după cum era structura feroviară în diferite regiuni ale ţării. Ajunse la destinatie, descărcate, reasamblate tot de mâinile dibace care le insoţiseră ca pe o comoară. În aşa fel încât ansamblul să arate exact cum a fost botezat în 1780.

Rădăcinile

Casa ar fi aparţinut unui anume Moiş, deşi e doar o presupunere. Se ştie totuşi, în baza unor însemnări din 1838, că satul Moişeni e întemeiat de ciobanul Toma Moiş la mijlocul secolului al XIII-lea şi că după aceea neamul s-ar fi răspândit in majoritatea vetrelor de acolo. Azi vorbim de o aşezare aflată în componenţa comunei Certeze.

Sociologul Dimitrie Gusti avea în planul său crearea în inima ţării a unui sat care să reprezinte modelul de viitor al aşezărilor rurale din România. Pe de-o parte, cu toate facilităţile lumii civilizate, precum utilităţi şi drumuri asfaltate, pe de alta respectându-se moştenirea arhitectonică, obiceiurile şi ritualurile de peste an.

 

Un proiect

Muzeul Satului reprezintă, aşadar, încununarea amplelor cercetări pe care ilustrul cărturar le întreprinde încă din 1925 în toate ariile etnografice. De acolo sunt aduse nestematele arhitectonice. Trebuie remarcat, legat strict de transport, că întreaga operaţiune a durat numai două luni.

A fost nevoie de o uriaşă forţă umană, mai precis 1.046 de oameni, dintre care 130 de meseriaşi care au demontat la sursă şi remontat la destinaţie atât casele, cât şi o biserică, cinci mori de vânt, o moară pe apă, o cherhana, plus felurite instalaţii, o piuă, un teasc de ulei, o povarnă, şase fântâni, un scrânciob şi mai multe troiţe. Cantitatea de materiale, însumând 447 de tone, a încăput în 56 de vagoane. Casa din Moişeni păstrează şi azi un element aparte. Încuietoarea secretă făurită din inventivitatea ţăranului român. Proprietarul ştia în ce canturi intră zăvorul. Povestea se află pe mâini bune…