Care sunt CALITĂȚILE românului? Dar DEFECTELE? Care este „asul” din mâneca României? Un intelectual din noul val răspunde provocărilor

Care sunt calitățile poporului român? Dar defectele? Care este scheletul cultural al poporului nostru? Tripla întrebare nu l-a descurajat pe Bogdan Crețu, profesor, critic literar și scriitor.

„Cum aş putea răspunde la o astfel de întrebare? Aş fi nevoit să intru într-un discurs de secol XIX şi să improvizez o unitate identitară, mai vizibilă atunci decât acum, creată din diversitate. Fără efuziuni, mă mulţumesc să spun atât: poporul român s-a descurcat mereu. Aceasta este cea mai mare calitate a sa, dar şi cauza unora dintre defecte, inventariate de atâţia gânditori, de la Rădulescu-Motru, la D. Drăghicescu, Cioran sau Mircea Vulcănescu.  Mai interesant mi se pare profilul culturii române. G. Călinescu a încercat să extragă unul din retorta literaturii. Mă tem însă că a apus, cel puţin pentru moment, epoca istoriei literaturii ca discurs naţional(ist). Ce e de spus? Faptul că nu mai suntem conştienţi de una dintre tradiţiile mari în orizontul căreia s-a format, secole la rând, tot ceea ce a însemnat cultură în acest spaţiu: aceea bizantină. Este un ingredient esenţial din identitatea culturală românească, de care ne-am îndepărtat odată cu asimilarea modelului occidental. Pentru cultura est-europeană din secolele XVI-XVIII, în care cultura română trebuie înscrisă, Occidentul nu reprezintă (încă!) centrul. Întreaga cultură post-bizantină are orgoliul raportării la propria tradiție, bazată în primul rând pe ortodoxie. De fapt, amestecul de influențe, sinteza Orient-Occident reprezintă o trăsătură esenţială, vizibilă, într-o oarecare măsură, şi astăzi. Modernizarea a venit târziu, în secolul al XIX-ea, odată cu „descoperirea Occidentului”. Am asimilat atunci formele accesibile, la îndemână, care se lăsau imitate imediat. Din acest amestec, la care s-a adăugat spirtul critic, detectat magistral de G. Ibrăileanu, a ieşit cultura naţională, care şi-a atins maturitatea în perioada interbelică, consumând nu succesiv, ci simultan experienţe divergente. La noi, Goga este contemporan cu Urmuz, Agârbiceanu cu Tristan Tzara. Pe de o parte, era epoca construirii statului naţional, iar literatura a fost unul dintre instrumentele cele mai eficiente în această luptă, din secolul al XIX-lea până la realizarea Unirii. Numai că se simţea nevoia unor criterii limpezi, de autonomia artei ca tip de discurs estetic, de ruptura sa de politic. Modernismul, odată instaurat, în urma unor polemici şi dezbateri îndelungate, a fost retezat de venirea comunismului şi nu a avut posibilitatea să îşi consume resursele într-un ritm firesc. Dacă mă gândesc bine, nu găsesc două decenii legate în care literatura şi, mai larg, cultura română să nu fi fost nevoite să facă faţă unor presiuni politice, istorice. Tocmai această permanentă stare de urgenţă, de radicalism ideologic cred că îi este specifică; de fapt, negocierea permanentă a discursului artistic, care caută să îşi conserve specificul estetic, cu presiunile de ordin ideologic. Din această tensiune a ieşit o cultură importantă, capabilă să dea mari artişti, care ar trebui să ne creeze responsabilităţi, nu complexe”.

Cum putem câștiga respectul străinilor

Manevra Heimlich: Primul ajutor vital, acordat persoanei care se sufocă. Secundele fac diferența între viață și moarte. Video

Silviu Prigoană: Omul de afaceri și mogulul media de succes. Cum a revoluționat televiziunea

Profesorul Bogdan Crețu a concluzionat: „Pentru generația mea există încă o reținere în asumarea explicită a condiției de român. Cum orice angajament presupune o retorică, noi nu avem cum să uităm retorica anilor ’80, care nu doar că ne-a marcat copilăria, ci a întinat un discurs altfel legitim și, în termeni decenți, măsurați, absolut necesar în orice cultură. În plus, noi, toți cei care ne-am maturizat după 1990, cu atât mai mult cei născuți în ultimii 25 de ani, suntem victimele unei confuzii care s-a perpetuat interesat, cel puțin în spațiul public, mediatic: aceea dintre naționalismul autentic, organic, decent și necesar și cel delirant, paranoic, cu derapaje către radicalism. Ideea națională trebuie să funcționeze în orice stat modern, în termenii deschiderii față de celălalt, în spiritul consimțământului de a respecta valorile pe care s-a clădit civilizația europeană de după ororile de la jumătatea secolului trecut. Acceptarea diferenței presupune însă conștientizarea propriului specific și, am impresia, într-un context globalizant din ce în ce mai confuz, ale cărui fisuri se văd, sub presiunea ultimelor evenimente politice și sociale, din ce în ce mai acut, tocmai acest ADN național, cultural ne poate salva. Nu e cartea perdantă, ci asul din mânecă, de care trebuie să știm să profităm la nivel diplomatic și politic. Pentru că, dacă tu nu te accepți ca atare și nu crezi în identitatea ta, nu vei reuși să smulgi nici respectul celorlalți”.

Bogdan Creţu (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași şi conferențiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, Editura Timpul, Iaşi, 2005; Matei Vişniec – un optzecist atipic, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2005; Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană. Editura Timpul, Iaşi, 2006; Utopia negativă în literatura română, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008; Inorogul la Porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir. Vol. I. Premise. Bestiae Domini, vol. II. Bestiae Diaboli, Editura Institutul European, Iași, 2013; Iluziile literaturii şi deziluziile criticii. Noi coduri de lectură, între estetic şi ideologic, editura Contemporanul Bucureşti, 2015.  Stagii de cercetare la Paris, Roma, Barcelona. Cronicar literar, eseist; a publicat peste 500 de articole în principalele reviste de cultură şi academice din ţară. Semnează prefeţe la numeroase volume, antologii etc. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei pentru Literatură Generală şi Comparată. Din 2006, semnează o rubrică săptămânală în pagina de opinii a cotidianului „Ziarul de Iaşi”. Premii: Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (2005); Premiul pentru debut al revistei „Convorbiri literare” (2005); Premiul pentru debut al „Ziarului de Iaşi” (2005); Premiul pentru critică al revistei „Ateneu” (2006); Premiul de Excelenţă în critică literară, al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Academia Română (2009); Premiul de excelenţă al Revistei „Contemporanul. Ideea Europeană” (2012); Premiul revistei „Transilvania” (2013); Premiul Academiei de Științe a Ucrainei, 2012; Laureat al concursului „Cartea științifică” al Asociaţiei Internaţionale a Academiilor de ştiinţă, Moscova, 2012 (ambele în colaborare, obţinute pentru lucrări colective); Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române.