Caravana SMURD „Fii pregătit” a ajuns în 60 de localități din țară. A instruit peste 20.000 de persoane în acordarea primului ajutor
- Felix Mihai Badea
- 29 septembrie 2017, 19:55
Alte 22 localități, în planul caravanei pentru ultimele patru luni ale anului. Pentru următoarea perioadă, pe harta caravanei se află București, Zalău, Șimleul Silvaniei, Brașov, Iași și Timișoara. În 13 ani de parteneriat, Fundația Vodafone România a sprijinit proiectele Fundației pentru SMURD cu finanțări de peste 2,2 milioane de euro, numărul beneificiarilor ajungând la peste 450.000 de persoane.
București, 7 septembrie 2017 – La un an de când și-a început traseul prin țară, Caravana „Fii pregătit”, care instruiește populația pentru a face față situațiilor de urgență, marchează un parcurs total de peste 35.000 km, în toate regiunile țării. Caravana a ajuns până acum în 60 localități din România și a organizat peste 400 de sesiuni în care au fost pregătite mai mult de 20.000 de persoane pentru diverse situații, cum ar fi cele apărute în cazul dezastrelor naturale care pot afecta România: cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc.
Caravana „Fii pregătit” este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și susținut de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România. Investiția Fundaţiei Vodafone România în această etapă a caravanei a fost de 400.000 de euro, dintr-un buget total al proiectului de aproximativ 520.000 de euro.
Colaborarea dintre Fundația Vodafone România și Fundația pentru SMURD a început în 2004. Un an mai târziu, a fost implementat primul sistem de telemedicină pentru ambulanțele SMURD, care a reprezentat o premieră absolută pentru România. Parteneriatul a continuat cu proiecte anuale de amploare, iar în cei 13 ani de colaborare, Fundația Vodafone România a acordat finanțări totale de peste 2,2 milioane de euro pentru proiectele Fundației pentru SMURD, de care au beneficiat peste 450.000 de persoane din toată țara.
Proiectul Caravana „Fii pregătit”, început în 2016, va continua și în următoarele patru luni ale anului 2017. Până la sfârsitul anului, caravana va ajunge în alte 22 de localități din țară. Printre localitățile în care sunt planificate sesiuni de instruire în perioada urmatoare se află București, Zalău, Șimleul Silvaniei, Brașov, Iași și Timișoara.
Caravana constă ȋn deplasarea unui centru mobil, construit pe structura unui tir, în care este amenajată o sală de curs cu o capacitate de 40 de persoane, dotată cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor necesare. Cursurile se adresează atât populaţiei, cât şi profesioniştilor din sistemul de urgenţă și sunt susţinute de formatori specializaţi, angajați ai IGSU. Modulul de instruire include o parte de proiecție a unor filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență şi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și o sesiune ȋn care paramedicii SMURD fac demonstrații practice interactive. Detalii despre calendarul caravanei și formularul de participare la cursuri pot fi găsite pe site-ul Fundației pentru SMURD şi în aplicaţia disponibilă pe site-ul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe derulate de 660 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut 2 milioane de beneficiari - copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 26 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.
Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană, română sau străină, care susține, prin toate proiectele dezvoltate, activitatea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). Misiunea Fundației pentru SMURD este să contribuie la îmbunătățirea vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical și tehnic de urgență și prim ajutor. Fundația pentru SMURD funcționează independent, fără să obțină profit, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic, prin parteneriate durabile între instituțiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație, Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale și alte companii și organisme responsabile și dornice să se implice în acest sens. Informații despre activitatea fundaţiei se regăsesc pe pagina www.fundatiapentrusmurd.ro