Canada: România, inclusă pe Lista Țările de Origine Desemnate
- Ioana Tomescu
- 11 octombrie 2014, 15:54
Autoritățile canadiene au inclus România pe Lista Țărilor de Origine Desemnate (Designated Countries of Origin), un pas important în atingerea obiectivului de eliminare obligativităţii vizelor.
„Din perspectiva legislaţiei canadiene, plasarea pe Ţărilor de Origine Desemnate semnifică evaluarea României, alături de celelalte 41 de state incluse în 2012 şi 2013 pe această listă, drept o ţară sigură din perspectiva unor eventuale riscuri de abuz la adresa sistemului de azil din Canada în contextul respectării de către statul român a drepturilor omului, asigurării protecţiei cetăţenilor săi şi al negenerării de fluxuri de refugiaţi şi solicitanţi de azil”, se arată într-un comunicat trimis de Biroul de Presă al Guvernului României.
Decizia de includere a României pe Lista Țările de Origine Desemnate a fost anunțată vineri de ministrul canadian al cetăţeniei şi imigraţiei și reprezintă „o recunoaştere directă a eforturilor depuse de România şi a cooperării bilaterale apropiate derulate în cursul ultimului an în vederea atingerii acestui obiectiv comun împărtăşit”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, din perspectiva Guvernului, includerea României în această listă este o evoluție care marchează un progres important în perspectiva eliminării obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care vor sa viziteze Canada..