Răzvan Dincă, directorul general al Operei Naționale, este de părere că ne lipsește o strategie culturală la care să se raporteze valorile pe care le avem

Daca este sa vorbeasca cineva despre prestigiul Operei Naționale, cine poate fi mai potrivit decât Răzvan Dincă, directorul general al lăcaşului de cultură la care generaţii de artişti au visat. Se fac reparații, muncitorii își zâmbesc veseli, semn ca locul este ospitalier si le face placere sa lucreze acolo, iar o discu- ție despre încotro merge cultura nu putea sa aiba loc decât în biroul directorului general, despre care toata lumea vorbeste ca a adus vântul benefic al schimbarii de la numirea sa în funcție. Ne-a primit bucuros de inițiativa ziarului nostru. Viziune, imaginație, proiecte, excelența, toate acestea se desprind din discursul sau plin de pasiune. Regizor de talent si manager inovator, Răzvan Ioan Dincă spune că ţelurile spre care Opera tinde ar putea părea de neatins, dar colectivul pe care-l conduce nu s-a dat înapoi de la acest drum plin de obstacole. Si noi spunem ca roadele încep sa se vada.

Cultura, încotro?, l-am provocat noi. „Complicat sa abordezi un astfel de subiect în câteva cuvinte. Deoarece într-o accep țiune minimalista a cuvântului cultura putem vorbi despre elemente ce țin de palpabil, de ceea ce se manifesta în plan cultural în societatea contemporana, în timpurile noastre. Cultura însa reprezinta mai mult decât atât, iar în acest moment putem vorbi despre cultura înțeleasa ca si totalitate a cunostințelor si memoriei unei nații întrun context dat si daca vorbim atât de amplu atunci începem sa avem probleme exponențial crescute, deoarece ne aflăm în momentul actual într-o Românie ce nu are repere culturale afirmate în acest moment, decât prin trecutul său şi prin mici accidente ale prezentului şi asta nu pentru că nu am avea valori, ele există”, spune directorul Operei Naționale.

În domeniul sau de activitate valorile sunt foarte multe, iar reprezentarea lor în lumea buna a operei mondiale este una foarte solida si foarte bine vazuta, dar nu despre asta este vorba, ci despre faptul ca circumscrierea acestor valori trebuie sa aiba la baza si sa se raporteze la o strategie culturala.

Pion pe o tablă de șah

„Dacă vorbim despre trecutul nostru, vorbim despre nişte piloni majori, atât în arte plastice, cât şi operă, în poezie, literatură, film, în teatru. Dacă vorbim despre prezent, la fel. Vorbim despre multiple modele de persoane, de oameni, de artisti, de antreprenori, dar atunci când îi punem laolalta vedem ca niciun fir calauzitor nu exista. Noi, cei care facem un tip de antreprenoriat cultural, în calitatea noastră de manageri, cred că suferim într-o destul de mare măsură din pricina faptului că nu ştim încotro să ne ducem în ceea ce priveşte direcţia strategică. E foarte important sa stii care își este rolul si sa înțelegi ca tu, desi esti un pion faci parte dintr-o tabla de sah si nu și-l construiesti tu singur acel rol. Poate gresim, poate nu stim exact de ce are nevoie țara aceasta pentru ca din punct de vedere spiritual sa însemnam ceva, pentru a ne pastra identitatea”, crede Razvan Dinca.

„Există, fără îndoială, o dorinţă de cultură”

Se vinde bine Opera, spune Razvan Ioan Dinca. „Sunt spectacole la care cu sase luni înainte nu se mai gasesc bilete. Foarte greu vei găsi înainte de spectacol două sau trei bilete la casă. Avem cinci spectacole pe săptămână de multe ori, câteodată şi şase, deci vorbim de o sală de o mie de locuri şi cinci sau şase mii de oameni pe săptămână vin la Operă. Exista fara îndoiala o dorința, o sete de cultura a românilor. Lunile mai proaste sunt cele de primavara, când lumea vrea sa iasa la soare si nu mai vrea sa stea în bârlog, fie el si cultural.

În perioadele de toamna si iarna biletele s-au vândut la toate spectacolele. Pe niste prețuri destul de maricele pentru România, extrem de mici pentru strainatate. Cetăţeanul român are un salariu de 800 de lei şi vine la Operă pentru o seară în care, dacă mai introduce şi taxiul şi în pauză o băutură, are cheltuieli de peste 150 lei, este echivalentul unui concediu dacă faci asta de mai multe ori pe an.

Validarea publicului înseamnă că ceea ce ne-am propus este în regulă. Fără ea degeaba facem ceea ce facem

Nu urmarim profitul, zicem mulțumesc pentru ca avem sansa de a face aceste spectacole. În țara noastra exista oameni foarte bogați si oameni foarte saraci. Cei mai iubitori de cultura sunt cei din categoria a doua. Constatăm că începe să crească interesul pentru operă din partea oamenilor din pătura de mijloc. Constatăm asta nu din încasările de la casa de bilete, ci din încasările pe care le avem în baruri. E si acesta un mod de a percepe”, susține directorul.

„Noi trebuie să rămânem diversitatea”

Invitarea unui regizor, a unui coregraf, menținerea unui climat internațional, construirea repertoriului, gândirea asupra modului în care un repertoriu dintr-un an, într-o stagiune poate sa aiba un impact asupra unui tip de spectator, diploma- șia culturala, valorificarea unui potențial uman, artistic, valoros, puternic al României sunt lucruri care intra în atribuțiile Operei Naționale, crede directorul acesteia. „Ele însa au nevoie în permanența de o validare.

Personalități la București

Desigur, ca dacă dorim la Operă să facem spectacole accesibile publicului le facem şi asta ne iese. Noi trebuie să afirmăm spiritual ceea ce avem important ca naţie. Noi trebuie să înţelegem că într-o unitate ca uniunea europeană noi suntem diversitatea. Noi trebuie să rămânem diversitatea. Principiile de bază ale Uniunii Europene pe asta se bazează, că în permanenţă trebuie să ne reafirmăm valorile naţionale”, spune Răzvan Ioan Dincă, directorul care invită regizori din străinătate şi coregrafi pentru a încerca sa ridice standardul acestei institu- ții care are nevoie sa se alinieze la cel al unor instituții similare din Europa si din lume.

„Daca vom reusi acest lucru, beneficiul la noi va fi. Abia în acel moment stim cum putem sa jucam în liga mare, membri cu drepturi depline a unei comunita și culturale europene foarte importante. Venirea la Bucuresti a lui Graham Vick, a lui Stephen Barlow conteaza enorm,” crede Razvan Ioan Dinca. Să-i vezi pe Alina Cojocaru şi Johan Kobborg stând de vorbă despre proiectele companiei de balet, să vezi personalităţi ale operei internaţionale precum Ethan Stiefel, o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, bântuind pe holurile Operei Naţionale, o trupă de balet compusă din balerini din zece ţări nu e puţin lucru. Când cel mai important cotidian din Austria scrie despre Traviata, nu e puțin lucru.

Publicul are nevoie de provocări

Exista o sintagma des folosita, aceea ca „Publicul cere, publicul asta vrea”, atunci când e vorba despre ce difuzeaza televiziunile ca sa aiba audiențe. „Avem acum o experiența foarte importanta despre ce vrea sau nu vrea publicul. Este vorba despre opera «Falstaff». Acest artist contemporan în domeniul operei care este Graham Vick nu are meseria de regizor, ci meseria de credinţă de regizor. Face acest lucru spunând ceea ce simte despre societatea în care trăim, lumea în care trăim, perioada pe care o trăim. O face cu ajutorul acestui spectacol inspirat din doua din piesele lui Shakespeare”, spune Razvan Dinca.

Un risc asumat, Falstaff

Graham Vick teatralizeaza acest spectacol si face un spectacol de teatru contemporan care zguduie puțin sim- țurile spectatorului, nu-l lasa chiar asa linistit. „«Falstaff», asa cum îl vede Graham Vick, este o comedie la care zâmbesti, râzi, te distreaza. El a transformat- o într-o comedie sociala. A facut-o extrem de contemporan. Veți întâlni elemente veriste, naturaliste în spectacolul lui, extrase din lumea înconjuratoare si facute special parodiind anumite elemente. Nu a luat nimic în serios si a parodiat lumi pe care le crede într-un anume fel. «Falstaff » nu a fost niciodată un titlu îndrăgit de iubitorii de operă. E o operă grea, nu e foarte cunoscută. Apare o piscină de interior, o maşină, nişte elemente care spun fiecare în sine câte ceva. Într-un context creează un univers. Ne-am asumat riscul ca spectacolul sa nu placa. Dar ne dorim ca pe lânga celelalte titluri care sunt facute în stil clasic, conservator, sa avem si montari cu un alt tip de abordare. Este bine ca astfel de oferte sa fie vazute pe scena teatrului, pentru ca publicul este în formare permanenta si are nevoie de provocari. Nu trebuie desigur sa înlocuiesti repertoriul clasic cu toate provocarile fiecarui om care vrea sa provoace, dar în acelaşi timp nici nu vreau să privez oamenii care ştiu ce înseamnă o astfel de montare de oportunitatea de a vedea şi la Bucureşti aşa ceva”, afirma directorul general al ONB.

Facebook a deschis apetitul pentru operă

Publicul este extrem de variat. Razvan Ioan Dinca spune ca a avut surpriza sa vada atât public tânar la spectacole foarte clasice, cât si public de vârsta a treia la spectacole contemporane si moderne. „Facebook a reusit acest lucru. Este un vehicul de comunicare adresabil tuturor tipurilor de oameni: cu venituri mici si mari, studii înalte sau deloc, de orice tip de vârsta. Sunt convins ca mijloacele acestea de comunicare au rolul lor, de ce nu si acela de a deschide apetitul pentru opera. Am concreteţea rezultatului. La «Fantoma de la Operă», care a deschis Teatrul de Operetă, toate biletele s-au vândut în baza unor promovări făcute pe această reţea de comunicare. Am avut o încercare a de face un turneu prin țara, dar este foarte greu. Ce am programat era mult mai amplu decât ce am putut realiza”, crede Razvan Dinca.