Un lider al galeriei echipei de fotbal Dinamo a fost reţinut
Un lider important al galeriei Dinamo a fost surprins înaintea meciului din semifinalele Cupei României, la intrarea din Pierre de Coubertin când vindea fulare cu mesaje obscene la adresa formaţiei Steaua. La controlul corporal, jandarmii au găsit asupra sa aproximativ două grame de substanţe halucinogene. „Liderul galeriei dinamoviste a fost predat la Biroul de Combatere a Crimei Organizate pentru continuarea cercetărilor", a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, reporterilor Mediafax. Potrivit surselor judiciare citate de gsp.ro, cel reţinut ar fi Mihnea Ionescu, unul dintre cei mai vechi lideri ai galeriei dinamoviste.
Recomandările noastre