De vreo două săptămâni stau numai pe drumuri. Am fost la Iași, la Conferința „Identități etno-confesionale și reprezentări ale celuilalt în spațiul est-european: între stereotip și voința de a cunoaște”, organizată impecabil de tânăra Cristina Preutu, un istoric și profesor de mare, mare viitor.
Apoi, pentru că așa era și firesc, am conferențiat la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană - din cadrul Academiei Române - al regretatului Profesor Gheorghe Buzatu, astăzi condus de cea mai apropriată colaboratoare profesoara Stela Cheptea. Nu pot descrie două zile academice în câteva rânduri, așa că mă las păgubaș. În două, trei fraze nu poți pomeni toată lumea, dar mai ales excepționalele lucrări prezentate. Cert este că duhul lui Gheorghe Buzatu trăiește. Și rodește.
Tot umblând eu așa prin țară, cu ocazia Centenarului, m-am întâlnit cu câțiva ofițeri destoinici, patrioți desăvârșiți care mi-au propus un proiect, zic eu, magnific. Și pe care mă grăbesc să vi-l împărtășesc.
Pe 4 august 2019 se împlinesc 100 de ani de când Armata Română a intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu. Regatul româniei stârpea o amenințare cumplită de la Vest. Bolșevizarea Ungariei sub Bela Kun lua sfîrșit. Guvernul comunist, care săvârșise atâtea atrocități, a demisionat, iar Bela Kun a fugit, via Viena, în URSS. La 16 noiembrie 1919, Horthy a intrat în Budapesta și și-a stabilit centrul comandamentului la hotelul Gellért. La 25 februarie 1920, Armata Română a părăsit teritoriul Ungariei la cererea Antantei. Ungaria a scăpat datorită Armatei Române de o cumplită ciumă. Cea bolșevică! Că peste puțini ani ne-a mulțumit într-un mod incalificabil este o altă poveste.
Ei bine, acești prieteni s-au gândit că ar fi indicat – mai ales că maghiarii sabotează sărbătorile Centenarului – să luăm noi inițiativa și să serbăm cei 100 de ani de la eliberarea Budapestei. La urma, urmei cred că vom fi bine primiți în capitala Ungariei. Nu le-am făcut un serviciu scăpându-i de bolșevism? Vom depune coroane cu flori, vom susține o conferință la care vor fi invitați, în mod evident și istorici și cercetători maghiari. Și vom ține un moment de reculegere în fața Parlamentului unde pentru o vreme – e drept niciun document nu demonstrează autencitatea acestei povești intrate în mitologie – în locul flamurei roșii s-au fâlfâit opincile românești! Cred că e de la sine înțeles că serbările vor fi grandioase în măsura sprijinului dumneavostră. Fără nicio glumă aștept de adresa redacției soluții, propuneri și inițiative în acest sens! Rog seriozitate!
Revenind însă la tema noastră importantă, Centenarul, trebuie să spunem că suntem departe de ceea ce se numește o organizare serioasă. La Buzău, comandorul (r) Marius Nicoară a organizat câteva manifestări. La Focșani, sub bagheta marelui istoric Horia Dumitrescu și cu sprijinul lui Marian Oprișan, organizări impecabile (în ciuda calomniilor îl voi lăuda non stop pe Oprișan pentru patriotismul său și modul exemplar prin care a organizat manifestările de la Mărășești). În rest, nimic palpabil. Sau poate n-am aflat eu! Doamne, și câte avem de făcut. Îmi spunea istoricul Boby Apăvăloaie că la Iași n-au fost cercetate arhivele Primului Război Mondial în totalitate, iar Bogdan Constantin Dogaru din Vrancea ne-a povestit că arhivele poliției secrete maghiare confiscate în 1919 zac și acum necercetate la Academie!
P.S. Nu uitați: duminică, comuniștii și socialiștii – într-un cuvânt rusofonii – încercă demiterea primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Ajutați-l! Chișinăul trebuie să fie tricolor, nu roșu! Miza este una colosală pentru că, odată pierdut Chișinăul, partida pro-eropeană (unionistă pe bune, spunem noi) poate pierde toată Republica Moldova. Dacă Chișinăul intră sub influența socialiștilor, e de la sine înțeles că Moldova va rămâne în sfera de infuență rusească.
Recomandările noastre
