Fostul ministru de Externe Bogdan AURESCU, Cavaler al Legiunii de Onoare a Franței
- Simona Stupar
- 7 octombrie 2016, 11:20
Bogdan Aurescu, diplomat, fost ministru de Externe, acum consilier prezidențial pentru politică externă, a primit Legiunea de Onoare în grad de Cavaler acordată de președintele Franței, Francois Hollande. Distincţia i-a fost înmânată de către domnul François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România, în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi, la Reședința Franței.
„Domnule Aurescu, competența și integritatea dumneavoastră, puse în slujba politicii externe a României, sunt unanim recunoscute. Sunteți, fără îndoială, unul dintre observatorii și actorii-cheie ai scenei europene și mondiale”, a declarat François Saint-Paul, în motivația de acordare a acestei distincții lui Bogdan Aurescu.
„Accept această distincţie cu bucurie, ca o recunoaştere binemeritată - nu pentru mine personal, ci pentru eforturile tenace ale tuturor colegilor mei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României care au lucrat fără încetare, de-a lungul anilor, pentru ca relațiile dintre Franța și România să devină atât de substanțiale, solide și dinamice cum sunt astăzi (…). Am încercat să fac tot ceea ce am putut, în toate funcţiile pe care le-am ocupat, pentru a stimula dezvoltarea acestei relații vitale pentru România și - îndrăznesc să spun - și pentru Franța. România și Franța împărtășesc viziunea unei Uniuni Europene consolidate, mai flexibilă, mai coerentă și pragmatică în acțiunile sale, mai apropiată de cetățenii săi, mai credibilă în interior, dar și în exterior”, a evidenţiat, în discursul de acceptare a înaltei distincţii, consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu.
Diplomat de carieră, din 1996, având rang de ambasador, domnul Bogdan Aurescu este și profesor universitar de drept internațional la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
„Pe parcursul carierei sale, Bogdan Aurescu și-a asumat responsabilități deosebite. În 2003, a fost numit Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apoi, în anul următor, secretar de stat pentru afaceri europene. Timp de cinci ani, a fost Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga. În această funcție, domnul Aurescu a apărat interesele României în disputa cu Ucraina pe tema delimitării maritime a Mării Negre, ceea ce a devenit un model de rezolvare pașnică a unei problematici internaționale complexe, România primind 80% din zona disputată de ambele țări”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Franței la București, remis Evz..
Bogdan Aurescu a fost numit în noiembrie 2014 ministru al Afacerilor Externe, după ce, pe parcursul a aproape şase ani a ocupat în Ministerul Afacerilor Externe funcțiile de secretar de stat pentru Afaceri europene și pentru Afaceri strategice.