ATENŢIONARE DE CĂLĂTORIE pentru românii care trec prin Bulgaria. ANUNŢ IMPORTANT făcut de Ministerul Afacerilor Externe
- Petrisor Cana
- 7 februarie 2017, 21:59
La o sătămână după ce autorităţile din Bulgaria au anunţat Poliţia de Frontieră Română despre măsurile luate la intrarea în această ţară, iar cozile la vămi au devenit uriaşe, Ministerul Afacerilor Externe a transmis o atenţionare de călătorie pentru statul de la sud de Dunăre. Este vorba despre plata unei taxe de drum impusă de statul bulgar. În atenţionarea de călătorie se precizează că cetăţenii români care se confruntă cu probleme legate de această măsură pot apela la serviciile consulare de la Ambasada României la Sofia.
Ministerul Afacerilor Externe avertizează românii care doresc să călătorească în Bulgaria că, la 31 ianuarie 2017, au intrat în vigoare anumite modificări legislative referitoare la modalitatea de plată a taxei pentru utilizarea infrastructurii în Republica Bulgaria.
Astfel, vehiculele care ajung într-un punct de trecere a frontierei având ca destinație teritoriul Republicii Bulgaria pot continua călătoria numai după plata taxei de drum pentru categoria relevantă în unitatea specializată a Agenției Vamale din punctul de trecere a frontierei.
În punctul de trecere a frontierei Giurgiu - Ruse, pe sensul de mers dinspre România către Bulgaria, taxa de drum se plătește la ghișeul Agenției Vamale, situat la aproximativ 100 de metri după locul unde se efectuează controlul pașapoartelor. MAE precizează că, până în prezent, Agenția Vamală din Bulgaria a creat un singur ghișeu pentru autoturisme și două ghișee pentru autocamioane, fapt ce a generat un timp de așteptare suplimentar.
De asemenea, în conformitate cu noile reglementări din Bulgaria, intrate în vigoare la 31 ianuarie 2017, un vehicul, care sosește la punctul de trecere a frontierei pentru a părăsi teritoriul Bulgariei, și care nu deține un document valabil privind plata taxei de drum pentru perioada relevantă și categoria de vehicul, poate părăsi teritoriul Bulgariei numai după plata unei taxe compensatorii, la unitățile specializate ale Agenției Vamale din punctul de trecere a frontierei.
Cetățenii români, care pot fi afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Sofia: +359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet www.sofia.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în “App Store” și “Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.