Asociația „Arhimede” a scos bani negri, pe spatele a sute de mii de elevi
- Mara Răducanu
- 20 mai 2015, 00:00
Concursuri de matematică organizate ilegal în școli, cu bani plătiți de elevi și părinți, sume care nu au fost niciodată înregistrate în mod real în contabilitate. Frăție cu reprezentantul Asociației părinților care intermedia ilegalitățile
Sute de mii de elevi iubitori de matematică au fost o sursă inepuizabilă de bani „la negru“ pentru membrii Asociației „Arhimede”. În doar cinci ani de zile, 554.290 de elevi înscrişi la concursurile naționale organizate în școli și licee au „finanțat” cu taxa de înscriere de 25 de lei (pentru care nu s-au emis chitanțe și nu s-au plătit taxe la stat), buzunarele celor implicați în această megaescrocherie, care și-au însușit fondurile colectate. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin evaziune fiscală, începând din 2010, este de 3,14 milioane de euro.
Concurs ilegal
„Creierul” afacerii ilegale ar fi profesorul de matematică și liderul organizației, Petruș Alexandrescu, secondat de Mihaela Gună, fondatoarea Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi(FNAP), suspectată că a intermediat organizarea ilegală a concursurilor private în școli de stat.
Ca să intre în sistemul Arhimede, profesorii semnau un protocol cu FNAP, înființată de Mihaela Gună
Escrocarea statului a fost posibilă și cu sprijinul a peste 40 de profesori din diferite județe, aflați pe ultimul nivel al unei structuri piramidale, în care fiecare avea roluri clar stabilite.
Descoperirea au făcut-o procurorii Parchetului Curții de Apel București și polițiștii Capitalei, care au monitorizat rețeaua timp de un an de zile. Ieri dimineață, însă, anchetatorii au trecut la demantelarea „piramidei” evazioniștilor concursurilor școlare. Au declanșat 33 de percheziții simultane la mai multe școli din Capitală, dar și din județele Argeş, Ilfov, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi Buzău. Printre școlile din Capitală se numără Colegiul „Mihai Viteazu”, Colegiul „Spiru Haret”, Liceul „Aurel Vlaicu” și Liceul „Constantin Brâncuși”.
FOTO: Capusul Rainbow aparține Codruței Constantinescu, soției lui Nicușor Constantinescu (foto Feri Predescu)
„Complicitatea școlilor”
Președintele și contabilul asociației, dar și 46 de profesori au fost duși la audieri. Acuzațiile sunt: evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare şi conflict de interese. La închiderea ediției, ancheta era în plină desfășurare. „Din 2013-2014, concursul «Arhimede » nu se mai putea organiza decât cu complicitatea școlilor și în afara unui cadru legal”, ne-au spus surse de la Biroul de presă al Ministerului Educației.
În acel an, ministerul a denunțat unilateral protocolul, pe care îl avea cu Asociația, dar aceasta a continuat să organizeze concursurile naționale, ultimul fiind chiar în 26 aprilie 2015, când numărul câștigătorilor a fost de ordinul miilor. Niciun reprezentant al Asociației „Arhimede” nu a putut fi contactat, ieri, pentru a da explicații.
FOTO: Capusul Rainbow aparține Codruței Constantinescu, soției lui Nicușor Constantinescu (foto Feri Predescu)
Capii piramidei evazioniștilor concursurilor școlare
Potrivit anchetatorilor, capii piramidei care a scos bani negri prin evaziune fiscală ar fi prof dr. Petruș Alexandrescu (foto), de la Asociația Arhimede, și Mihaela Gună (foto), membră a Consiliului Economic şi Social şi membră fondatoare a Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi. Anchetatorii au descins, de altfel, și la domiciliul acesteia.
FOTO: Mihaela Gună si Petruș Alexandrescu
Din schemă face parte și Cristina Grezi, contabila asociației, dar și a Colegiului „Nichita Stănescu”. Aceasta ar fi înregistrat fictiv toate taxele încasate de la elevi pentru cursuri şi concursuri de matematică drept taxe de sponsorizare şi cotizaţii.
Asociaţia „Arhimede” a fost înfiinţată în 2005 de către Petruş Alexandrescu, Ion Chitescu, Georgeta Alexandrescu, Diana Olimpia Alexandrescu, Călin Florinel Vlasie, Florica Alexandrescu şi Liviu Rădulescu.
Printre unitățile școlare vizate de anchetatori pentru legături „periculoase” cu Asociația „Arhimede” se află și Centrul Educaţional „Rainbow Kinder Campus”, care aparţine Codruţei Constantinescu, soţia preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu. Centrul a fost construit în curtea Liceului Energetic din Constanța prin reabilitarea sediului cantinei liceului, terenul și cantina fiind date prin contract firmei soției lui Nicușor Constantinescu de către Primăria Constanța încă de acum doi ani. (A contribuit Feri Predescu)
FOTO: Capusul Rainbow aparține Codruței Constantinescu, soției lui Nicușor Constantinescu (foto Feri Predescu)