Apă și sănătate

Apă și sănătate

Oamenii trebuie să bea apă, zilnic, pentru o bună funcționare a organismului, atrag atenția medicii și nutriționiștii. Cât de mare este cantitatea, reglăm în funcție de ce alimente consumăm și de cât de activi suntem în viața de zi cu zi

Organismul uman elimină, în mod natural, în jur de 2,5 litri de apă pe zi. O cantitate egală trebuie asimilată în tot atâta timp, pentru a echilibra fiziologic organismul și pentru a evita deshidratarea. Cum se face asta? Prin consumul de apă, ca atare, și printr-o alimentație corectă.

Apa de la robinet, potabilă

De la râu şi până la robinetul de la bucătărie, trecând prin uzinele de tratare, apa este permanent supravegheată. În București, spre exemplu, apa furnizată prin sistemul public de distribuție operat de Apa Nova este întotdeauna proaspătă și, nefiind ambalată în sticle de plastic, ne ajută și să protejăm mediul înconjurător. De la robinet, însă, folosiţi pentru băut şi pentru gătit apa rece. Cea caldă îşi poate deteriora calitatea, deoarece căldura favorizează dezvoltarea bacteriilor. La apa consumată, se adaugă și cea asimilată din alimente. Teoretic, acestea ar trebui să conțină în jur de un litru de apă, ceea ce înseamnă că trebuie să bem 1,5 litri de apă pe zi pentru a ajunge la cantitatea optimă. Depinde, însă, de ce alegem să mâncăm.

Ne puteți urmări și pe Google News

Spre exemplu, alimentele cele mai bogate în apă (în medie 80% din conținut) sunt legumele proaspete, fructele, albușul de ou, laptele și brânza proaspătă. Alimentele cu conţinut foarte scăzut în apă sunt cerealele (paste, orez) și făina (pâine).

Practici sport? Atunci bei mai multă apă!

Contează și stilul de viață adoptat. Unii sunt sedentari sau ușor activi, alții, chiar dacă nu sunt sportivi de performanță, uită să mai iasă din sala de sport.

Apa potabilă conține ioni dizolvați, în concentrații echilibrate, necesari organismului uman

Ei, bine, cantitatea consumată crește în funcție de intensitatea exercițiului fizic, de durata acestuia, de temperatura și de umiditatea din mediul ambiant. În plus, specialiștii spun că este important și corect să ne hidratăm înainte, în timpul și după efortul fizic.

Lipsa apei din organism poate cauza scăderea tensiunii arteriale, dezechilibre electrolitice, aritmii cardiace şi alte afecțiuni. De aceea, pentru exercițiile fizice, apa de la robinet este băutura cea mai recomandată.

„Apa potabilă conține ioni dizolvați, în concentrații echilibrate, dintre aceștia principalii fiind cei de calciu, magneziu, sodiu, potasiu, carbonat, bicarbonat, sulfați etc. Prezența lor în apa potabilă este benefică pentru sănătate. Astfel, prin consumul apei de la robinet se asigură sursa primară de minerale necesare”, explică Daniela Anghel, inginer chimist, director adjunct al Direcţiei de Producţie de la Apa Nova București.

Fructele și legumele cu cel mai mare conținut de apă

  • castraveți - 96%
  • țelină și ridiche - 95%
  • pepene verde, spanac și ardei – 92%
  •  grepfrut și căpșune - 90%