ANI a cerut încetarea mandatului lui Constantin Adăscăliței
- Virgil Burl ă
- 28 septembrie 2015, 18:13
"Raportul de evaluare privind constatarea stării de incompatibilitate cu privire la Constantin Adăscăliţei, fost consilier judeţean - vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, în prezent deputat, a rămas definitiv şi irevocabil la data de 23 martie 2015 ca urmare a pronunţării deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vă solicităm să constataţi încetarea de drept a mandatului de deputat al domnului Adăscăliţei Constantin în conformitate cu Statutul deputaţilor şi senatorilor", se arată în adresa transmisă de ANI Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
Potrivit secretarului Camerei Marcel Ciolacu, Biroul permanent va întocmi o hotărâre prin care se va constata vacantarea locului de deputat al lui Adăscăliţei, iar plenul va lua act de aceasta. Constantin Adăscăliţei este deputat PSD.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în 23 martie, recursul lui Constantin Adăscăliţei împotriva sentinţei din 2012 a Curţii de Apel Iaşi, privind menţinerea ca legal şi temeinic a raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a lui Adăscăliţei.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în 15 iunie 2012, că Adăscăliţei, consilier judeţean la Consiliul Judeţean Iaşi la data finalizării raportului de evaluare, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât firma la care acesta era asociat, SC Olimpic 2000 SRL, a încheiat, în martie 2009, un contract în cuantum de 3.354 de lei cu SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, societate comercială al cărei unic acţionar era CJ Iaşi, încălcând, astfel, prevederile articolului 90 din Legea 161/2003.
Solicitări succesive
Potrivit articolului 25, alineatul 3 din Legea 176/2010, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie. Persoana eliberată sau destituită din funcţie sau faţă de care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectiv, sau a încetării de drept a mandatului.
Constantin Adăscăliţei (PSD) este la primul mandat de deputat, el fiind ales în 2012, într-un colegiu din Iaşi. Anterior, Adăscăliţei a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi (2008-2012), viceprimar al municipiului Iaşi (2004-2008) şi consilier municipal (2000-2004). Deputatul a deţinut, în perioada 2002-2012, funcţia de vicepreşedinte al PSD - filiala Iaşi.