ANGAJĂRI la Inspectoratul General pentru Imigrări. Sunt 30 de posturi vacante în Bucureşti şi în nouă judeţe
- Petrisor Cana
- 2 aprilie 2016, 14:02
Inspectoratul General pentru Imigrări a demarat, la 1 aprilie a.c., procedura de încadrare prin concurs a 30 de posturi vacante, la nivel național. Dintre acestea, zece posturi sun alocate foştilor angajaţi ai MAI iar pentru celelalte 20 de funcții poate candida orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) transmite că recrutarea și încadrarea pentru cele 30 de posture scoae la concurs se vor efectua, pentru cele două categorii, în conformitate cu prevederile art.9 și 10 din Legea 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului, coroborate cu alte reglementări legale în domeniu.
Posturile au fost alocate în urma analizării necesității operative de la nivelul structurilor centrale și teritoriale, în vederea reducerii deficitului de personal, transmite IGI. Astfel, polițiștii nou încadrați vor lucra la structurile pentru imigrări din municipiul București și din județele Arad, Constanța, Tulcea, Ilfov, Mureș, Vaslui, Maramureș, Bistrița și Suceava, la Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad și la Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil de la Maramureș și Rădăuți (jud. Suceava).
Anunțurile de recrutare vor putea fi accesate, în perioada următoare, pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrări, la adresa www.igi.mai.gov.ro, secțiunea “Posturi Vacante”.
Informații suplimentare privind modalitățile de înscriere și participare la concurs, condițiile de recrutare, probele de selecție, criteriile de departajare si alte date importante pentru desfășurarea în bune condiții a recrutării și încadrării candidaților vor putea fi obținute de la structura de resurse umane a Inspectoratului General pentru Imigrări