ANAF vrea extrasele de cont. Șapte organizații neguvernamentale cer protecția datelor personale
- Georgeta Ghidov ăţ
- 15 decembrie 2014, 14:52
Ministerul finanțelor vrea să oblige, printr-o ordonanță de urgență, toate băncile să comunice lunar către ANAF situația conturilor tuturor persoanelor fizice și juridice din România. Pe site-ul APADOR-CH, șapte organizații neguvernamentale au arătat doresc găsirea altor soluții pentru combaterea evaziunii fiscale, care să respecte totodată și drepturile omului și să acorde atenție sporită protecției datelor personale.
Sub pretextul identificării veniturilor nedeclarate și a combaterii evaziunii fiscale, Ministerul finanțelor vrea să oblige, printr-o ordonanță de urgență, toate băncile să comunice lunar către ANAF situația conturilor tuturor persoanelor fizice și juridice din România, se specifică pe site-ul APADOR-CH. Măsura se constituie într-o așa numită „necesitate de înființare a unei baze de date la nivelul administrației fiscale”, dar în fapt este o încălcare grosolană a dreptului la viață privată, prin supravegherea generală a întregii populații, pentru eventuala prindere a unor evazioniști, sunt de părere semnatarii cererii către Ministerul Finanțelor.
Șapte organizații neguvernamentale (între care și APADOR-CH) au trimis Ministerului finanțelor un punct de vedere prin care solicită găsirea altor soluții pentru combaterea evaziunii fiscale, care să respecte totodată și drepturile omului și să acorde atenție sporită protecției datelor personale.
Potrivit actului, conform actualului Cod de procedură fiscală (articolul 54) băncile sunt obligate să le comunice organelor fiscale, rulajele şi soldurile conturilor deschise, la cerere, în cazuri particulare. Solicitarea se face, de regulă, în cadrul acţiunilor de control fiscal (inspecţie fiscală sau verificarea situaţiei fiscale a unei persoane fizice cu privire la impozitul pe venit).
Potrivit proiectului de ordonanță, Codul de procedură fiscală va fi modificat astfel încât comunicarea de către bănci a rulajelor şi soldurilor conturilor să se facă în mod automat, la anumite perioade care vor fi stabilite prin ordin de ministru al finanţelor, şi nu doar la cerere aşa cum este reglementat în prezent.
Noul articol 54 va arăta astfel: instituţiile de credit au obligaţia să transmită lunar, în mod automat, organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea.
Potrivit semnatarilor, această propunere aduce o gravă atingere dreptului la viața privată prin instaurarea unei măsuri de supraveghere fiscală în masă, fără a fi justificată, și fără să ofere garanții și măsuri de protecție asupra datelor cu caracter personal colectate.
În opinia semnatarilor, noile reglementări aduc atingere dreptului la viața privată și ar trebui să facă obiectul unui proiect de lege, care să intre în dezbaterea Parlamentului.
Semnatarii cererii sunt Bogdan Manolea, director executiv Asociația pentru Tehnologie şi Internet (ApTI) Ștefan Cândea, președinte Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI) Maria-Nicoleta Andreescu, Director Executiv Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) Liana Ganea, director de program ActiveWatch,Nicoleta Fotiade, președinte MEDIAWISE Society, Gabriel Petrescu, director executiv, Fundația pentru o societate deschisă, Ioana Avădani, Director executiv, Centrul de Jurnalism Independent (CJI)