ANAF. A început SEZONUL CONTROALELOR la terase şi cluburi

ANAF. A început SEZONUL CONTROALELOR la terase şi cluburi

Vineri şi sâmbătă, ANAF, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a realizat acţiuni de control, la contribuabilii care desfăşoară activitate semnificativă în domeniul teraselor, restaurantelor și cluburilor.

Descinderile au vizat 459 contribuabili, unde au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.666.734 lei constând în amenzi şi confiscări.

Astfel, s-au aplicat 628 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.589.326 lei. S-au confiscat sume în numerar, venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 77.408 lei. Deasemenea s-a dispus suspendarea activităţii a 9 contribuabili.

Dintre cele 628 sancţiuni contravenţionale, 452 sancţiuni contravenţionale (72%) au fost aplicate pentru neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile şi serviciile prestate, neîntocmirea documentelor justificative pentru sumele introduce sau extrase din unitate şi emiterea de bonuri fiscale care nu conţin toate informaţiile prevazute de lege. Din cele 139 sancțiuni contravenționale (22%) au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind întocmirea documentelor justificative, iar 37 dintre acestea (6%) reprezintă alte sancțiuni.

Ne puteți urmări și pe Google News