ANAF a început procedurile de confiscare a imobilelor şi terenurilor Grivco şi Antena

ANAF a început procedurile de confiscare a imobilelor şi terenurilor Grivco şi Antena

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a început procedurile de confiscare a terenurilor şi clădirilor Grivco şi Antena, şi raportează periodic către DNA stadiul procesului de trecere în proprietatea statului a imobilelor indicate în decizia Curţii de Apel Bucureşti, informează Mediafax.

"Noi, prin cele două unităţi teritoriale de administrare, Administraţia Sectorului 1 şi Administraţia judeţului Ilfov, am demarat procedurile de executare şi ducerea la îndeplinire a dispoziţiei deciziei Curţii de Apel. Ducem la îndeplinire această sarcină raportând periodic inclusiv DNA, care a instituit mare parte din măsurile asigurătorii, privind stadiul ducerii la îndeplinere a acestor măsuri", a declarat preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.

Diaconu a desemnat la nivelul central al ANAF un director general adjunct care coordonează acest proces, având şi susţinerea de specialitate a Ministerului Finanţelor Publice, întrucât la măsurile de confiscare şi trecere în proprietatea statului procedurile ţin de minister, mai precizează Mediafax.

În data de 8 august, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare. Prejudiul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro, iar distanţa a dispus confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco.

De asemenea, magistraţii au decis confiscarea de la Dan Voiculescu a penthouse-ul din Şoseaua Kisseleff, cu o valoare estimată de 250.000 de euro şi a sumei de 3.515.756,4 dolari plus TVA aferent, ce reprezintă chiria pe care a încasat-o în baza contractului de închiriere a spaţiului Grivco de către Romtelecom. Pentru recuperarea acestei sume, instanţa a dispus confiscarea bunurilor mobile şi imobile şi a banilor din conturile firmelor la care Voiculescu figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate.