Amenintări cu TOPORUL într-o comună din Satu Mare pentru 250 de euro

Amenintări cu TOPORUL într-o comună din Satu Mare pentru 250 de euro

Patru tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani dintr-o comună din Satu Mare au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru tâlhărie.

Luni noaptea IPJ Satu Mare a fost sesizat de către un bărbat de 47 de ani despre faptul că a fost victima unei tâlhării.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că patru persoane necunoscute au intrat în locuinţa victimei, care se afla alături de fiica sa de 18 de ani, prin ameninţări şi acte de violenţă şi le-ar fi cerut celor doi o sumă de bani. 

În decursul câtorva ore, poliţiştii au indentificat cei patru tâlhari, aceştia având vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, toţi din aceeaşi comună în care s-a petrecut incidentul. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Inculpaţii au intrat pe uşa de acces în locuinţa victimelor, care era deschisă, şi erau înarmaţi cu un topor şi o rozetă. Aceştia au solicitat suma de 250 de euro, iar sub presiunea ameninţărilor, victima a cedat. 

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată cu cei patru tineri în stare de reținere, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 30 august, să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Sursă: satmareanul.net