Amator de pornografie infantilă arestat 30 de zile de Tribunalul Cluj. Se prezenta ca fiind medic ginecolog și dădea CONSULTAȚII ONLINE
- Mihai Şoica
- 9 decembrie 2015, 22:03
Procurorii DIICOT Cluj au cerut arestarea unui bărbat care avea în calculatorul său aproape 12.000 de fotografii și filme, cu caracter pornografic, cu copii.
Ștefan Dancău a intrat în atenția procurorilor DIICOT după ce un clujean a reclamat faptul că acesta se prezintă ca fiind medic ginecolog și îi solicită să îi trimită fotografii în care apar zona genitală a fetiței lui. Sub acoperirea că oferă consultații ginecologie online, Dancău le cerea unor naivi să îi trimită poze cu fetițele lor. ”Activitatea infracţională a fost realizată în urma determinării în mod fraudulos a persoanei vătămate de a trimite aceste date, prin prezentarea de către inculpat, în spaţiul virtual, a calităţii sale nereale de medic ginecolog şi a oferirii de consultaţii medicale în domeniul ginecologic, în scopul obţinerii de materiale pornografice cu minori”, susțin procurorii DIICOT.
La percheziția domiciliului lui Dancău, în calculatorul lui personal au fost descoperit 11.400 de fotografii pornografice în care apar fetițe și băieți. ”În urma analizării datelor rezultate în urma efectuării percheziţiei informatice asupra sistemelor informatice utilizate de către inculpat, au fost identificate peste 11.400 de fişiere tip imagine în care se regăsesc persoane minore aflate în ipostaze sexuale indecente, în aceste imagini regăsindu-se inclusiv fotografiile cu copilul minor al persoanei vătămate care i-au fost trimise în mediul virtual inculpatului, în perioada iulie – august 2013, în considerarea faptului că acesta ar fi un medic ginecolog”.