„Amănuntele” din cazul Hayssam sau cum se face uneori justiție!

„Amănuntele” din cazul Hayssam sau cum se face uneori justiție!

Intervenția lui Traian Băsescu, făcută telefonic vineri seara în emisiunea lui Sabin Orcan, mi-a amintit de investigațiile jurnalistice făcute în anul 2006, când cazul lui Omar Hayssam a explodat din nou în spațiul public.

 Toți jurnaliștii încercam să aflăm cât mai multe amănunte despre dosarul dispariției sirianului din țară. SIE și SRI erau băgate până în gât în acțiunea de recuperare a ziariștilor răpiți în Irak, însă dinspre partea lor informațiile erau aproape inexistente sau riguros controlate. Parchetul și Poliția dirijau spre presă comunicate oficiale, dar sursele jurnaliștilor din aceste medii plus cele din mediul politic, avocații și mărturiile din procesul care se derula au scos la lumină multe secrete.

Adevărul-adevărat nu a fost aflat niciodată, probabil că nici nu va fi aflat curând fiindcă dosarul „Răpirii din Irak” este secretizat. Însă un lucru e clar: între actorii din această operațiune s-a dus și se va mai duce o bătălie de interese.

De curând, prin arestarea doctorului Yassin, reclamat de Hayssam că i-a cerut bani pentru a-l scoate din pușcărie (demers imposibil pe filieră juridică), s-a redeschis Cutia Pandorei și atacurile la adresa fostului președinte. Traian Băsescu spunea, vineri, la B1, că „speculațiile de acest gen, care au apărut în mass-media în ultima perioadă, sunt «servite populației» de către «lichele» cărora le este frică de venirea lui Omar Hayssam în țară”. Și atrăgea atenția că, referitor la fuga din țară a sirianului, „o parte din mecanism, din Constanța până în Siria s-a aflat, dar problema e - cu sprijinul cui a ajuns până la Constanța? Eu am întrebat: avem o înregistrare a operației care i s-a făcut lui Hayssam în penitenciar? Am întrebat: dacă vreo mostră s-a prelevat din pancreasul care i s-a tăiat. Nu exista nimic. Pentru mine a fost mereu un mister și trebuie să recunosc că atunci am luat-o de-a valma... Ani de zile cât l-au supravegheat structurile noastre prin Siria, Liban, Irak, n-a dat niciodată semne de boală”, a declarat fostul președinte.

Ei bine, pot să-i spun lui Traian Băsescu că „structurile” l-au dezinformat. Sunt sigură că dânsul știe mai bine de ce. Operația efectuată de profesorul Beuran a fost filmată, iar acesta nu a susținut niciodată că l-a operat pe Omar Hayssam de cancer la pancreas. În schimb, un alt doctor a emis un act medical din care rezulta că arestatul are metastaze. E vorba de medicul de la penitenciar care i-a dat lui Omar o adeverință pe care acesta a prezentat-o instanței de judecată. În ea se consemna că în colonul sirianului se găsesc fix două metastaze!

Când doctorul a fost luat la întrebări de magistrați a spus că hârtia nu este valabilă, că i-o dăduse deținutului fiindcă așa-l rugase acesta. De râs sau ce?!

Cu toate acestea, fostul procuror Ciprian Nastasiu a cerut instanței de judecată eliberarea arestatului pe motiv că e bolnav și a invocat exact adeverința eliberată de medicul de la penitenciar!

Cât privește dispoziția de a-l pune sub filaj pe Hayssam după eliberare sau să ceară interdicție de părăsire a țării, același procuror a motivat că nu era cazul să o facă deoarece Omar nu a dat semne că ar vrea să dispară. Zău că nu glumesc, am scris despre asta și la momentul respectiv, cu aceeași mirare.

Și a mai fost ceva consemnat! Judecătorul care l-a pus în libertate pe sirian, impresionat de cancerul lui, a declarat că nu a observat că adeverința medicală nu avea antet și că era semnată doar de medicul închisorii, căci atunci și-ar fi dat seama că nu e valabilă!

Sunt „amănunte” din marele caz „Omar Hayssam”. Uitate azi de public. Dacă ceea ce spune fostul președinte Băsescu – că ne sunt servite tot felul de speculații – este adevărat, aceste amănunte sunt mai mult decât necesare.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News