Alina Bica a povestit, pentru România TV, cum s-a desfășurat viaţa ei din momentul în care a fost arestată în plină stradă, dar și despre perioada pe care a petrecut-o în arest. Ea a mărturisit că a reuşit să "nu-şi piardă capul", cât timp a stat închisă, simțind că se "șterge ca personalitate", spunându-și de 300 de ori pe zi, că este Alina Bica, iar asta i s-a părut "dramatic". Pe de altă parte, fosta șefă DIICOT, a subliniat că "văzându-și viaţa pe două planuri", nu privește perioada de detenție ca fiind cel mai rău lucru.

"Arestul a fost o experienţă ciudată, pentru că, sincer, m-am pregătit de foarte multe lucruri în viaţa asta: de boli, de decese, de probleme în familie. De treaba asta, sincer, nu am fost pregătită. Nu mi-am pus niciodată problema că aş putea ajunge în arest la solicitarea unui alt procuror. M-am gândit că pot să îmi pierd funcţia, m-am gândit că aş putea avea o problemă gravă de sănătate şi că aş putea ajunge să fac chimioterapie, la o mulţime de lucruri m-am gândit, dar nu la asta, nu, nu", a declarat Alina Bica, într-un interviu, la România TV.

Respectând proporţiile, fosta şefă DIICOT, ea a făcut o paralelă, între calvarul pe care l-a trăit şi anii epurării politice operate de proaspăt instalata putere comunistă în România.

"E puţin zis că am avut un şoc. A fost o anestezie. În arest am citit foarte multe lucruri despre anii '50. M-am simţit ca un om care a plecat dimineaţa la ora 8.00 la muncă şi s-a întors după şase luni", a mai spus ea.

Despre momentul în care a fost arestată

"Cum m-am simţit când am fost ridicată de pe stradă? Ideea este că în alte circumstanţe, şocul ar fi fost mai mic. Cred ca am avut, ciudat, norocul...pentru că atât de mare a fost surprinderea şi şocul, încât tot ce a urmat pe urmă am considerat ca fiind mult mai puţin grav pentru mine şi minţile care au rămas acasă. Şi pot să vorbesc cu oarecare detaşare. Din momentul în care am fost oprită în trafic şi am realizat ce se întâmplă, paradoxal, minţile mi-au rămas acasă. Şi vă mai spun un lucru, iar foarte ciudat. Mă vizitase mama într-una din daţi. Tata o singură dată a fost în stare să la mine în arest, la vreo 3-4 luni. Eram în arest şi stăteam de vorba cu mama acolo şi mă umfla râsul. Chiar râdeam cu poftă de ceva ce mi-a povestit mama. Şi zice mama: "E o chestie foarte ciudată. De un an jumătate nu te-am văzut să râzi în halul ăsta", a povestit fosta şefă DIICOT.

Încă marcată de perioada petrecută în detenţie, Alina Bica i-a mărturisit lui Victor Ciutacu că se bucură că nu a luat-o razna, dar nu poate uita momentele în care, conştientă fiind că este filată non-stop, ajunsese să trăiască într-un soi de clandestinitate chiar şi în propria casă.

"Nu cred că ceea ce mi s-a întâmplat, din perspectiva modului cum mi s-a întâmplat sau că am ajuns acolo, este cel mai rău lucru. Vă spun cu mâna pe suflet, văzând viaţa mea pe două planuri, nu cred că este cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat. Există şi lucruri mai rele decât astea. Cum ar fi să şuşoteşti la tine în casă. Şuşoteam. Acum nu mai şuşotesc. Cât eram şefa DIICOT-ului, nu o să mai fiu niciodată procuror, şuşoteam la mine în casă. Şi mai era o chestie simpatică: niciodată nu ieşeam dezbrăcată din baie, pentru că mi-era teamă că ajung de râsul lumii. Nu doresc să discut despre lucrurile acestea. Dar mă simt foarte bine acum, vă spun cu mâna pe suflet. După o lungă perioadă de timp, mă simt bine", a mai completat aceasta.

Despre perioada de detenţie

În arestul Poliţiei Capitalei, Alina Bica susţine că era mai deranjată de gravele acuzaţii care i se aduceau, decât de condiţiile improprii în care a fost nevoită să-şi ducă existenţa.

"Pe mine mă deranjează denumirea de "beciul domnesc" care i s-a dat arestului central. Mi se pare că râdem de un loc sinistru. Am văzut numeroase doamne fardate care utilizează expresia în mod frecvent. Mi se pare o provocare a sorţii şi nu doresc niciunei persoane să ajungă în locul cu pricina. Nu mi se pare un termen potrivit. Este crunt în arestul Poliţiei Capitalei. Eu spun din perspectiva faptului că trebuie să coabitez într-un spaţiu închis cu alte minim trei persoane.

Din perspectiva spaţiului nu mi s-a părut o mare dramă că trebuie să stau în 10 metri pătraţi cât avea camera. Nu mi s-a părut nicio mare dramă că trebuia să relaţionez cu cele trei doamne care stăteau acolo, nici faptul că nu aveam uşă la baie. Nu asta mi s-a părut dramatic, omul se adaptează. Eu m-am adaptat foarte bine. Eu am simţit că mă şterg ca personalitate, asta mi s-a părut dramatic pentru mine. A trebuit să îmi spun, şi nu exagerez, de 300 de ori pe zi, că sunt Alina Bica. Asta mi s-a părut mie dramatic.

Mă ştergeam pe zi ce trece, pentru că îmi puneam întrebări legate de mine ca persoană, de lucrurile în care crezut dacă mai sunt valabile. Faptul că venea lumea la mine să se uite ca la circ, fiecare îşi găsea de lucru să treacă, să îşi bage capul să mă vadă. Asta mi s-a părut mie traumatizant, nu că stăteam cu alte trei persoane, lucrurile astea vin şi trec.

În momentul în care am ajuns acolo a fost prima dată când mi-am pus întrebări legate de cine sunt. Şi nu o spun ca să primesc simpatii, bănuiesc că după interviu o să fie numeroase reacţii", a spus Alina Bica.

Despre penitenciarul de la Târgşor

"Nu am ajuns bine în arestul central, din nou, că a venit hârtie de la DNA să fiu trasferată la Târgşor şi era cu o săptămână înainte de Săptămâna Mare şi tata îşi făcuse curaj după o lună şi jumătate să vină miercuri să mă vadă. Şi am primit vestea că urmează a doua zi să merg la Târgşor şi m-am cerut în audienţă la adjunctul acelui domn de la arestul central şi l-am rugat să nu plec în Săptămâna Mare, să plec în săptămâna de după, pentru că vine tata şi nu l-am văzut de atâta vreme şi îmi face bine psihic şi că îl rog frumos. I-am explicat vreo 10 minute şi domnia sa a zis că se va gândi şi va analiza. Oricum limbajul trupului a fost că mă va trimite spre Târgşor a doua zi, ceea ce s-a şi întâmplat. Au ţinut maşina până am terminat eu la instanţa unde aveam termen, deşi maşina ar fi trebuit să plece la 11.00, 12.00. M-au aşteptat şi am plecat spre Târgşor.

A fost şi o chestie drăguţă, dacă pot spune drăguţă. Paradoxal, la Târgşor, când mi s-au adresat cuvinte nepotrivite mi s-au adresat cu apelativul de "doamna Bica", ceea ce a fost o chestie simpatică, pentru că nu m-a mai înjurat nimeni cu "doamna Bica". Deci, nu "fă, Alino", nu "fă, infractoareo". Nu a încercat nimeni să mă intimideze", a mai povestit fosta şefă antimafia.

Despre afirmația "sunt o femeie de succes"

"Când am spus, la uşa puşăriei, la eliberare, că sunt o femeie de succes, nu a fost o afirmaţie. Un domn a fost impertinent şi i-am răspuns la fel de impertinent, că vorba aia, am vorbele la mine şi le-am avut întotdeauna.

Sunt un copil, primul copil care a plecat cu facultate dintr-o familie de la Făgăraş şi am ajuns unde am ajuns fără să mă crescă cineva peste noapte. Am văzut în mod frecvent la televizor oameni vorbind despre mine fără să mă cunoască. Eu am plecat de jos şi am venit în Bucureşti, în 2002, transferată de la Parchetul Tribunalului Braşov la Parchetul Tribunalului Bucureşti. Şi am luat-o treaptă cu treaptă până în 2009, când am fost detaşată la Ministerul Justiţiei. Eu nu am apărut peste noapte", a mărturisit aceasta.

"Procurorul Bica nu şi-a pus niciodată, înainte de a fi arestată, problema condiţiilor din arestul în care trimitea ea mulţi oameni. Cu tot regretul din suflet vă spun, nu. Nu mă interesa niciodată zona respectivă. V-am spus că nu o să mai fiu niciodată procuror, nu aş mai putea fi niciodată obiectivă în a aprecia anumite situaţii. Eu cred că procurorul nu trebuie să relaţioneze cu zona de arest preventiv, pentru că în momentul în care o singură zi ţi-ai petrece acolo, nu ai mai putea să fii procuror, ceea ce nu este un lucru bun. Procurorul trebuie să se oprească la uşa Parchetului", a adăugat ea.

Despre arestul la domiciliu

"Poliţiştii vin când vor, dar, în cazul meu, de când sunt la domiciliu, primesc minim două vizite pe zi: una în cursul zilei şi una noaptea. Noaptea s-a întâmplat să apară ofiţerul de proximitate şi la ora 1.00, şi la 2.00, şi la 4.00 dimineaţa şi la 6.00. Nu a fost nicio noapte să nu vină. Se încheie un proces verbal, iar eu semnez cum că m-au găsit acasă.

Acum, nu o luaţi ca şi cum mă plâng, nu aş vrea să se interpreteze lucrul ăsta, dar am devenit insomniaca, pentru că după ce te trezeşti, semnezi, stai de vorbă cu ofiţerul respectiv, te prinde 3.00-4.00-5.00 dimineata treaz-lumânare, n-ai nicio treabă", a mai spus Alina Bica.