Se înmulțesc informațiile despre atacurile cibernetice ale lui Putin asupra Occidentului. După SUA, a urmat Germania, apoi Franța. Cât de reale sunt ele?

Expertul François-Bernard Huyghe, doctor de Stat în Științe Politice, autor al unor cărți precum „Soft-Ideologia” sau „Armele falsului” a acordat pentru Le Figaro un interviu în care analizează războiul ideologic contemporan.

- Ca și în cazul alegerilor americane, umbra Kremlinului planează asupra alegerilor prezidențiale din Franța, dacă e să credem declarațiilor venite din tabăra lui Emmanuel Macron. Sunt aceste îngrijorări întemeiate?

- Potrivit elementelor cunoscute, atacul cibernetic asupra site-ului „En Marche” (al partidului social-liberal al lui Macron – n.r.), construit cu un soft vechi de tip WordPress, ar fi dus la o penetrare și o interzicere a accesului de câteva minute, prin intermediul unor „bots” (programe robot care acționează automat) și care au saturat site-ul.

Ceea ce înseamnă că a fost un atac foarte banal. În ceea ce privește sursa piratajului, presupusă a veni „de la frontiera rusă” sau „din Ucraina”, aceasta nu a putut fi dovedită (atribuirea unui atac în ciber-spațiu nu este niciodată evidentă și pot exista „steaguri false” sau cacealmale).

Sunt convins că planurile autorului Revoluției (programul politic al lui Macron – n.r.) nu îl lasă pe șeful de la Kremlin să doarmă, însă acesta ar fi putut fi mai rău sau mai machiavelic.

În treacăt fie spus, Wikileaks a dezvăluit săptămâna trecută că serviciile americane au spionat toate partidele politice franceze și pe liderii lor în 2012 (anul alegerilor prezidențiale precedente din Franța – n.r.). Să vedem ce sancțiuni teribile le vom aplica.

- Două media rusești sunt și ele vizate de acuzații: canalul de televiziune RT (fostă Russia Today) și site-ul Sputnik, ambele având și versiune în franceză. Au aceste media o influență reală în Franța?

- Nu este nici o îndoială că aceste media multilingve sunt favorabile intereselor ruse. Așa cum și Al-Jazeera International nu vorbește prea rău de emirul Qatarului iar RFI nu manifestă o simpatie excesivă față de Putin sau Trump.

Vorbim despre media de influență (ceea ce nu are nimic de-a face cu pirateria cibernetică), care au drept scop să difuzeze în afara frontierelor o anumită viziune despre lume și o imagine favorabilă a țării lor.

Dacă e să ne luăm după cât de mult sunt citate, în general cu oripilare, aceste media rusești, suspectate că alimentează ideile „anti-sistem” ale lui Le Pen sau Mélenchon, impactul lor nu este tocmai neglijabil. Responsabilitatea care li se atribuie este uriașă: nici mai mult, nici mai puțin decât pervertirea democrației! Așadar, o operațiune post-bolșevică post-adevăr! Ca și cum zvonurile despre sexualitatea lui Cutărică ar cântări mai mult decât șomajul, descalificarea, luptele împotriva legii muncii...

- Care este influență în lume a acestor media rusești?

- Vedem circulând cifre impresionante despre audiența RT. Ar fi al doilea canal de informații din Statele Unite, mai ales pe cablu. Însă aceste media ajung și pe Internet, difuzează video-uri pe YouTube, și aici paginile lor ar avea circa un milion de vizitatori pe zi... Cifre pentru care eu nu pot garanta.

- Cum ați evalua softpower-ul rus? În ce măsură este el urmașul propagandei sovietice?

- Aș zice mai degrabă că este urmașul (sau returnarea la expeditor) unei inițiative americane din anii 1960: diplomația publică, Această „public diplomacy” destinată să destabilizeze ideologic blocul sovietic transmitea un mesaj anti-coumunist și pro-occidental. Era epoca unor radiouri precum Voice of America sau Radio Free Europe, care emiteau dincolo de Cortina de Fier în mai multe limbi.

Termenul de softpower a apărut după căderea Zidului Berlinului și desemnează atractivitatea modelului american (Hollywod, Harvard, Microsoft sau McDonald etc), dar care se exercită prin seducșie spontană mai degrabă decât prin media plătite de contribuabil.

- Este criticată influența crescândă a Rusiei. Dar modelul promovat de Kremlin nu este cumva doar o simplă reacție la softpower-ul american, care este criticat cu mai puțină severitate?

- Seducția americană „soft” se manfestă prin intermediul industriilor sale culturale, limba sa, modul său de a gândi și formarea elitelor, a think tank-urilor sale, a universităților sale și a coloșilor din Silicon Valley. Ea a fost de altfel teoretizată cu mândrie de intelectuali precum Joseph Nye, inventatorul termenului, citat adesea de Hillary Clinton.

Nu este un complot, ci o constatare, sau mai degrabă exploatarea politică și ideologică a unei atractivități culturale, economice, a modurilor de viață etc.

Se află acest softpower, întruchipat la extrem de Obama, în declin? Simplul fapt că această întrebare este pusă sugerează un răspuns. Când influența încetează să se exercite spontan și fără a-ți da seama, este un semn de declin.

- Pentru a-și spori influența, Rusia nu profită și de criza presei față de care neîncrederea francezilor ca a tuturor occidentalilor este în creștere?

- Presupunând chiar că această influență ideologică este organizată printr-un fel de complot al Kremlinului sau de curentul anti-globalist atât de activ pe rețelele de socializare, întrebarea este de ce funcționează ea atât de bine? Și aceasta în ciuda eforturilor de „rectificare” ale presei, experților și elitelor?

Explicația potrivit căreia un public popular sau populist, deosebit de naiv și manipulabil, ar înghiți toate informațiile false (fake news), care ar fi clocite de niște puteri străine, în realitate nu explică nimic. Plus că miroase de la o poștă a dispreț de clasă.

Cât privește proiectele de a crea un fel de ministere ale adevărului pentru a salva poporul de dezinformatori și a-i îndruma spre faptele atestate, ele par mai degrabă contraproductive.

Aceasta, deoarece există un scepticism de masă care crește față de discursul dominant despre globalizare, drepturile individuale, societățile deschise, piață. O parte a populației este convinsă că cei de sus nu acceptă realitatea și este gata să accepte toate interpretările alternative (inclusiv pe cele false sau delirante) doar pentru că provin din alte surse și alte media.

Gândirea unică, sau ceea ce am numit cu câțiva ani în urmă soft-ideologia, este în criză, uneltele ei sunt în criză, deci realitatea (în sensul a ce înțelege fiecare prin realitate) este în criză. Sfârșitul hegemoniei.