ADEVĂRUL CUMPLIT: MOARTEA NE PÂNDEŞTE LA FIECARE PAS în instituţiile publice. Detalii incredibile pentru 2015
- Daniel Măgureanu
- 10 noiembrie 2015, 12:19
Un anunţ incredibil pentru acest mileniu a fost făcut marţi de premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, care a declarat că avizele necesare funcționării lipsesc pentru multe instituții publice, şcoli şi universităţi.
“Din școlile din România și nu numai școli, ci și universități și alte instituții publice, o mare parte nu au avizele corespunzătoare. Suntem în momentul în care am decis că vom verifica coerența reglementărilor și vor fi necesare analize complexe de risc, atât la incendii, cât și la explozii și cutremure. Deci iată că implicarea specialiștilor, a comunității academice este extrem de binevenită. Există o hotărâre de guvern din 1992, o lege din 2006 modificată. Există prevederi care suspendă sau reglementează lipsa avizelor pentru școlile construite înainte de o anumită perioadă, deci sunt lucruri pe care trebuie să le verificăm și să le punem într-o coerență firească”, a explicat Cîmpeanu la o conferință organizată cu ocazia a 75 de ani de la cutremurul din 1940.