Editura Evenimentul si Capital

Actorul Lari Giorgescu: „Îngerul trece şi la repetiţii”

Autor: | | 0 Comentarii | 379 Vizualizari

A fost cooptat în echipa Teatrului Naţional din Bucureşti doar de un an, dar prezenţa lui se face simţită la fiecare apariţie. Lari Giorgescu este un actor tânăr care are multe de spus. Ca să vă convingeţi, însă, trebuie să mergeţi la teatru.

Poate părea uşor timid, dar e doar o părere. Are picioarele bine înfipte în pământul negru şi bogat al teatrului. Şi putem spune fără să greşim că rolurile lui reprezintă rodul bogat, semn că munca de zi cu zi, sudoarea, concentrarea, calea spre înţelegerea lumii au contat. Lari Giorgescu are forţa unei metamorfoze incredibile. Posesor al unui registru interpretativ important pentru vârsta lui, trece de la resemnare la verticalitate instantaneu, de la umilinţă la dezlănţuită şi aprigă putere. E incredibil cum reuşeşte să devină oxigenul ce dă viaţă flăcării numite teatru, în fapt, arta pe care a ales s-o slujească. Acea sensibilitate aparte, pe care o întrezăreşti la prima întâlnire, este cu adevărat forţa acestui tânăr actor pe care Teatrul Naţional din Bucureşti l-a angajat abia de un an. Odată cu intrarea în rol se conectează la o altă viaţă, la un alt destin. A învăţat să adune bucuriile sau tristeţile personajului său, să privească adânc în sufletul acestuia, să asculte şi să redea tot ceea ce a desluşit. Mâna actorului, rostirea lui, mersul lui, ochii lui spun o poveste. Şi poveştile pe care Lari Giorgescu le spune sunt „Pescăruşul” la Teatrul Bulandra, „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”, „Omul care a văzut moartea” şi „D'ale noastre” la Teatrul Naţional, „Moftul român” la Teatrul Mignon, „L-V:8-16” la Green Hours şi „Poezia visului" la UNTEATRU. În perioada aceasta luminată de spiritul Sărbătorilor, Lari Giorgescu a fost de acord să răspundă întrebărilor EVZ.

- De ce ai ales să fii actor?

- Simplu. Mai întâi pentru succesul la fete pe care îl aveam în perioada liceului. Însă, după ce am intrat la facultate, cam pe la 18 ani, am început să prind gustul acestei meserii. M-a costat foarte mult. Se spune că pentru fiecare lucru bun pe care îl ai trebuie să şi plăteşti în consecinţă, şi eu cred asta. Pentru fiecare piesă de teatru în care joc dacă nu am lucruri care să mă urmărească, vise cărora să le fac faţă greu noaptea din cauza a ceea ce repet, înseamnă că ceva este superficial, ceva nu e în regulă. Aşa se pune problema. Mi-am dat seama cât de specială este meseria aceasta şi cât de mult te ajută, pe tine, ca actor, să-ţi dezvolţi simţurile, să fii atent tot timpul. Lucrul acesta este şi un noroc foarte mare, aşa că nu am de gând să-l tratez ca pe unul din celelalte lucruri pe care le fac în fiecare zi.

- Te-au susţinut cei dragi în alegerea ta?

- Sigur. Ai mei m-au sprijinit în tot ce am făcut. Acesta este marele meu noroc şi n-am niciun merit. Părinţii mei sunt oameni foarte deschişi şi suntem o familie foarte unită. Nu le este uşor să facă faţă timpurilor pe care trăim, dar au ştiut să aibă grijă de noi şi să ne crească cu multă iubire.

- Ai avut şansa unor întâlniri cu oameni extraordinari, care te-au ajutat în carieră, aşa e?

- Perfect adevărat. În facultate am fost la clasa Adrianei Popovici, dar am avut norocul să lucrez mai întâi cu Gigi Căciuleanu şi cu Miriam Răducanu, care au avut multă grijă de mine. Gici Căciuleanu m-a luat în trei spectacole, „OuiBaDa”, „D-ale noastre” şi „Folia”, dar întâlnirea cu doamna Miriam Răducanu a fost una pe o perioadă mai lungă de timp. M-a ajutat să înţeleg mai bine lucrurile pe care le fac şi totul a fost frumos aşezat într-un spectacol care se numeşte „Poezia visului”, făcut din poezii de Emil Botta. Am mai avut şansa să întâlnesc foarte multe personalităţi în lumea teatrului care m-au ajutat foarte mult. Mă refer la doamna Cătălina Buzoianu, la Horaţiu Mălăele, la maestrul Ion Lucian, iar acum la domnul Ion Caramitru. Se întâmplă că din luna ianuarie a anului 2014 sunt angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti şi mai în glumă, mai în serios, atunci când am fost să mă angajez mi s-a spus „Stai puţin că nu mai ştim care e procedura, nu ne lua repede, pentru că nu s-a mai angajat nimeni o lungă perioadă”. Sistemul bugetar, de stat, a blocat posturile şi este foarte dificil într-adevăr să te angajezi. La şapte posturi libere ai voie să faci o angajare, ceea ce e aproape terifiant. Nu e deloc uşor şi de asta mă simt şi aşa de norocos.

- Primul spectacol în care te-am văzut a fost „Moftul român” la Mignon. Apoi, „Pescăruşul” la Bulandra. În primul spectacol erai singur, în al doilea erai parte dintr-o echipă formidabilă. E mai greu sau mai uşor de unul singur?

- „Moftul român” este unul dintre spectacolele cel mai puţin solicitante fizic. L-am făcut în urma spectacolului „D-ale noastre”, în care cumva mă mişcam foarte mult şi vorbeam mai puţin. Am vrut să folosesc limba română cât pot de mult şi cât pot de bine. Asta a fost provocarea iniţială. Pe lângă faptul că doamna Miriam Răducanu mă îndrumase să lucrez de unul singur, pentru că aveam foarte multe spectacole, lucram cu foarte mulţi oameni şi nu ştiam cum este să te ocupi tu singur de bucătăria internă a unui proiect. Totul a început ca un exerciţiu pe care să-l fac eu cu mine. Sunt foarte atent ce fac în ziua când am spectacol, de fapt cu câteva zile înainte. Sunt într-adevăr spectacole care te implică diferit şi pentru fiecare mă pregătesc diferit. Norocul meu şi lucrul care mă bucură foarte mult este că spectacole pe care le am sunt diferite. Mă provoacă în moduri foarte diferite ca energie. Aceasta este şi o meteahnă a generaţiei noastre, că suntem luaţi un pic la pachet, oamenii cred că dacă funcţionează o reţetă pe cineva, acea reţetă funcţionează cu toată lumea. De la doamna Miriam Răducanu asta am învăţat. Dumneai ştie să se adapteze fiecărei persoane cu care lucrează. M-a ajutat să descopăr la mine lucruri şi feluri în care funcţionez.

- Deci, ce faci într-o zi în care ai spectacol?

- Mai întâi de toate, mă pregătesc în fiecare dimineaţă. Îmi rezerv o oră, dacă trebuie să plec undeva, dimineaţa, ca să pot face o serie de exerciţii. Asta mă ajută ca să nu fiu civil. Atunci când merg la o repetiţie sau merg chiar şi pe stradă, mă scapă un pic de spiritul ăsta gregar, agitaţia asta în care intrăm cu toţii şi care ne face destul de unitari. Pe mine mă ajută, e ca un fel de bucătărie. Nu mă mai duc la o repetiţie civil, mă duc la o repetiţie pregătit de dinainte. Îmi face bine asta. E foarte subţire graniţa dintre civilie şi profesia ta. Dacă nu ştii să le separi, poţi să cazi foarte uşor într-o extremă superficială şi asta nu ajută.

- Pare că nu ne mai ajunge timpul. Tu cum te descurci?

- Cred că nu ne mai ajung zilele cu adevărat. Am avut norocul să găsesc nişte oameni minunaţi care au foarte multă grijă de mine, pe undeva, pentru că m-au învăţat cum să-mi împart energia şi să lucrez cu ea altfel, pe calupuri. Îmi stabilesc priorităţile şi devin selectiv la un moment dat. Cred că asta este formula, pentru că nu poţi să faci multe lucruri şi să depui aceeaşi cantitate de energie şi să fii la fel de bun de fiecare dată. Cred că poţi să selectezi nişte lucruri şi să spui „Asta da”, „Asta nu”, mai ales la un moment dat. Mi se pare că fac asta bine. Altfel, nu funcţionez.

- Spune-mi, se face un schimb între tine, actor, şi cel din sală, spectatorul?

- Joc şi la Sala Pictură unde sunt 250 de locuri, şi la Sala Studio, unde sunt 600 de locuri, şi am început la Sala Mare, unde până la renovare avea 1000 de locuri. Având public atât de diferit şi relaţionând diferit situaţiile de joc, pentru un actor nu poate fi decât benefic. Raportându-te atât de diferit la spaţiile de joc, totul este benefic. Nu se poate fără schimb de energie. Într-un fel simţi o sală mică şi într-un fel sala mare. Am avut şi spectacole la care oamenii nu ştiau că e pauză, credeau că s-a terminat. Ne confruntăm cu un fenomen ciudat. Cei tineri merg rar la teatru şi nu sunt la curent cu formulele de spectacol, nu se mai citesc piesele cum se citeau odată. Din păcate, piesele clasice, astea care sunt recunoscute în unanimitate de lumea teatrului din Europa, sunt mai puţin cunoscute, iar atunci când le aduci spectatorii trebuie ajutaţi puţin să le înţeleagă. Este şi o chestie şi de informaţie.

- Ce contează cel mai mult pentru tine, ca actor?

- Contează mult să pot să profesez în moduri cât mai diferite. Cu cât experimentez mai diferit această meserie, cu atât eu mă pot simţi mai împlinit. Cred că despre asta este vorba. Mi-ar părea rău să fac parte dintr-o categorie de actori cu ştampilă. De exemplu, să mi se pună eticheta că joc numai roluri negative. Până acum am avut şansa să fac lucruri diferite. E un cuvânt de care am abuzat în acest interviu, dar pentru mine e foarte important. A fi solicitat diferit şi a arăta că ai o paletă largă de interpretare e mană cerească.

- De curând ai avut o premieră la Teatrul Naţional. Aşa e?

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate