Editura Evenimentul si Capital

Academicianul Ioan Aurel Pop: ”Democrația este cel mai sfânt mesaj pe care avem obligația să îl transmitem generațiilor viitoare”

Autor: | | 1 Comentarii | 889 Vizualizari

Două mari somități ale Clujului, rectorul Universității Babeș Bolyai, academicianul Ioan Aurel Pop (foto) și mitropolitul Clujului, IPS Andrei, spun că tinerii care protestează împotriva celor două ordonanțe ale Guvernului PSD, o fac pentru pentru viitorul lor. Guvernul României trebuie să treacă de urgență la un dialog real, cu strada.

Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop a comentat că democrația este cel mai sfânt mesaj pe care avem obligația, ca popor, ca nație, să îl transmitem generațiilor următoare. ”Eu nu fac politica dar am un mesaj pentru cei care ies în stradă: să vegheze în continuare la respectarea democrației. Suntem o democrație tânără și ar trebui să veghem ca democrația să fie cel mai sfânt mesaj pe care să îl transmitem celor care vin după noi. Democrața are mai multe forme de manifestare, poate că persoanele mai în vârstă sunt mai blazate și se gândesc că legea trebuie sa primeze, făra forțarea notei. Nici presiunea străzii nu e bună pentru că te poate face sa acționezi pripit. Trebuie găsit un echilibru de funcționare a societății, dar poate nu știm să îl căutăm”, a spus rectorul UBB, academicianul Ioan Aurel Pop. Istoricul clujean a comentat și de s-a produs această falie în societatea românească, între clasa conducătoare și oamenii, în special tinerii care acum ies în stradă cu zecile de mii. ”Cred că s-a creat un hiatus de comunicare între lideri și oamenii de rând care alcătuiesc poporul roman, care s-a deșteptat în ultimii 27 de ani. Conducerea trebuie să emane de la popor, au fost alegeri care au emanat de la popor. Dar acum cred că trebuie să veghem ca să nu se adâncească falia asta. Esența filosofiei lui Mihai Șora este dialogul, care este fundamental. Eu sunt împotriva unei clase politice care nu promoveaza un dialog permanent și real”, a conchis rectorul UBB.

Nu era timpul acum pentru treburi secundare

IPS Andrei, mitropolitul Clujului, iubit de clujeni, a spus că este alături de tineri, care sunt viitorul acestei nații. ”Mesaje meu nu poate fi decât unul de pace și de pacificare. Biserica îi iubește pe tineri și dorește ca țara să aibă un viitor mai bun”. Mitropolitul Clujului a mai spus că Guvernul a făcut o gafă când a adus în discuție cele două ordonanțe de urgență. ”Ca om, ca intelectual, așteptam ca Guvernul să se ocupe de buget și de alte lucruri serioase. Nu cred că se poate face cu toptanul grațierea, or fi și închisori oameni necăjiți, nu contest, dar nu era timpul acum pentru așa ceva. Le spun și celor care conduc această țară, să fie foarte serioși, să facă lucruri trebuincioase și nu secundare, la momentul de față”, a spus IPS Andrei care le-a cerut tinerilor să nu recurgă la violență. ”Eu îi iubesc pe tineri, dar nu știu dacă așa se rezolvă aceste chestiuni importante. Cu presiunea străzii nu se rezolvă treburile”, a mai spus și mitropolitul Andrei.  

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate