O idilă

O idilă

În dimineaţa zilei de 25 decembrie 1870, Cosima Wagner a fost trezită din somn de sunetul unei muzici de o tulburătoare frumuseţe. O orchestră de cameră cînta în faţa uşilor dormitorului ei, din vila de pe malul lacului Lucerna în care se stabilise cu vechiul ei iubit, dar proaspătul ei soţ, Richard Wagner.

Compozitorul fusese exilat în Elveţia încă din 1866 şi, ciudată situaţie, locuia aici mai ales pe banii celui care îl exilase, adoratorul său, principele Ludwig al II-lea al Bavariei. Mulţi biografi spun că Ludwig al II-lea era nebun şi Wagner pătimea din cauza asta. Adevărul este că Ludwig al II-lea era homosexual şi se îndrăgostise puternic de Wagner. Iar compozitorul, în stilu-i cunoscut, specula destul de cinic în propriul folos această slăbiciune a foarte tînărului principe. Sigur că Ludwig al II-lea era o natură instabilă, dar la fel de sigur este că Wagner nu a făcut nimic altceva decît să folosească această instabilitate. În cele din urmă, principele fusese nevoit să-l surghiunească pe Wagner din cauza comportamentului său scandalos şi a cheltuielilor sale extravagante – nobilimea muncheneză era scandalizată, pe bună dreptate. Mulţi uită să aminească un episod dramatic: forţat fiind să-l exileze pe compozitor, Ludwig i-a spus cu lacrimi în ochi că vrea să abdice şi să fugă împreună în lume. Sigur, Wagner l-a potolit - era cu mult mai bine să nu abdice, să-l trimită pe el în exil în Elveţia şi să-i acopere, discret, cheltuielile suferinţei exilului. Ceea ce s-a şi întîmplat. Exilul lui Wagner, aşadar, era un fel de colivie de aur cu uşiţa deschisă permanent. Şi aici, pentru prima dată, inima vijelioasă a lui Wagner a cunoscut răgazul împlinirii. În acea dimineaţă de Crăciun, Cosima avea toate motivele să se simtă minunat. Era ziua ei (împlinea 33 de ani), de cîteva luni pusese capăt îndelungatei agonii care fusese mariajul cu Hans von Bullow, se căsătorise cu Wagner, iubirea vieţii ei, cu care care avea deja trei copii (da, da, în timpul mariajului cu von Bullow, Cosima a născut trei copii lui Wagner!). Ultimul lor copil, un băieţel care se apropia în acel moment de doi anişori, se numea, (cum altfel?) Siegfried. Cîteva motive din muzica pe care o auzea în acea dimineaţă îi erau cunoscute, (le auzise în opera "Siegfried"), dar muzica, în ansamblul ei, era nouă, proaspătă şi de o limpede profunzime. Cînd muzica s-a terminat, Richard Wagner a intrat în dormitor împreună cu copii şi i-a dăruit Cosimei partitura. Era, desigur, cadoul său de ziua ei. Pe prima pagină a partiturii scria: "Tribschen Idyll, cu cîntecul de păsărele al lui Fidi şi cu răsăritul portocaliu, ca un cadou simfonic cu urări de aniversare de la Richard al Cosimei pentru Cosima lui Richard". Istoricii au decriptat uşor: Tribschen era numele micii localităţi elveţiene unde locuiau, Fidi era numele de alint al micului Siegfried, cîntecul păsărilor evoca o scenă anume din opera "Siegfried", iar răsăritul portocaliu se referea la acea dimineaţă din 1864 cînd Cosima a căzut, pentru prima dată, în braţele lui Wagner. Ca să execute acest cadou, Wagner convocase în zori o mică orchestră: 13 muzicieni de la Zurich Tonhalle Orchestra sub conducerea tînărului lor dirijor, Hans Richter, cel care, ani mai tîrziu, va ajunge unul dintre cei mai mari dirijori wagnerieni din istorie. La un moment dat, după jumătatea opusului, se aude o trompetă – ceva cu totul neaşteptat pentru că, pînă acolo, acest instrument nu cîntă şi, după cele cîteva măsuri care îi sînt scrise, nici nu va mai cînta. Ei bine, Hans Richter a învăţat să cînte la trompetă anume pentru a interpreta el acest moment. Ca să repete fără să fie auzit, se spune, lua o barcă, vîslea pînă în mijlocul lacului Lucerna şi acolo repeta în voie. Greu de crezut – totuşi, era decembrie. Dar, chiar dacă e greu de crezut, e frumos, ca poveste. În timp ce mica orchestră cînta la etaj, în faţa dormitorului Cosimei, Wagner era în salon, înconjurat de cei trei copii şi de cîţiva prieteni , aşteptînd finalul pentru a intra în dormitor cu cadoul. Printre prietenii care aşteptau în salon în acea dimineaţă era, se spune, şi un tînăr de 26 de ani, profesor de filozofie la Basel, care îl diviniza pur şi simplu pe Wagner şi o adora ca pe o zeiţă pe Cosima. Tînărul avea şi el un cadou pentru Cosima: un manuscris intitulat "Geneza ideii de tragic", pe care i-l dedică. El se numea Friedrich Nietzsche şi, doi ani mai tîrziu, va publica prima sa carte intitulată "Naşterea tragediei din spiritul muzicii". Cosima a fost foarte impresionată de cadoul primit de la soţul ei – atît de impresionată încît, un an mai tîrziu, cînd Wagner a reorchestrat micul poem simfonic, i-a schimbat numele din "Tribschen Idyll" în "Siegfried Idyll" şi l-a prezentat publicului la Mannheim, ea s-a supărat. Pentru Cosima, "Siegfried Idyll" era ceva intim, iar titanicul ei soţ, iată, o oferea lumii. Ceea ce ascultăm noi, astăzi, în concerte, este această variantă, rescrisă pentru orchestră mare. Ironic, poate, mulţi ani mai tîrziu, după moartea compozitorului, datoriile financiare au obligat-o pe Cosima să vîndă şi cadoul propriu-zis, adică partitura originală, cu dedicaţia lui Wagner pe ea. Viaţa lui Wagner a fost o nebunie! Un scandal moral perpetuu, un parcurs în care aroganţa hiperbolizată şi vanitatea nelimitată se împleteau cu mica şarlatanie în scopul asigurării unui confort monumental. Wagner era convins de geniul său şi avea o idee destul de paranoică despre ceea ce i se cuvine pe lumea aceasta tocmai pentru că avea geniu. În lunga sa viaţă, momentul de la Tribschen a fost unic – e greu să mai găsim în biografia lui tulburată şi tulburătoare un moment de o delicateţe asemănătoare. De aceea, cred, "Siegfried Idyll" are ceva neobişnuit. Nicăieri, Wagner nu este mai tandru, mai senzorial, mai intim, mai emoţional. <iframe width="620" height="350" src="//www.youtube.com/embed/hF_XgRwR7r8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>