Cătălin Zmărăndescu se dovedeşte a fi un suflet blând, care crede că, dacă Dumnezeu i-a dat un bobârnac, ştie El de ce.

Ne-am întâlnit undeva pe lângă noul stadion 23 August. Nu părea deloc un om prăbuşit, falit, părăsit de toţi şi brambura. A venit într-un Porche Cayenne şi avea două iPhone-uri. Pleca la Londra, via Ibiza, pentru două luni, în după-amiaza acelei zile. Ca să se antreneze pentru lupte. Cu asta se ocupă. Lupte în cuşcă, cu 20.000 de spectatori la fiecare meci. Viaţa lui de luptător în cuşcă, la Londra, poate prezenta interes mai ales pentru fanii acestui sport.

Atitudinea lui faţă de România este mult mai interesantă. La un moment, dat Cătălin Zmărăndescu era în toate topurile. Alături de unul dintre oamenii cei mai bogaţi din ţară, proprietar de terenuri, era în centrul atenţiei, aproape în fiecare zi. Un comutator s-a întors într-o zi împotriva lui. Când i s-a furat maşina lui Gigi Becali, el şi-a făcut datoria de bodyguard. A găsit hoţii, i-a adus "la pachet" şi mai departe nu i s-au întâmplat decât nenorociri. Divorţ, detenţie, sărăcie şi, mai ales, dezamăgiri.

Evenimentul Zilei: Sunteţi cunoscut ca unul dintre cei mai redutabili luptători români. Care este situaţia dumneavoastră profesională astăzi? Cătălin Zmărăndescu: Am un contract în Anglia pe cinci ani.

În ce constă? Pai…încă mă lupt în cuşcă. Sunt într-o organizaţie care se numeşte BAMMA.

Deci luptă în cuşcă… şi este într-o limită de timp? Da!

Că în filme e până mori!Ei, nu,nici chiar aşa, intraţi pe youtube şi vedeţi.

Sunteţi şi dumneavoastră în imagini? Am şi eu o grămadă de lupte pe acolo. Da, e un nou început. Managerul şi antrenorul principal Edy Cohn a fost singurul om care mi-a dat o şansă. Înainte să semnăm contractul ăsta, m-a ţinut un an în pregătire. Până la urmă tot cu străinii faci treabă. Am două meciuri câştigate la ei, urmează un al treilea acum, în septembrie, şi până la sfârşitul anului cel pentru titlul mondial. Acolo, totul e aranjat aşa, cum se spune, pe etape. Plus că diferenţa faţă de România este că am cinci specialişti care stau după mine tot timpul, fiecare cu specialitatea lui, de la preparator fizic până la medic. Mi-au asigurat acolo casă, masă.

Unde, la Londra? La Londra.

Şi cât staţi la Londra? Uite, de exemplu, acum plec iar. Stau două luni, apoi mă întorc şi stau o lună pe aici.

Bine plătit, înţeleg, nu? La început, având în vedere că a trebuit să o iau de la capăt, nu este extraordinar. Dar faţă de ce este în România, e altceva.

Eu mă aşteptam, aşa, ca percepţie publică, acum că v-aţi despărţit de Gigi Becali, că aţi avut probleme în familie, că v-aţI vândut casa… Mă aşteptam să vină un om, nu chiar cu tramvaiul, dar cu vreun Logan, aşa…Şi, când colo… Un SUV Cayenne! Maşina asta am primit-o cadou de Paşte, de la viitorul meu naş, de la domnul Nicu Gheară. Altfel, vă spun sincer, veneam cu un BMW serie 3 din ’96. (Culmea ghinionului, la câteva minute după această declaraţie primeşte telefon că s-a stricat BMW-ul şi că a rămas undeva pe drum!).

"Ne place să facem pe proştii"

Spuneaţi că vă descurcaţi mai bine cu străinii… Aţi avut deziluzii mari, dezamăgiri mari aici în România? La ce anume vă referiţi concret? Să spunem că nu sunt profesionişti aici. Sau dacă sunt, înainte de a realiza performanţa, îi interesează doar partea financiară. E ca şi chestia aia: se naşte copilul şi tu vrei, deja la o lună de zile, să alerge în sprinturi! Nimeni nu va putea. Pleci uşor-uşor, pas cu pas.. Pe urmă realizezi şi profiturile.

De exemplu, cu cei din Anglia, contractele de genul ăsta presupun şi o parte din bursa pe care o opreşte clubul, managerul. Dar ei mie mi-au oprit minim posibil. Mi-au spus că măcar să ajungem să facem bani mulţi şi pe urmă să discutăm restul. Ei sunt mai mult decât înţelegători din punctul ăsta de vedere. Plus că la fiecare antrenament, indiferent că am unul sau trei pe zi, se comportă la fel. E altceva, au altă gândire, au altă pregătire.

Interesant! Da’ de ce-om fi noi aşa de proşti? Nu ne-am născut proşti, dar ne place să facem pe proştii! Încă o chestie care mi-a plăcut foarte tare în Anglia este că, deşi există rivalitatea între şcoli, între cluburi, Dumnezeule, cum să spun, nu-i interesează pe unul de celălalt ce are în grădină. Când ai ajuns faţă în faţă, atunci începe cu adevărat rivalitatea. La meci. Dar până atunci… Dacă putem să facem stagii de pregătire împreună, facem împreună, care e problema? Se ajută unul pe celălalt. Şi nu vorbesc numai despre englezi. Şi olandezii, şi americanii sunt la fel.

Când vă veţi căsători? Aţi găsit o fată? Când o să mă căsătoresc o să anunţ!

Aşa, înţeleg, ca să nu speriaţi vânatul, păstraţi lista deschisă. Nu, încă nu mă gândesc să-mi refac viaţa, sincer să fiu.

Apropos, ce vârstă aveţi? Ei, am 38!

Mulţi înainte! Da nu-i arătaţi, poate mai puţin. Ziceaţi că am vreo 48, nu? (râde pentru prima dată cu poftă de la începutul interviului). Poate unde nu pierd nopţile, iar mersul în cluburi se întâmplă, nu ştiu, de câteva ori pe an poate.

Spuneaţi ceva în legătură cu de zamăgirile profesionale, dar din punct de vedere uman… Aţi avut astfel de dezamăgiri aici în România? Ehei...multe…

Hai să le luăm pe primele trei. Până la urmă, prietenii sunt cei mai mari duşmani pe lumea asta.Prefer să nu mai am prieteni. Eu mi-am păstrat trei prieteni mari şi laţi, aşa că…

Care sunt aceia? Se ştie, nu vreau să dau nume…Dacă îi pun într-o anumită ordine, poate se supără…

În 2009 aţi avut o problemă, nu? Încă este.

Atunci aţi fost un timp în arest preventiv… E o problemă care persistă. În septembrie, pe 16, avem un nou termen. Cred că e ultimul, după care se va da o decizie. Mai rămâne recursul. Sper să fie favorabilă. Numai în România se poate întâmpla să. Până la urmă, n-am făcut nimic. N-am avut intenţia de a-i face cuiva rău. Aşa a fost să fie.

Cât timp aţi stat în arest s-au mai filtrat prietenii, s-au mai rărit? Cât am stat în arest.. ştiţi cum este? Atunci când mergi în deşert şi rămâi fără apă, cazi. Atunci toţi şacalii trag de tine… Ei, cam aşa se întâmplă şi acolo. Toţi ăia care te-au pupat în fund pe româneşte până atunci nu fac altceva decât să încerce să te îngroape mai tare. Şi să îţi ia şi suflarea din tine dacă se poate.

Înţeleg că aţi avut surprize în sensul ăsta… Nu surprize foarte mari, dar eu am o vorbă. Fiecăruia îi dă Dumnezeu ceea ce merită la un moment dat. Şi mie…ce mi s-a întâmplat, probabil că aşa trebuia să fie. Nu trebuie să încerci să găseşti foarte multe răspunsuri, pentru că tot acolo ajungi. Dumnezeu are grijă de fiecare.

"Nu vreau să mă gândesc la trecut"

Apropo de fiecare şi de Dumnezeu…Am să spun un nume: Gigi Becali. Cum îl puteţi comenta? Sincer? Nici nu vreau să comentez!

Aţi fost foarte mult timp foarte apropiaţi... A fost o relaţie de muncă apropiată, apoi o relaţie de prietenie şi apoi s-a terminat, nu mai există. Faptul e consumat, nu vreau să mă gândesc prea mult la trecut, pentru că îmi place prea tare viitorul! Şi viitorul a însemnat copiii mei... GRIJĂ. Gigi Becali putea privi liniștit spre viitor, avea spatele asigurat

Ce vârstă au?12 ani băiatul şi nouă ani fata. Vreau să le ofer ceva atât cât mai pot. Practic sunt ultimii cinci ani în care mai pot să mă mai bat cât de cât bine, după care…

V-aţi planificat să vă bateţi încă cinci ani. Fizic rezistaţi? Cred că da. Nu m-am accidentat, nu pierd nopţile, nu am o alimentaţie dezechilibrată, nu beau alcool, n-am o viaţă extra-sportivă, să-i spun aşa, tumultoasă.

Sunteţi printre puţinii sportivi despre care nu s-a auzit nimic rău în afara ringului, în afara sportului. Cum aţi reuşit? Depinde la ce vă referiţi.

Nici bătăi afară, nici femei... În primul rând, mi-am respectat familia. Atâta tot. Că s-a rupt pe urmă şi n-a mai fost…Aşa a fost să fie.

Aveţi vreo explicaţie? Sau pur şi simplu într-o zi s-a terminat? N-aş vrea ca fosta mea soţie să comenteze divorţul, nu l-am comentat nici eu…Până la urmă, e mama copiilor mei, o voi respecta în continuare…Pentru noi cale de împăcare nu va mai exista

PĂRERE

Spune despre fostul său patron că a intrat în politică fiindcă... l-a mâncat în fund şi nu a avut cine să-l scarpine

Spuneaţi că, la un moment dat, aţi vrut să renunţaţi la sport. La ce altceva aţi mai vrut să renunţaţi? La viaţă, de exemplu? E un capitol pe care nu îmi face plăcere să-l discut. Am o grămadă de tatuaje, fiecare are altă însemnătate pentru mine. În momentul în care mi-am revenit… uite, aici scrie în ruseşte (arată antebraţul drept): "Uită-ţi trecutul, transformă durerea în putere". Am încercat să trec peste tot ce-a fost. Toată ura şi durerea încerc să le transform în beneficiul meu.

Şi aţi trecut singur peste încercarea asta?Cine putea să mă treacă peste? Cu ajutorul lui Alexandru, psihologul, şi cu ajutorul lui naşu’, Nicu Gheară.

Spuneaţi ceva despre tatuaje…Fiecare are o semnificaţie aparte, se leagă de vreun eveniment? Da. Spre exemplu, aici, (arată antebraţul stâng): "Dumnezeu este singurul meu stăpân, iar copiii mei singura mea avere". Cuvintele astea le-am auzit în vis, cu zece zile înainte să mă aresteze. Atâta dreptate şi atâta adevăr au fost în cuvintele astea, încât am rămas chiar şocat. Când am ieşit din arest, exact asta s-a întâmplat.

Am văzut că vă cheamă şi Otto... Da, naşul meu de botez e german. Eu sunt născut în Bucureşti. Tata e din Curtea de Argeş şi mama e din Alexandria.

Cand aţi început să faceţi sport?

M-au dus la sport de la şapte ani. Rugby am făcut prima oară. Da’ zicea mama că vin prea vânăt acasă. Plecam cu două vânătăi, mă întorceam cu trei. Au schimbat atunci sportul. A fost ca din lac în puţ: m-au luat de la rugby şi m-au dus la lupte! Da, lupte libere. Şi am făcut libere la Steaua mulţi ani.

Toată istoria cu arestul a schimbat viaţa familiei Zmărăndescu?Era ca în orice familie, şi bune şi rele. Dar după situaţia asta, din cauza lipsurilor, au intervenit certuri zi de zi. Eu sunt un om care preferă să se retragă atunci când vede că nu se mai poate. Şi asta a fost, nu a existat o femeie sau un alt bărbat care să fie motiv de ceartă.

Aţi petrecut Paştele în arest… Da, fiindcă pe mine mă cheamă Cătălin Zmărăndescu, nu Gigi Becali. Eu n-am prieteni ca Vadim Tudor, care să mă scoată afară.

Deci v-au eliberat si a urmat o perioadă mai grea, am înţeles. Cât a durat? Am început să-mi revin, uşor -uşor, din ianuarie anul acesta.

Deci aproape doi ani... Cam aşa, o perioadă fără venituri, am muncit pe unde am apucat. Şi acum muncesc în două locuri. Nici n-am fost genul să mă bag prea mult în necazuri. Şi în Anglia când merg, muncesc. Tot antrenor la o sală de fitness.

ÎNCEPUT. Niciun job nu a fost neglijat când a pornit în viață, din nou de la zero FOTO: OCTAVIAN COCOLOȘ

Ce simţiţi când mâncaţi bătaie? Toate fulgerele şi toate tunetele din lumea asta. N-am dat niciodată vina pe arbitru. Deşi am păţit-o.

Când câştigaţi ce simţiţi? Mi se măreşte pielea! Nu îmi încap în piele de bucurie.

Au audienţe luptele astea în Anglia? O, da. Sunt cel puţin 15-20 de mii de spectatori la o gală. Dacă a ajuns să mă oprească lumea pe stradă să le dau autografe, spune mult. Sper să reuşesc să iau titlul şi să merg mai departe. Uite, de exemplu, eu mă bat pentru clubul meu, dar reprezint România. De aceea intru în luptă cu steagul jumatejumate. Jumătate românesc, jumătate englezesc.

Da’ cu Gigi cum v-aţi cunoscut? Mai bine nu mă cunoşteam. În urma unei gale sportive. În momentul în care l-am cunoscut eu, omul ăsta era cu totul şi cu totul altul. Din momentul când a intrat în politică, omul ăsta a luat-o razna. În sport ar fi putut să facă multe lucruri bune, dar a stricat totul când a început să se creadă Dumnezeu.

Şi nu e nimeni care să-i spună : “Măi, nu faci bine!"? Încetaţi să credeţi că mai poate cineva să-l contrazică pe Gigi. M-aţi întrebat dacă îmi place Gigi Becali. Îmi plăcea vechiul Gigi Becali. Cel de acum este o nenorocire pentru el şi pentru cei din jur. El dacă nu intra în politică, nu-l durea capul.

De ce a intrat in politică? Pe româneşte, fiindcă l-a mâncat în fund! Şi politica l-a scărpinat. Intri în politică şi peste noapte crezi că poţi deveni lider, nu e adevărat. Se minte singur şi este un tip foarte credul. Dacă lucrează cu cineva 50 de ani şi vine altcineva şi îi spune că ăla e un nenorocit, îl crede.

Sunteţi un om credincios? Da şi nu! Sincer! Am ajuns la concluzia că a crede în Dumnezeu nu înseamnă a-ţi arăta credinţa în faţa tuturor şi a te lăuda cu ea. La un moment dat, am fost foarte supărat pe Dumnezeu. Dar m-am gândit că ceea ce se întâmplă astăzi este rezultatul a ceea ce am făcut eu ieri. Am greşit şi eu în viaţa mea. Era normal, la un moment, dat ca Dumnezeu să-mi dea un bobârnac şi mie! "Nu cred că o să mai vin în România…M-am învăţat acolo. Vorbesc un pic engleza. Stau mai prost cu scrisul“ CĂTĂLIN ZMĂRĂNDESCU, luptător