Ziua Universală a Drepturilor Copilului: Educație pe bani, instituționalizarea copiilor cu handicap și adopții blocate. Ce mai are de făcut România pentru a pune în practică Convenția ONU referitoare la Drepturile Copilului

În 25 de ani de la adoptarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, ratificată și de România în 1990, nu am reușit să punem în practică prevederile acestui document. În timp ce autoritățile privesc partea plină a paharului, organizațiile nonguvernamentale apreciază progresele ca fiind modeste.

Astăzi, de Ziua Universală a Drepturilor Copilului, secretarul de stat Gabriela Coman, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, a vorbit despre progresele pe care le-a înregistrat țara noastră în materie de protecția copilului și despre întregul demers legislativ care a permis desființarea masivă căminelor-spital care funcționau în anii 1990 și unde erau internați orfanii României și trecerea lor în grija asistenților maternali.

“Progresele s-au accelerat de la începutul acestui an” a fost de părere Sandie Blanchet, reprezentanta UNICEF România, făcând referire la recenta decizie a autorităților de a nu mai permite instituționalizarea copiilor mai mici de 3 ani.

Ce se întâmplă în realitate

Descoperă companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România în Capital Top 100 Performeri din Sănătate, ediția 2024! Acum la chioșcuri și pe edituradecarte.ro

Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult

Organizațiile nonguvernamentale în domeniu apreciază toate aceste progrese făcute ca fiind foarte modeste. Asociația Catharsis din Brașov a protestat astăzi în fața Guvenului față de încălcarea prevederilor Convenției. “La articolul 20 se spune că fiecare copil părăsit temporar sau definitiv de părinți are dreptul la o familie de plasamanent sau la una adoptivă. În practică, copiii sunt luați de la asistenții maternali și sunt duși înapoi în centre”, a declarat Azota Popescu, președinta Asociației Catharsis. „Acest lucru se întâmplă mai ales copiilor cu dizabilități și celor de etnie romă”, a mai spus aceasta. O a doua nemulțumire a reprezentanților asociației care au lăsat un memoriu la sediul Guvernului este aceea că adopțiile în România, în loc să fie favorizate sunt blocate chiar de legislația în vigoare. „Pentru adoptarea unui copil se cere acceptul rudelor până la gradul IV, iar adopțiile internaționale nu sunt permise decât dacă unul dintre soți este cetățean român. Sunt 500 de copii declarați adoptabili internațional care stau și așteaptă pe liste și nu-i vrea nimeni. Am avut un caz al unei fetițe Rodica, 12 ani, cu glaucom, care se afla în procedură de adopție la o familie din Germania. Fetița a avut neșansa ca legislația să se schimbe, astfel că întreaga procedură trebuia luată de la capăt, iar părinții adoptatori s-au lăsat păgubași”, mai spune Azota Popescu. Cifrele ANPDC referitoare la adopție par să dea dreptate organizațiilor nonguvernamentale. Astfel, din 1999 și până acum, numărul adopțiilor naționale și internaționale a tot scăzut. Dacă în 1999 numărul copiilor adoptați în țară era de 1.700, în 2013, a fost de 748, iar anul acesta 297. Datele pe adopții internaționale arată că în 1999 numărul copiilor înfiați a fost de 2.575 cu un vârf de 3.035 de copii în anul 2000, pentru ca în 2013, numărul să scadă la 7. În 2014, numărul adopțiilor internaționale este de 8.  

Dreptul la educație, afectat grav

La rândul lor, reprezentanții Organizației Salvați Copiii România spun că măsura în care guvernele care s-au succedat au pus în aplicare Convenția în cei 25 de ani de la ratificare este cel puțin îndoielnică. Concret, potrivit ultimului raport de țară din 2009 România se angaja să aloce educației 6% din PIB, însă a alocat 3,5 în 2010 și procente asemănătoare până anul acesta (3,7%). “Din 2009 și până astăzi acest angajament nu a fost respectat nici măcar o dată”, se arată în documetnul organizației Salvați Copiii România. Alt punct prevăzut în Convenție care nu e respectat este acela că deși se prevede că învățământul obligatoriu este gratuit, educația implică o serie de costuri importante pentru familii. Comitetul ONU pentru drepturile Copilului a cerut României să elimine aceste costuri ascunse, lucru care nu s-a întâmplat. Potrivit unui studiu al organizației, la nivelul anului 2010, o familie trebuia să investească suplimentar în educația copilului 350 de euro. În 2009, reprezentanții ONU atrăgeau atenția asupra ratei prea mare a abandonului școlar – 2,65%. Din statistica Salvați Copiii România, în 2012, erau peste 260.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani necuprinși în sistemul de educație. Un alt motiv de îngrijorare era rata scăzută de înscriere la școală a copiilor romi – 37% față de 65% la alte categorii. „În prezent, dreptul copilului la educație în România este grav afectat de o serie de probleme cronicizate. În primul rând, subfinanțarea sistemului de învățământ, ce dă României prestigiul de a fi statul care alocă cea mai mică sumă per elev din Uniunea Europeană. Apoi, în ciuda prevederilor legale și recomandărilor Comitetului ONU, familiile sunt nevoite să contribuie cu sume importante pentru educația copiilor lor. Discrepanțele mari dintre mediul rural și urban, remarcate atât în 2003, cât și în 2009 de Comitetul ONU, se păstrează și în prezent, iar educația incluzivă și asigurarea șanselor egale la educație pentru copiii cu dizabilități rămâne un deziderat departe de a fi atins”, a conchis Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România.