1 DECEMBRIE, ZIUA NAŢIONALĂ. Parade militare, fasole cu ciolan, lacrimi şi băi de mulţime | FOTO & VIDEO

1 DECEMBRIE, ZIUA NAŢIONALĂ. Parade militare, fasole cu ciolan, lacrimi şi băi de mulţime | FOTO & VIDEO

La Alba Iulia s-au strâns în jur de două mii de persoane. Politicienii depun coroane cu flori. La Bucureşti, parada militară s-a încheiat. Prezent la eveniment, preşedintele Traian Băsescu a fost copleşit de emoţii.

UPDATE 5. La Bucureşti, parada militară s-a încheiat după două ore. Peste 7.000 de bucureşteni au participat la eveniment.

După încheierea paradei, preşedintele Băsescu a plecat de la tribuna oficială către maşina prezidenţială. El s-a urcat în maşină, însă după câţiva metri autoturismul a oprit, iar preşedintele a coborât şi s-a îndreptat spre mulţime.  Preşedintele Băsescu a dat mână cu zeci de persoane. Au fost însă şi persoane care i-au adresat reproşuri, precum şi unii care l-au huiduit. După câteva minute, preşedintele a urcat în maşină, însă doar pentru a traversa Piaţa Arcului de Triumf şi a coborî din nou pentru a da mâna cu oamenii. El a făcut o nouă baie de mulţime, după care s-a urcat în maşină şi a plecat. Majoritatea cetăţenilor i-au urat preşedintelui "La mulţi ani!" şi sănătate, iar şeful statului a dat mâna cu toţi cei aflaţi în primul rând în spatele gardurilor de protecţie şi i-a mângâiat pe cap pe copii. La un moment dat, o femeie i-a spus preşedintelui: "La mulţi ani şi sănătate!". Traian Băsescu: "Doamnă, La mulţi ani, sănătate şi putere, că dumneavoastră vă e greu, nu mie". Oamenii prezenţi au spus că a fost cea mai mare paradă de până acum. BUCUREŞTI. Traian Băsescu sărbătoreşte Ziua Naţională la Bucureşti. În aceste momente încep paradele militare. Un elicopter cu drapelul României survolează zona Arcului de Triumf. Preşedintele a lăcrimat când garda de onoare i-a prezentat onorul.

UPDATE 4. Un echipaj de ofiţeri, agenţi călare din cadrul Jandarmeriei trec pe sub Arcul de Triumf.

Ne puteți urmări și pe Google News

UPDATE 3. În acest moment participă la parada mai multe tipuri de exhipaje ale Poliţiei. Urmează Jandarmeria.

UPDATE 2. Regimentul "30 de Gardă de Protocol" face o demonstraţie de mânuire a armelor. A fost înfiinţat în 1860 pentru Paza Palatului Domnesc. Este prima unitate militară a Principatelor Române.

UPDATE 1. A început parada militară dedicată Zilei Naţionale a României. Puteţi imagini live AICI. Peste 7.000 de bucureşteni s-au adunat în zona Arcului de Triumf. ALBA IULIA. În debutul manifestărilor de la Alba Iulia, un grup format din aproximativ 300 de tineri, purtând steaguri şi fulare tricolore, au scandat lozinci prin care cereau unirea Basarabiei cu România şi au afişat două bannere mari pe care scrie "Ridică-te Ştefane cu braţul tău cel sfânt şi uneşte Basarabia cu al patriei pământ" şi "Basarabia e România". Printre politicienii prezenţi la Alba Iulia se numără ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, liderul PNL, Crin Antonescu, fostul premier Adrian Năstase, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, liderul PC, Daniel Constantin, primarul din Chişinău, Dorin Chirtoacă şi liderul PNŢCD Victor Cirobea. Este aşteptat şi premierul Emil Boc, care va depune o coroană cu flori. UPDATE. Dan Diaconescu a venit şi el la Alba Iulia, încălţat cu pantofi Louis Vuitton. Nu lipseşte Miron Cosma, "Luceafărul Huilei". E la braţ cu Marinela Niţu.

GALAŢI. În seara aceast, pe scena de la Parcul Viva vor cânta mai multe formaţii dance româneşti. Printre invitaţi se numără: Deepside DeeJays, Raluka, Dj Sava, Connect -R şi Crush cu Alexandra Ungureanu.

CRAIOVA. Petrecerea a început de aseară, odată cu aprinderea luminiţelor multicolare răspândite pe străzile oraşului. Zona centrală a Băniei e luminată în alb şi albastru. Ziua de astăzi începe cu un ceremonial militar-religios. Prin faţa primăriei au început să defileze începând cu ora 10.00, trupe ale armatei şi Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova, dar şi alte Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi poliţişti. De la ora 11.00, pe o scenă amplasată în faţa Universităţii va începe un spectacol de muzică şi dansuri populare. De la ora 16.00, pe strada A.I. Cuza va începe un concert de muzică rock, invitaţi speciali fiind Iris.

IAŞI. Peste 300 de oameni s-au adunat în Piaţa Naţiunii, la statuia din faţa Universităţii de Medicină pentru a sărbători cei 93 de ani de la Marea Unirii din 1918. Ceremonia religioasă este oficiată de un sobor de preoţi care îl au în frunte pe IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Mai multe cluburi din oraş vor organiza petreceri cu dedicaţii în noaptea asta.

BOTOŞANI. Sute de botoşăneni sunt aşteptaţi să serbeze Ziua Naţională a României în Centrul Vechi, proaspăt modernizat, care va fi inaugurat astăzi. Manifestaţiile încep la ora 10.00. Reprezentanţii municipalităţii spun că le vor împărţi participanţilor în jur de 1.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, pregătite la Cantina de ajutor social al municipalităţii.

BACĂU. La ora 10 au început ceremoniile religioase şi paradele militare, încheiate cu defilarea Gărzii de Onoare. Începând cu ora 12.00, aleşii locali vor ţine discursuri în Piaţa Tricolorului. Diseară, moldovenii sunt aşteptaţi în cluburi să sărbătorească Ziua Naţională. CLUJ. După defilarea Gărzii de Onoare, la Monumentul Memorandiştilor de pe Bulevardul Eroilor va avea loc o scenetă istorică interactivă, prin care se va recrea atmosfera socială din preajmă Zilei de 1 Decembrie 1918 de la Cluj.

BRAŞOV. La ora 11.00, în Piaţa Sfatului, se va desfăşura un ceremonial militar şi religios. Vor fi prezente standuri cu tehnică şi echipamente de luptă, iar fanfara Academiei de Aviaţie "Henri Coandă" va susţine un concert de la ora 16.00.