1 Decembrie, Ziua Națională a României. Semnificația istorică a acestei zile

1 Decembrie marchează Ziua Națională a României, o ocazie specială în acest an, deoarece împlinim 105 ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Puțini sunt cei care știu semnificația plină de istorie a acestei zile.

Ziua Națională a României era sărbătorită pe 10 Mai, între anii 1866 și 30 decembrie 1947, când regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul suveran al României, a abdicat.

Ziua Națională a României. Drumul către independența țării

1866 a fost anul în care principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante, a Locotenenţei Domneşti şi a Guvernului, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I (1866-1881). În 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, domnitorul Carol I semnând proclamaţia „Independenţa absolută a României”.

Parlamentul a proclamat România regat, la 14/26 martie 1881, domnitorul Carol primind pentru sine şi pentru urmaşii săi titlul de rege al României. La 10/22 mai 1881, când se împlineau 15 ani de la urcarea pe tronul ţării, au fost organizate festivităţi prilejuite de proclamarea Regatului şi încoronarea domnitorului Carol I ca rege al României (1881-1914).

Ziua abdicării regelui Mihai I a marcat începutul dictaturii comuniste în România, care a fost proclamată republică populară.

Între 1948 şi 23 august 1989, ziua de 23 august a fost sărbătorită drept Zi Naţională a României. La 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, Imperiul Rus, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.

Primul 1 Decembrie ca Ziua Națională a României, sărbătorit la Alba Iulia

Primul 1 Decembrie ca Zi Naţională a României a fost marcat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1990.

De atunci, în fiecare an, atât în Bucureşti cât şi în majoritatea oraşelor din întreaga ţară, au loc parade militare şi sunt organizate numeroase ceremonii ce cuprind depuneri de coroane, dar şi alte manifestări.

În toamna anului 1918, înfrângerea Puterilor Centrale şi prăbuşirea Austro-Ungariei, a amplificat mişcarea naţională a românilor din Transilvania. Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, a adoptat, în unanimitate, o declaraţie redactată de Vasile Goldiş privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere” (în baza dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa), se arată în lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Se sublinia, astfel, necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate „să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române”.

Totodată, se cerea „afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională”.

Documentul a fost citit de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în şedinţa din 5/18 octombrie 1918. Declaraţia de la Oradea, care afirma dreptul naţiunii române la autodeterminare, precum şi ideea convocării adunării naţionale, a reprezentat un act cu o semnificaţie istorică deosebită privind procesul de unificare naţională.

Ziua Națională a României. Constituirea Consiliului Naţional Român

A urmat constituirea Consiliului Naţional Român Central la Budapesta (17/30 oct.), apoi cu sediul la Arad (din 21 oct./3 nov.), ca unicul for de conducere al românilor transilvăneni, format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod şi Aurel Vlad) şi şase social-democraţi (Tiron Albani, Ioan Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu şi Baziliu Surdu), notează sursa de mai sus.

Consiliul Naţional Român Central şi-a înfiinţat Consiliul Militar, care avea în subordine consiliile militare şi gărzile militare, care erau formate din ofiţeri şi soldaţi întorşi de pe front, cărora li s-au alăturat şi alţi tineri capabili să poarte arme, din diferite pături sociale.

Prin grija Sfatului Ostaşilor Români din Viena, organizat de sublocotenentul în rezervă Iuliu Maniu, românii din fosta armată imperială erau îndreptaţi spre ţară. Organizarea mişcării naţionale se realiza pe mai multe planuri.

Sub egida Consiliului Naţional, toată populaţia românească s-a constituit în „Sfaturi naţionale” judeţene, cu „Gărzi naţionale” în fiecare comună, potrivit amplei lucrări „Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).

La 9/22 noiembrie 1918, atunci când România reintra în luptă alături de Antantă, Consiliul Naţional Român Central se întrunea hotărând efectuarea unor demersuri energice pentru recunoaşterea imediată a dreptului naţiunii române.

A adoptat o Notă Ultimativă prin care cerea guvernului maghiar să îi fie predată „puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească”.

Transilvania, sub dominația Ungariei

Ziua Națională a României. Între 13 şi 15 noiembrie au avut loc, la Arad, tratative între delegaţia Consiliului Naţional Român Central şi cea a Consiliului Naţional Maghiar şi guvernul de la Budapesta. Partea maghiară şi-a menţinut aceeaşi poziţie, respectiv ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar.

În aceste condiţii, tratativele au eşuat, notează aceeaşi lucrare. Venit de la Viena, Iuliu Maniu a intervenit în dezbatere, precizând: „Noi nu vrem să devenim din asupriţi asupritori, dar nici nu putem admite o ştirbire a teritoriului românesc”.

În zilele tratativelor de la Arad, s-a insistat asupra necesităţii convocării adunării naţionale, fiind stabilite legături cu forurile politice de la Iaşi, unde se refugiase guvernul român şi familia regală.

La Iaşi au sosit din partea lui Al. Vaida-Voevod şi T. Mihali, locotenentul Popovici şi avocatul Boeriu, care s-au întâlnit cu diferiţi factori politici şi au expus situaţia din Transilvania din perspectiva căilor şi mijloacelor celor mai potrivite pentru începerea imediată a realizării unirii.

Brătianu într-o scrisoare adresată Consiliului Naţional Român Central, insista asupra necesităţii unei adunări populare, pentru proclamarea unirii fără condiţii, în jurul Tronului. George Crişan şi Toader Roxin au fost trimişi de către Consiliul Naţional Român Central la Iaşi.

În drumul lor s-au oprit la Lugoj, unde i-au încredinţat lui Valeriu Branişte misiunea de a discuta cu generalul Franchet d'Esperey, modalităţile de reîntoarcere în Transilvania a unităţilor militare româneşti aflate încă în fostele garnizoane austriece.

Delegaţii au trecut Carpaţii, fiind primiţi cu bucurie la Craiova, Bucureşti, Iaşi şi Cernăuţi, de unde, împreună cu Pan. Halippa, au venit la Alba Iulia.

Eforturile Consiliului Național Român Central în Transilvania

În paralel, încă din primele zile ale activităţii sale, Consiliul Naţional Român Central s-a concentrat asupra pregătirii adunării, care urma să confirme, pe cale plebiscitară, voinţa românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

A fost întocmit regulamentul pentru alegerea deputaţilor, iar la 5/18 noiembrie, Marele Sfat Naţional a lansat manifestul „Către popoarele lumii”, tipărit în română, franceză şi engleză, în care se dezvăluia refuzul guvernului de la Budapesta de a recunoaşte poporului român dreptul la autodeterminare şi aducea la cunoştinţa opiniei publice internaţionale poziţia românilor.

La 7/20 noiembrie, Marele Sfat Naţional lansa Convocarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, care începea cu cuvintele „Istoria ne cheamă la fapte”:

„În numele dreptăţii eterne şi al principiului liberei dispoziţiuni a naţiunilor (...), naţiunea română din Ungaria şi Transilvania are să-şi spună cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă”, se arată în lucrarea „Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).

Sala Unirii. Punctul de întâlnire pentru peste 100.000 de români la Alba Iulia

Astfel, la data hotărâtă, se aflau în Sala Unirii (fost cazinou militar) din Alba Iulia, pe lângă cei 1.228 de delegaţi (deputaţi), aleşi în circumscripţiile electorale cât şi ai tuturor instituţiilor şi organizaţiilor politice, culturale, profesionale, de învăţământ, religioase, militare, de femei, de sindicat ş.a., şi „peste 100.000 de ţărani, muncitori şi orăşeni veniţi din toate părţile unde se vorbea româneşte, de la Iza maramureşeană până la Dunărea bănăţeană, din ţara Bârsei până la Crişuri” potrivit lucrării „Scurtă istorie a românilor” (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, 1977).

Preşedintele Consiliului Naţional Român Central, Ştefan Cicio-Pop, a rostit cuvântul de deschidere, subliniind importanţa istorică a momentului şi misiunea adunării.

A fost alcătuit biroul Adunării, iar preşedintele acestuia, Gheorghe Pop de Băseşti, a ţinut o cuvântare în care îi chema pe cei prezenţi să clădească „temeliile fericirii noastre naţionale”.

Discursul solemn a fost rostit de Vasile Goldiş, care a făcut o retrospectivă istorică asupra trecutului neamului românesc şi a prezentat rezoluţia redactată de Consiliul Naţional Român Central.

În finalul discursului său, Vasile Goldiş a dat citire textului Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale, care la punctul I prevedea: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre”.

La punctul al II-lea, se rezerva teritoriilor menţionate autonomia provizorie până la întrunirea Constituantei, aleasă în baza votului universal.

Discursurile memorabile ale lui Iuliu Maniu și Josif Jumanca

Iuliu Maniu a pledat, în discursul său, ca Adunarea Naţională să primească proiectul de rezoluţie, „pentru a întemeia pentru vecie România unită şi mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială”.

La rândul său, Josif Jumanca a exprimat, de asemenea, adeziunea social-democraţilor români la unire, „pentru că noi, muncitorii, ne simţim una cu întreg neamul”.

În cuvântarea sa, episcopul Ioan I. Papp al Aradului a subliniat asemănarea acestei zile cu ziua de 15 mai 1848, iar întreaga adunare, sub influenţa acestei amintiri, a intonat imnul naţional „Deşteaptă-te române!”.

Gheorghe Pop de Băseşti a supus spre aprobare „Rezoluţia de unire”, care a fost adoptată în unanimitate. Totodată, la propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod, Adunarea a aprobat componenţa Marelui Sfat Naţional, organism cu caracter legislativ, format din reprezentanţi ai diferitelor profesii şi categorii sociale.

Votată într-o atmosferă de entuziasm, Rezoluţia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare.

Cei peste 100.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, adunaţi pe Câmpul lui Horea, au aprobat cu aclamaţii entuziaste hotărârea de unire necondiţionată şi pentru totdeauna a Transilvaniei cu România, notează „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Reîntoarcerea Regelui. Bucureștiul își primește suveranii în Ziua Marii Hotărâri

A doua zi s-a întrunit Marele Sfat Naţional, care l-a desemnat ca preşedinte pe Gheorghe Pop de Băseşti şi ca vicepreşedinţi pe episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, Teodor Mihali şi Andrei Bârseanu, după care a aprobat componenţa unui guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent, în frunte cu Iuliu Maniu, cuprinzând 15 membri: Iuliu Maniu (Interne), Vasile Goldiş (Culte şi Instrucţiune Publică), Alexandru Vaida-Voevod (Externe şi Presă), Ştefan Cicio-Pop (Război şi Siguranţă Publică), Aurel Vlad (Finanţe), Aurel Lazăr (Justiţie), Victor Bontescu (Agricultură şi Comerţ), Romul Boilă (Comunicaţii), Ion Flueraş (Sănătate şi Ocrotiri Sociale), Iosif Jumanca (Industrie), Emil Haţieganu (Codificare), Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni în străinătate), Ioan Suciu (organizarea şi pregătirea siguranţei), Octavian Goga (fără portofoliu), Valeriu Branişte (fără portofoliu).

Trebuie amintit faptul că în ziua în care Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta istorica hotărâre, regele Ferdinand şi regina Maria, însoţiţi de reprezentanţi ai cercurilor politice conducătoare, intrau în Bucureşti, după doi ani de refugiu la Iaşi.

Populaţia oraşului a făcut o primire entuziastă armatei române şi trupelor aliate.

La paradă şi la solemnităţile ce au urmat, a fost prezentă şi delegaţia Congresului General al Bucovinei, sosită pentru a înmâna regelui Ferdinand Actul Unirii de la 15/28 noiembrie 1918.

În aceste împrejurări, Bucureştiul redevenea capitala României întregite. („Istoria românilor”, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003)

Proclamarea Unirii în decretul-lege din decembrie 1918

Ziua Națională a României. Prin Decretul-lege nr. 3631 din 11/24 decembrie, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 212 din 13/26 decembrie, se consfinţea pe plan intern unirea: „Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 sunt şi rămân de-a pururi unite cu Regatul României”, conform volumului amintit mai sus.

A fost dat şi un decret de organizare provizorie a Transilvaniei cu menţinerea celor două organisme, Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent (până la 20 aprilie 1920).

La 17/30 decembrie au fost numiţi ca miniştri de stat în guvernul condus de I.I.C. Brătianu, Al, Vaida-Voevod, V. Goldiş şi Şt. Cicio-Pop.

Regele Ferdinand şi regina Maria au întreprins, în mai 1919, un lung turneu în Transilvania, bucurându-se de o primire călduroasă, adesea entuziastă. Au făcut opriri la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Mare, Oradea. Au fost însoţiţi de Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent şi de alte oficialităţi, potrivit Agerpres.