Ziua Marinei, fără public, dar cu președintele Klaus Iohannis pe Fregata „Regina Maria”

Ziua Marinei, fără public, dar cu președintele Klaus Iohannis pe Fregata „Regina Maria”

La ora 10,00, la bordul navelor din portul militar Constanța are loc ceremonialul ridicării pavilionului, geacului și marelui pavoaz. Urmează intonarea imnului de stat şi executarea a 21 salve de salut de pe digul de nord din zona Farul Verde al portului civil. În portul militar, IPS Teodosie și un sobor de preoți oficiază, timp de 10 minute, serviciul religios. Președintele Klaus Iohannis are, apoi, 13 minute, la dispoziție, pentru alocuțiunea pregătită de Ziua Marinei.

Festivitățile din portul militar Constanța durează mai puțin de o oră pentru că, la 10,25, are loc îmbarcarea persoanelor oficiale, în frunte cu Klaus Iohannis, la bordul fregatei „Regina Maria” (F222) pentru a asista la defilarea navelor pe mare. Timp de o oră, până la 11,30, în rada interioara și în rada exterioară oficialii vor urmări exercițiile demonstrative: respingerea atacului unor ambarcațiuni ușoare, combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, distrugerea dispozitivelor de cercetare submarină, respingerea atacului aviației, căutarea și atacul unui submarin.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor Navale Române, Corneliu Pavel, la exercițiile demonstrative participă militari și nave al Forțelor Navale Române, ale Gărzii de Coastă, elicoptere Puma Naval și avioane Mig 21 Lancer și F16, avioane americane de patrulare și de culegere informații, nave ale Agenției Române de Salvare  Vieți Omenești pe Mare (ARSVOM).

Apoi, după ora 11,30, în timpul defilării navelor pe mare, mai multe elicoptere Puma, dar și aeronave ale partenerilor străin, vor evolua de la sud la nord, de-a lungul litoralului. Fregata „Mărășești” va conduce defilarea de la Constanța spre portul Midia, după care va coordona manevrele de ancoraj. La ora 13,00, trei elicoptere vor zbura dinspre mal spre Fregata „Regina Maria”, executând salutul specific de final.

 

Ne puteți urmări și pe Google News