Se apropie Ziua Lupului sau noaptea Sfântului Andrei. Despre Sf. Apostol Andrei (30 noiembrie/13 decembrie) se spune că era primul dintre ucenicii lui Hristos, frate cu sf. Apostol Petru, ucenic al Sfîntului Ioan Botezătorul. Era originar din Betsaida. După ce se hotărăşte să-l urmeze pe Iisus Hristos, devine „cel dintâi chemat”, după cum spun scripturile bisericeşti. După Învierea lui Iisus şi coborârea Spiritului Sfânt (la Rusalii), apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi cine şi unde se va duce pentru propovăduirea credinţei creştine.

Ţinutul Sciţiei şi Traciei i-a revenit Sfîntului Andrei. După multe peregrinări, el se stabileşte în Peloponezul grecesc, în oraşul Patras, lângă Corint, Grecia unde este executat din ordinul guvernatorului roman Aegeas pe timpul domniei Împăratului Nero. Surse bisericeşti mărturisesc că Sfîntul Andrei condamnat la moarte, a rugat să fie răstignit pe altfel de cruce decât Iisus, aşa el a fost răstignit pe o cruce în forma de X cu capul în jos, căreia i s-a spus „Crucea Sfîntului Andrei”. Astăzi această formă a crucii se regăseşte pe steagul Scoţiei, Irlandei, cel al Flotei militare ruse etc.

Sfântul Apostol Andrei este, conform tradiției, primul care a adus creștinismul pe meleagurile noastre. De aceea, mai ales în zonele rurale, au existat şi încă se păstrează o multitudine de tradiţii, superstiţii şi obiceiuri în care elementul păgân se imbină cu cel creştin.

Sărbătoarea are mai multe denumiri: Andrei de Iarnă, Sântandrei, Moș Andrei, Andrei Cap de Iarnă, Undrea, Îndrea. Este singura sărbătoare de peste an, care a dat denumirea populară unei luni - decembrie, după cum știm în popor e numită - Îndrea, Undrea. Se credea, că de la ziua Sf. Andrei începe iarna și pune stăpânire pe lume.

Sărbătoarea Sf. Andrei se mai numea în popor și Ziua Lupului, o sărbătoare păgână precreştină, care a fost asimilată practic în întregime. Sărbătoarea era dedicată unei divinități, în cadrul căreia era prezent cultul strămoșilor, comunicarea cu spiritele strămoșilor, înfățișați fie ca lupi, fie ca strigoi. Credința în existența strigoilor pornea de la convingerea omului, că sufletele morților pot reveni printre cei vii. De aici vine credinţa că de Sfântul Andrei se dezleagă secrete, pot fi găsiţi acei, care au săvârşit crime, furturi. Se spune ca era pe vremuri un obicei că la miezul nopţii, în cimitir cu apă sfinţită, lumânări, un vas nou cu gura largă şi câtiva bănuţi de argint care se puneau pe un mormânt părăsit, iar după ce se spuneau câteva rugăciuni, se putea vedea în apa turnată în vas şirul evenimentelor.

Multe dintre obiceiurile de Sf. Andrei sunt descrise în legende. În noaptea Sfîntului Andrei erau practicate diverse ritualuri menite să protejeze oamenii, animalele şi gospodăriile. Tot de Sfântul Andrei se zice, era timpul benefic să se comunice cu spiritele de dincolo.

În noaptea de Sf. Andrei fetele mari (nemăritate) puteau să-și afle ursitul. Sunt cunoscute numeroase magii, practicate de fete în seara lui Sf. Andrei. Ele se adunau la o casă în seara de 29 noiembrie (respectiv 12 decembrie la romțnii pe rit vechi) și încercau să-și afle ursitul. Cum se însera bine, fetele de altădată fie practicau metodele știute de la mame, mătuși, fie se concentrau asupra uneia, ca să li se contureze chipul ursitului. Se spune, ca un fir de busuioc aşezat sub pernă face ca în vis să apară imaginea ursitului. Alte fete noaptea mergeau spre gard cu ochii închiși și trebuiau să numere nouă pari și să-l lege cu ață. A doua zi se uitau și dacă era neted părul, apoi și ursitul urma să le fie tânăr, dacă era cioturos - mirele urma să fie bătrîn.

În afară de practici magice în seara Sf. Andrei flăcăii și fetele mari petreceau împreună, se veseleau, făceau o turtă, numită „turta de Andrei”, care se atârna la coardă și toți trebuiau să sară să o apuce cu gura. Se organizau și alte jocuri distractive.

Pe 30 noiembrie /13 decembrie nu se lucra pentru ca lupii să nu mănânce vitele și mai ales oile. Oamenii se abțineau să plece la drum deoarece riscau să se întâlnească cu haite de lupi. Țăranii le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea şi puterea sa.

Femeile au rolul de a-şi proteja familia împotriva strigoilor, întorcând toate oalele din casă cu gura în jos sau împrăştiind prin gospodărie bucăţi de pâine pentru ca strigoii să le mănânce şi să nu pătrundă în casă. Pentru ca se ştie că strigoilor le place să se adăpostească la căldură. În ziua Sfântului Andrei, cenuşa caldă trebuia şi ea scoasă din sobă. Oamenilor le revenea datoria de a se proteja împotriva vârcolacilor prin arme redutabile: usturoi şi candelă, aceasta din urma păstrându-se aprinsă pe tot parcursul nopţii.

Astfel, multe dintre practicile de apărare magică erau respectate de către femei: ele nu torceau cu o săptămână înainte de Sf. Andrei, nu măturau, nu făceau pomană, nu dădeau nimic cu împrumut de teama feluritor pagube. Nu foloseau unele obiecte, cum ar fi pieptenele. De la această zi și până la Crăciun nu se lucra la război, nu se torcea și nici nu se țesea.

Tinerii de la sudul Moldovei în noaptea Sf. Andrei păzeau usturoiul, ca să nu fie furat de strigoi. Se adunau la o casă mai mulți flăcăi și fete mari. Tinerii stăteau toată noaptea la masă, mâncau și petreceau în veselie, fetele erau mereu atente ca nu cumva cineva să le fure usturoiul. Dacă se fura din usturoi nu era bine. Acelei fetei căreia i se fura usturoiul nu-i mergea bine. În zori, înainte de a se despărți, fiecare fată își lua usturoiul şi-l ducea la biserică, iar apoi acasă îl punea la icoane. Acest usturoi din noaptea Sf. Andrei, era bun „de dragoste”. De la această „pază a usturoiului” provine zicala „Parcă a păzit usturoiul” - i se spunea aceluia, care avea ochii roșii de nesomn.