Inima sa, așa cum a dorit regina, avea să-i „fie scoasă din piept, pusă într-un glob de cristal, introdus într-un scrin de aur şi împodobit cu stemele provinciilor româneşti şi păstrată veşnic în capela ortodoxă Stella Maris din grădina Palatului Balcic”, spun istoricul Ștefania Dinu, de la Muzeul Național Cotroceni. Dar veșnicia a durat puțin. După mulți ani, timp în car einima reginei a stat ba la Bran, ba pe rafturile muzeelor, a ajuns la Peleș, în castelul Pelișor. Acolo unde a bătut pentru ultima dată. 

Anul trecut, inima reginei Maria a revenit la Pelișor. Pentru veșnicie.

Funeraliile Reginei Maria a României, s-au desfășurat la 22 iulie 1938, la Curtea de Argeș. Au participat la funeralii membri ai Familiei Regale: Elisabeta ex-regina Greciei, Carol al II-lea, Principele Nicolaie, arhiducesa Ileana de Austria, arhiducele Anton, Mihai, voievod de Alba-Iulia. Clerici, oameni politici și așa mai departe. Mari personalități ale lumii, presa internațională auadus un ultim omagiu uneia dintre cele mai iubite femei și regine ale secolului al Xx-lea.

.Inima reginei

Despre inima reginei s-au scris multe articole, cărți, istorii. „Simţind că sfârşitul îi este aproape, regina Maria a introdus în testament  – pe care l-a refăcut în 1933, la Balcic – o ultimă dorinţă: inima când va înceta să mai bată, să-i fie scoasă din piept, pusă într-un glob de cristal, introdus într-un scrin de aur şi împodobit cu stemele provinciilor româneşti şi păstrată veşnic în capela ortodoxă „Stella Maris” din grădina Palatului Balcic. A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în 1940, și depusă în firida unei stânci de lângă Castelul Bran. Inima Reginei a fost îmbălsămată și așezată într-un săculeț de catifea, adăpostit într-o casetă de argint cu forma octogonală. Această casetă a fost, la rândul ei, ascunsă într-o alta de argint aurit, primită de Regina Maria cadou la nunta ei. Totul a fost introdus într-o urnă de marmură albă, pe care era sculptată o cruce celtică”, reamintește istoricul Ștefania Dinu, trista poveste a inimii reginei.

Dar parcursul tris tnu s-a încheiat odată cu mutarea inimii la Bran. „În 1968, la 30 de ani de la moartea Reginei Maria, sarcofagul de marmură a fost spart de comuniști. Inima Reginei a fost ascunsă trei ani într-un seif al muzeului Bran, pentru ca în martie 1971 să fie adusă în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României”.

Anul trecut, inima s-a întors acolo unde a bătut pentru ultima oară. În 2015, la inițiativa regelui Mihai, Casa Regală și Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul casetei cu inima Reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelișor. Ceremonia de întoarcere a avut loc la 3 noiembrie.

Dr. Ștefania Dinu ne-a pus la dispoziție o scurtă descriere a vieții reginei Maria.

Regina Maria a României s-a născut la 14/29 octombrie 1875 la Eastwell în comitatul Kent – Marea Britanie. Părinţii săi au fost ducele Alfred de Edinburgh – al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Brtitanii şi marea ducesă Maria Alexandrovna – fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În familia sa, Maria (alintată cu numele de Missy) a fost al doilea copil, după fratele său Alfred şi urmată de încă trei surori: Victoria Melita (Ducky), Alexandra Victoria (Sandra) şi Beatrice (Baby Bee).


La vârsta de 17 ani, tânăra principesă s-a căsătorit cu principele Ferdinand – moştenitorul tronului României, în vârstă de 27 de ani. Căsătoria a avut loc pe data de 10 ianuarie 1893 la Castelul de la Sigmaringen, în prezenţa unui mare număr de principi germani, ruşi şi englezi. După nuntă, tinerii căsătoriţi au plecat pentru câteva zile la Castelul Krauchenweiss în Bavaria, apoi au luat trenul spre Bucureşti, unde au ajuns la 23 ianuarie 1893.

        Imediat după căsătorie, principesa Maria a rămas însărcinată, dând naştere la 16 octombrie 1893 moştenitorului tronului, principele Carol. A urmat un an mai târziu principesa Elisabeta (1894), iar în anii următori principesa Marioara (Mignon 1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) şi principele Mircea (1913), acesta din urmă murind la vârsta de trei ani (1916), din cauza febrei tifoide pe care a contactat-o.

Un moment important în viaţa regelui Ferdinand I şi a reginei Maria a fost încoronarea lor ca suverani ai României Mari, în Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia, din zilele de 15-16 octombrie 1922.

        Regina Maria a României a fost nu numai o regină care s-a implicat activ în viaţa politică a ţării sale, ci şi o regină care îşi dedica timpul liber numeroaselor sale pasiuni şi hobby-uri.

        Printre principalele pasiuni ale reginei se numărau pictura şi scrisul. La început, regina Maria a scris basme şi poveşti pentru copii, care nu erau însă opere literare de mare valoare, dar trezeau viziuni de frumuseţe si uneori emoţii. Cu timpul, a început să scrie şi despre alte lucruri, cum ar fi descrierea unui sat, a unui peisaj, a unui apus de soare, şi toate acestea, din iubirea tot mai mare pe care o avea pentru ţara sa. Ca urmare, regina a scris în timpul Primului Război Mondial două cărţi despre România: „De la inima mea la a lor” şi „Ţara mea”, cu scopul „de a face cunoscută România şi de a face cunoscut sufletul de o melancolie stranie al poporului nostru”.

        Publicarea autobiografiei „Povestea vieţii mele” a coincis cu maturitatea artistică a reginei Maria. Scrierea acestor memorii – care au apărut în trei volume între 1934-1935 – i-a adus reginei Maria faima, ele fiind traduse în mai multe limbi: franceză, germană, poloneză, cehă, suedeză, italiană şi maghiară. În anul 1936 s-a publicat şi o versiune în limba română.