Părinte al monahismului apusean, Sfântul Benedict s-a născut în Nursia, provincia Umbria. A urmat la Roma şcolile renumite ale vremii, dar înainte de a-şi încheia studiile, s-a făcut pustnic şi vieţuia într-o peşteră aproape de o mănăstire. În jurul său cu timpul s-au strâns mai mulţi ucenici. Pentru ei, Sfântul Benedict a întemeiat douăsprezece mănăstiri, fiecare având o obşte formată din douăzeci de monahi.

Despre Sfântul Benedict se spune că: „Într-una din zile, în ceasul când sfântul obişnuia a mânca puţină mâncare seara, un monah, fiul unui dregător, ţinea sfeşnicul ca să lumineze.

Iar sfântul mâncând, a început diavolul mândriei a supăra pe cel ce ţinea sfeşnicul şi a-i aduce gânduri de înălţare şi de trufie şi zicea în sine Cine este acesta căruia eu îi stau înainte, de-l slujesc ca o slugă şi ţin sfeşnicul? Acestea gândind el, Sfântul Benedict, fiind împodobit cu darul vederii mai înainte, l-a mustrat cu milostivire părintească şi i-a zis: „Închide şi pecetluieşte inima ta, frate, căci intră gânduri de mândrie şi se răsădesc în tine, şi ia aminte la tine!”

Este autorul unei scrieri care reglementează viaţa în mănăstiri, „Regula vitae monasticae”. Lucrarea este o sinteză a tradiţiilor monastice anterioare, pentru aceasta Sfântul Benedict a fost numit părintele monahismului apusean.

Sfântul Cuvios Benedict a murit la Monte Casino, lângă Neapole.