Până în 1989, când dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost ucis, aproximativ 20.000 de copii români au murit în case de copii de pe teritoriul țării.

Acestea au fost imaginile văzute de întreaga lume și definitorii pentru România, după Revoluția din 1989: copii îmbrăcați în zdrențe, privind în camera de filmat cu ochii disperați pe fondul degradării orfelinatelor din țară.

Ziua Crăciunului va marca 30 de ani de când Nicolae Ceaușescu, dictotorul izolaționist megaloman al României, a fost condamnat într-un proces improvizat și împușcat împreună cu soția sa. Executarea sa a pus capăt celor peste două decenii de guvernare ca a adus sărăcie și mizerie pentru majoritatea populației țării.

În cele trei decenii de la căderea regimului, doar o mână de oameni au primit o pedeapsă pentru rolurile lor în regimul represiv al lui Ceaușescu, dar nu au existat cazuri penale pentru zecile de mii de copii maltratați de rețeaua inumană a regimului de orfelinate. În curând, însă, asta s-ar putea schimba.

Cercetătorii investighează zeci de persoane cu responsabilitate directă sau indirectă pentru decesele din sistem, după o lungă anchetă a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, o organizație guvernamentală însărcinată să cerceteze abuzurile din perioada comunistă. Florin Soare, unul dintre cercetătorii institutului care a petrecut câțiva ani adunând mărturii, estimează că între 1966 și 1989 au existat între 15.000 și 20.000 de decese în casele de copii din România, marea majoritate având loc în cele rezervate copiilor cu dizabilități, , scrie The Guardian.

„Când am început cercetările, știam că există abuzuri, dar nu ne-am imaginat niciodată amploarea crimelor care au fost comise”, a declarat Florin Soare. Cercetătorii au trimis rezultatele muncii lor procurorilor în 2017.

Serviciul de urmărire penală a declarat că încă strânge probe „din cauza numărului mare de cazuri”. Acuzații oficiale ar putea fi depuse anul viitor.

Orfelinatele țării au început să se umple la sfârșitul anilor 1960, când statul a decis să lupte împotriva unei crize demografice prin interzicerea avortului și eliminarea contracepției. Mulți dintre cei din orfelinate nu erau de fapt orfani, ci copii ai căror părinți au considerat că nu pot face față financiar creșterii unui copil.

Cel mai groaznic abuz a avut loc cu copiii cu dizabilități, care au fost luați de la familiile lor și instituționalizați. La vârsta de trei ani, copiii cu dizabilități ar fi fost „sortați” prin comisii spitalicești în trei categorii: „curabili”, „partial curabili” și „incurabili”.

Copiii care au fost puși în cea de-a treia categorie, dintre care unii cu handicapuri minore sau inexistente, au fost supuși unor condiții deosebit de brutale.

Cercetătorii au descoperit 771 de cazuri de deces despre care cred că ar fi putut fi prevenite în doar trei dintre cele 26 de instituții de pe teritoriul țării, ceea ce arată că la nivel național numărul deceselor ar fi cu mult mai mare.

„Nu există niciun document care să dovedească acest lucru, dar este clar că obiectivul final al acestuia a fost o campanie de exterminare”, a mai spus Soare.

Lista angajaților considerați vinovați de moartea copiiilor este secretă, dar include angajați responsabili direct de abuz și funcționari din sistemul comunist.

Pentru Soare, care a petrecut ani de zile investigând abuzurile, aducerea făptuitorilor în proces ar avea, de asemenea, o largă rezonanță. „Rănile pe care Ceaușescu le-a provocat societații sunt încă deschise, iar acest lucru este parte a unui amplu proces de a face pace cu propriul trecut”, a mai spus el.