Zeci de legi din Republica Moldova, privind spălarea banilor, vor fi schimbate
- Nicolae Comănescu
- 28 iunie 2024, 06:53
Se lucrează serios, în Republica Moldova, la schimbarea legilor, care trebuie să fie în conformitate cu cele ale Uniunii Europene. În contextul în care Basarabia a început negocierile pentru aderarea la UE. Se va revoluționa și legislația legată de combaterea spălării banilor, iar juriștii au serios de lucru în această perioadă.
Republica Moldova lucrează profund la legislație. Ce se întâmplă cu regulile ce vizează combaterea spălării banilor
Este imperios necesar ca în Moldova să se creeze un cadru legislativ, care să nu le dea prilejul grupurilor de crimă organizată să-și desfășoare activitatea de albire a banilor, după cum a declarat președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.
„Noi în primul rând trebuie să înțelegem că, capitalul în Republica Moldova, nu va veni, dacă investitorul nu va avea anumite garanții că nu va pierde. Sunt câteva domenii care trebuie reformate. Dacă nu vom închide ușile pentru banii murdari care pot ajunge în economia RM și pot reprezenta un risc pentru securitatea statelor UE, de aceea trebuie să creăm instituții care să poată opri spălarea banilor din activități criminale. Până la sfârșitul anului trebuie să modificăm peste 30 de legi”, a explicat oficialul.
„Va fi foarte strict în ceea ce ține de proveniența banilor, care este suma care poate fi transferată, actele confirmative. Este un lucru foarte important. Republica Moldova va avea acces la fonduri de pre-aderare, inclusiv pentru infrastructură. Nu sunt bani puțini, de aceea pot apărea companii fictive cu bani murdari care să încerce să-și legalizeze banii”, a mai spus Lilian Carp, conform jurnal.md.
Altfel, săptămâna viitoare vor fi anunțate instituțiile care trebuie să-și revadă legislația, iar până la sfârșitul lunii iulie vor fi primele dezbateri publice. Modificările legislative se vor referi inclusiv la finanțarea partidelor politice, mai anunță sursa citată.