Grupul de la Vișegrad este considerat, în continuare, cea mai mare provocare la adresa stabilității, echilibrului și viitorului Europei.
Instabilitatea unei Comisii Europene la final de mandat, confruntând numeroase probleme precum viitorul Europei, Brexit, valurile de migranți, terorismul, recrudescența naționalismelor și populismelor, a extremei drepte, peste care s-a mai adăugat o recrudescență a separatismelor, este dublată doar de întârzierea costituirii unei majorități în Germania. Pe această fereastră de relativ vid de putere afișată, manifestările tot mai pregnante cu iz de frondă a statelor Vișegrad se manifestă tot mai zburdalnic, motiv pentru nervozitatea crescândă a instituțiilor europene, dornice să sancționeze luări de poziții interne anti-europene.
Însă, trebuie reținut că pozițiile celor patru state sunt fundamental diferite, în multe privințe complet opuse. Ca și motivațiile lor. Mai întâi, pe temele orientării strategice, toate sunt membri loiali ai NATO și ai UE, și niciun stat nu-și dorește părăsirea celor două instituții. Deci toate voltele pe care le fac, cu precădere retoric și mai ales în interior, în politicile interne, nu au neapărat relevanță europeană. Dar în marile politici europene, chiar la nivelul nuanțelor și opțiunilor personale, abordările sunt distincte.
Astfel, Slovacia este un stat profund pro-european, complet înclinat să respecte regulile și angajamentele europene, chiar dacă în trecut s-a raliat la procesul declanșat de Ungaria împotriva Comisiei Europene pe tema alocării cotelor de refugiați/ imigranți. Slovacia s-a retras din proces iar astăzi, după ce Partidul Poporului, populist, de dreapta, a pierdut nescontat alegerile regionale în Banska Bystrica, hotărârea euro-conformă și sprijinul pentru viitorul european e absolut. Cum e și sprijinul celorlaltor 3 state din Vișegrad pentru formatul PESCO, al integrării prin apărare, semnat lunea trecută la Bruxelles de toate aceste state. Mai mult, recentele manifestări par să arate mai degrabă limbajul dublu, cu manifestări de frondă acasă, criticabile la nivel european, dar cu un limbaj complet solidar și european la Bruxeles.
Și Ungaria a declarat, după pierderea procesului la Curtea Europeană de Justiție, că va respecta decizia europeană a cotelor(în ciuda jocului intern cu referendumul pentru zero imigranți) așa cum prelungirea sancțiunilor la adresa Rusiei este susținut unanim de statele din regiune, inclusiv de Ungaria care beneficiază de relații privilegiate și de o perspectivă de extindere a centralei atomoelectice de la Paks cu Rusia(după un acord european în materie). Și în privința Rusiei, Polonia menține steagul percepției amenințării în timp ce Ungaria găsește în Moscova un partener.
Deci nu există o coeziune Vișegrad anti-europeană per se. Despre Cehia noului premier populist Andrej Babis e prea devreme să avem opinii formate, dar partidul său eurosceptic AMO ar putea da un guvern minoritar cu porniri cel puțin ciudate, mai ales dacă cursa prezidențială e câștigată tot de prietenul lui Putin, originalul președinte Milos Zeman. Totuși, semnalele de perspectivă sunt mai degrabă liniștitoare, prin faptul că provocările statelor Vișegrad la adresa UE țin de dorința de a avea un rol mai pregnant în decizie, de a limita acțiunea și deciziile Comisiei în fața Consiliului, de a profita la maximum de voturile interne și de susținerea publică, folosind limbaje criticabile de către UE, care să le tolereze o marjă mai largă de acțiune.
Firește că aici Ungaria e campioana acțiunilor anti-democratice, după interdicția Universității Centrale Europene și centralizarea mass media la stat, fiind sancționată și de proiectul american de susținere a mass mediei independente, ca-n anii 90. Fără a mai vorbi despre aberația chestionarului/ referendum despre rolul lui George Soros legat de refugiați, o chestiune altfel rizibilă și care trădează un stat slab, dacă nu ar fi atât de multă încrâncenare și efort local în portretizarea ca dușman. În cazul Poloniei, dorința sa majoră de reproducere a puterii stârnește nemulțumiri în spațiul modificărilor forțate ale Curții Constituționale și în sistemul juridic.
De notat însă că, imediat după încheierea perioadei de realizare a Guvernului german, se anunță o reducere masivă a toleranței față de pozițiile euro-sceptice la nivelul statelor. Astfel, Germania a semnalizat o încheiere a epocii limbajului dublu în Capitale și la Bruxelles, cu exportul costurilor de imagine la nivel european și profituri nete pentru partidele populiste, intoleranța față de formulele de subminare a valorilor europene și angajamentelor asumate – chiar dacă admite opțiunile pentru gradul de integrare viitor al Europei sau alegerile statelor pentru domeniile de integrare viitoare. Dar mai ales o reducere drastică a spațiului de manevră pe temele independenței justiției, combaterea corupției sau malversațiuni cu fonduri europene – acolo unde procurorul european așteaptă să-și intre în rol.
Recomandările noastre
