Statele Unite au acuzat China, luni, că s-a implicat în trei cazuri distincte în care presupuşi agenţi de informaţii chinezi l-au hărţuit pe un compatriot de-al lor în Statele Unite, au încercat să se amestece în urmăririle penale intentate unei mari companii chineze de telecomunicaţii şi au făcut presiuni asupra unor cercetători americani pentru a-i determina să lucreze pentru Beijing.
Ministrul american al justiţiei a acuzat, luni, 25 octombrie, statul chinez că încearcă "să submineze sistemul judiciar" al Statelor Unite şi a anunţat inculpări împotriva a 13 cetăţeni chinezi care ar lucra pentru serviciile de informaţii ale Beijingului.
Merrick Garland a prezentat detalii privind trei cazuri distincte în care presupuşi agenţi de informaţii chinezi l-au hărţuit pe un compatriot de-al lor în Statele Unite, au încercat să se amestece în urmăririle penale intentate unei mari companii chineze de telecomunicaţii (ar fi vorba de gigantul Huawei) şi au făcut presiuni asupra unor cercetători americani pentru a-i determina să lucreze pentru China.
Aceste cazuri arată că statul chinez a încercat să se amestece în drepturile şi libertăţile persoanelor în Statele Unite şi să submineze sistemul nostru judiciar care protejează aceste drepturi", a declarat Merrick Garland într-o conferinţă de presă.
"Ministerul Justiţiei nu va tolera nicio tentativă din partea unei puteri străine să submineze statul de drept pe care se bazează democraţia noastră", a adăugat el, în vreme ce doi dintre acuzaţi au fost arestaţi joi la New York.
Operaţiunea "Vânătoarea de vulpi"
Printre cazurile la care s-a referit Merrick Garland, figurează cel în care sunt implicaţi şapte chinezi acuzaţi că au încercat să-l oblige pe unul dintre compatrioţii lor, rezident în Statele Unite, să se întoarcă în China în cadrul unei campanii de repatriere forţată dusă de Beijing.
Ei l-ar fi supravegheat şi hărţuit pe acest cetăţean chinez, prezentat de justiţia americană sub identitatea de John Doe-1 pentru a-i proteja anonimatul, şi familia acestuia, în cadrul operaţiunii "Vânătoarea de vulpi", care implică "brigăzi de repatriere" clandestine care încearcă să forţeze expatriaţii să se întoarcă în China.
Beijingul prezintă această operaţiune ca pe o strategie de luptă contra corupţiei, asigurând că serviciile sale respectă legile internaţionale cu ocazia deplasărilor lor în străinătate.
Într-un al doilea caz, doi presupuşi agenţi de informaţii chinezi au fost inculpaţi pentru că au încercat să pună piedici urmăririlor începute în Statele Unite împotriva unei companii chineze de telecom, probabil Huawei.
Aceste două persoane ar fi elaborat un plan pentru "a fura documente şi alte informaţii" de la parchet, inclusiv plătind "o mită de 41.000 de dolari în bitcoin unui angajat guvernamental american". Presupuşii agenţi credeau că l-au recrutat pe acesta din urmă pentru China, dar era de fapt un agent dublu care lucra pentru FBI, potrivit autorităţilor americane.
Au fost abordaţi profesori de la universităţi americane
Şi în al treilea caz, patru cetăţeni chinezi au fost inculpaţi "în legătură cu o campanie de lungă durată a serviciilor de informaţii care vizau persoane din Statele Unite pentru ca ele să acţioneze ca agenţi ai Republicii Populare Chineze".
Din 2008 până în 2018, aceste patru persoane ar fi contactat profesori universitari şi pe un fost agent federal, potrivit autorităţilor americane.
Întrebat în conferinţa de presă de luni despre momentul ales pentru a face aceste anunţuri, a doua zi după o a treia consacrare istorică pentru Xi Jinping, directorul FBI, Christopher Wray, a afirmat că se prezintă cazurile atunci "când sunt gata", notează france24.com.
"Dacă guvernul chinez, Partidul Comunist Chinez continuă să ne încalce legile, vor continua să dea peste FBI, a spus el.
(Traducerea Rador)