Vulpița, așa cum n-a mai văzut-o nimeni: ”Stătea într-un colț și plângea”
- Mihnea Talau
- 14 mai 2020, 07:07
Proaspăt devenită vedetă, Vulpița s-a apucat și de muzică. Ea a lansat alături de cântăreațul Rafaelo, pe 4 mai, prima lor piesă împreună numită „Doi îndrăgostiți lulea”.
Până în prezent, videoclipul a adunat aproape cinci milioane de vizualizări.
În ceea ce privește veniturile, în mai puțin de două săptămâni, cei doi au reușit să stângă nici mai mult nici mai puțin de 15.000 de dolari. Piesa este în continuare la modă, iar banii în timp se vor înmulți rapid.
Cancan a stat de vorbă cu Rafaelo, cel care, împreună cu Vulpița, se bucură acum de un succes colosal în lumea muzicală!
Artistul a povestit totul despre colaborarea cu Veronica Stegaru, de unde a pornit ideea melodiei, a clipului, dar și cum a fost la filmări și cât de bine s-au distrat împreună.
Mai mult, Rafaelo a spus când și unde a cunoscut-o pe Vulpița, dar și ce impresie i-a lăsat aceasta. „Eu am cunoscut-o pe Vulpița la Acces Direct, atunci când m-am despărțit de Miss Irina.
După ce am ieșit din platou, am văzut-o pe Vulpița că stătea într-un colț și plângea. Am întrebat-o de ce plânge și mi-a zis că este în starea aceea din cauza lui Viorel Vulpoiul, se certaseră. I-am zis că nu trebuie să plângă și am sfătuit-o să se calmeze”, a spus Rafaelo.