Atât de des pomenit ca un real pericol, Etna le aduce destule beneficii locuitorilor de lângă el.

Erupţii spectaculoase, lavă fierbinte de până la 500 de metri înălţime, flăcări şi scântei în lumina nopţii sau pretenţios fum alb în lumina zilei. O imagine des văzută pe posturile TV în ultima vreme (de-a lungul lunii iulie şi la începutul lunii august), vulcanul Etna fiind vedeta "show-ului".

Unul de temut pentru majoritatea omenirii, unul obişnuit pentru sicilienii care trăiesc liniştiţi în Catania, la poalele Etnei, bucurându-se de beneficiile lavei - agricultura înfloritoare şi materialul de construcţie preţios. O fructuoasă prietenie oameni-vulcan, dar o prietenie cu două feţe. Toată lumea s-a obişnuit să asocieze Sicilia cu mafia în primul rând, uitând de vulcanul Etna. Binecuvântată cu livezi de măslini şi portocali, la care mineralele din lavă şi-au adus contribuţia, Catania (Katane, fondată de calcidieni în 729 î. Hr.), capitala de Est a Siciliei, şi-a trăit istoria sub semnul vulcanului. Situat în partea de sud a Italiei, vulcanul Etna ("Montgibello" în folclorul sicilian) face acelaşi lucru de ani cărora li s-a pierdut şirul. ACTIVITATE. Situat în partea de sud a Italiei, vulcanul Etna („Montgibello” în folclorul sicilian) face același lucru de ani cărora li s-a pierdut șirul

Hrană şi umiditate în lavă

Doar geologii şi specialiştii se mai pierd în estimări, populaţia Cataniei "pierzându-se" în lucruri mai practice. Cum ar fi utilizarea lavei în agricultură. "Plantele găsesc în lavă multă hrană şi umiditate", îţi explică localnicii. Iar în construcţii… Dacă îi spui unui catanez că a scăpat ieftin cu o casă construită din "lavă pietrificată" râde de tine, deoarece lava este considerată un material scump în construcţii. Deja cazi pe gânduri serios când vezi muncitori roind asiduu cu buldozerele într-o carieră de lavă. DUBLU TĂIȘ. Lava acoperă case, dar este totodată un material de construcție

Cafenelele, faimoasele gelaterii, magazinele moderne, toate reprezintă un prezent fragil sub greutatea unui trecut extraordinar. Grecii îi vând pe locuitorii Cataniei ca sclavi, cartaginezii ard oraşul, ciuma rade şi ea ce mai găseşte, un jet de lavă lat de un kilometru distruge aşezarea în 1669 (tot atunci s-a încercat în premieră schimbarea cursului lavei), iar 25 de ani mai târziu un cutremur devastator pune capac la tot.

Vulcanul văzut ca o femeie capricioasă

Iată, pe scurt, istoria catanezilor, cărora vulcanul întâi lea fost duşman, apoi prieten, ajutându- i să renască. "Problema noastră nu o constuie lava, ci cutremurele!", spune Andrea, un localnic zelos, care în timpul liber mai face şi pe ghidul. "Deoarece în fiecare zi Signora Etna poate zice: «Prietene, poate azi mă trezesc şi te cutremur puţin!»".

Dacă porneşti la pas alert pe dalele din lavă ale Viei Etnea, cenuşa vulcanică se strecoară ostentativ printre degetele de la picioare. O întâlneşti apoi, discretă, prin colţuri de pe lângă palazzo şi mânăstiri, prin Piazza del Duomo, şi pe străduţele de pe lângă Porta Garibaldi. Cenuşa poate rămâne şi peste o săptămână sau două de la erupţie prin oraş. Astfel, inscripţia "Lava me!" ("Spală-mă") de pe unele maşini capătă valoare prin simplul fapt că nu este scrisă în praf, ci în cenuşă vulcanică. Apoi ai de-a face cu lava lucrată cu dalta, care îşi dovedeşte frumuseţea prin intermediul sculpturilor, ornamentelor, trotuarelor şi aşa mai departe. PREZENȚĂ. Cenușa vulcanică se găsește pe străduțele de pe lângă Porta Garibaldi FOTOGRAFII: ROXANA ROSETI

TREN

Mocăniţa SF

Calea ferată Circumetnea, veche de pe la 1800 şi ceva, este probabil cea mai bună cale ferată din Europa. Dacă ai răbdare să petreci aproape patru ore în tren, vei avea surpriza unei călătorii desprinse parcă din filme. Te însoţeşte de-a lungul drumului imaginea "cuminte" a vulcanului – insolit însoţitor de tren. Precum o mocăniţă SF, trece pe lângă localităţi miniaturale, unele cocoţate pe stânci, altele cu casele aflate atât de aproape de linia ferată, încât dacă întinzi mâna pe geam, pe alocuri aproape că poţi strânge mâna, împreună cu un calduros "Salve!" localnicilor aflaţi în balcoane. Cobori la Riposto, ca să vezi mai bine Marea Ionică, şi eventual să citeşti despre ultimele năzbâtii ale lui Berlusconi în ziarul "La Sicilia".

Poţi vizita “Museo Privato" al doamnei Grazia. Care a strâns toate lucrurile posibile şi imposibile ale familiei ei, expunându-le într-un straniu, dar minunat muzeu privat (“nu cu vânzare", spune doamna Grazia), în care poţi găsi de la o fotografie unicat cu Mussolini, până la bluza mătuşii făcută în anii războiului, din material de paraşută. Una din 1943, de pe vremea când generalul german Albert Kesselring, aflat în fruntea a două divizii de tancuri, se retrăgea spre nord-vestul Etnei.

INEDIT

Excursie vulcanică, presărată cu lavă

Oamenii îşi trăiesc furnicarul în oraşul construit din piatra lavei. Emblema Cataniei este elefantul "U Liotru" făcut din acelaşi material - lava, de fapt Fontana dell’Elefante cu statuia unui elefant căruia îi "creşte" din spate un obelisc egiptean. O "amuletă de protecţie" împotriva furiei Etnei, după cum explică legenda.

Turiştii discută despre mafie

Peste tot domneşte o leneveală greu de înţeles (la ora prânzului totul este închis şi se deschide spre seară) pentru oameni veniţi din ţara cu cea mai lungă săptămână de lucru din Europa.

Despre mafie vorbesc în gura mare numai turiştii aflaţi în "oraşul renăscut din crimă, murdarie şi decădere urbană", după cum scrie într-un ghid. Dacă vor să afle mai multe, li se spune lapidar că "e ca peste tot" şi că mafia calabreză ‘Ndrangheta a detronat mafia siciliană.

În rest, mercato stradale, legume şi fructe (dacă ai noroc, toate la un euro), scoici şi brânzeturi, bătrâni jucând cărţi în parcul cu statui fără cap de lângă gară. Gunoierii mătură tăcuţi cenuşa vulcanică, deşi inutil, iar lumea bea liniştită o "cuore di cane" ("inimă de câine") - băutura verde la care s-a adăugat un bulgăre de granita, îngheţata menită să liniştească gâturile secate de căldură.

Uitând că sunt într-un loc altădată inundat complet de lavă -după cum descria Tucidide în secolul al V-lea î.Hr., în drăgostiţii se plimbă alene prin parcul Bellini, acolo unde tronează magnolia veche de o mie de ani.

Asfinţitul se strecoară în spatele vulcanului, aruncând o rază piezişă pe cea mai frumoasă dovadă a deca denţei ins cripţionată de un localnic romantic, pe unul dintre zidurile parcului: "Ti brucerai/ piccola stella senza cielo".

Metode de protecţie: pălărie, ochelari de soare şi o batistă

Vântul este foarte puternic, iar neatenţia poate aduce o alunecare la vale, pe un tobogan din lava "veche". Pălărie, ochelari de soare şi eventual o batistă la gură, toate acestea te protejeaza de vânt şi de micile pietricele care îţi intră în ochi şi pe care le simţi la un moment dat, fără exagerare, printre dinţi. Pe alocuri, sfătuit de localnici, poţi găsi "rămăşiţe" fine, cristalizate, "rămase de la cea mai recentă erupţie", după cum ţin să adauge localnicii.

PERSONAJ

Zona a fost atinsă de criză

Călătoreşti cu autobuzul doar vreo zece staţii, este plin de lume, dar face toţi banii. În afara discuţiilor spumoase, printre care figurează la loc de cinste cele ale unor doamne românce care se plâng că patronul nu le dă voie să gătească şi să mănânce sarmale, autobuzul te duce în preajma a două localităţi de vis. Este vorba despre Aci Castello şi Aci Trezza, la malul Mării Ionice. La Aci Castello te afli în preajma Ciclopilor lui Homer, numiţi şi faraglioni acum - stânci care ţâşnesc din mare, aruncate conform legendei de orbul Polifem după obraznicul Ulise.

O studentă serveşte de câţiva ani într-o cafenea la Aci Castello. Alexandra munceşte aici numai vara, de la vârsta de 16 ani, pentru că mama ei locuieşte în zonă. "Acum sunt în anul II la Drept, la Bucureşti, şi de la anul gata, nu mai vin aici", povesteşte ea. Este în pauză şi citeşte cu foc un roman scris de Dostoievski. Între timp, face o mini-radiografie a "situaţiei locale". "E scump. Iar de doi ani încoace s-a micşorat numărul clienţilor. Chiriile sunt mari, ajung la 500 de euro pe lună, uneori mai mult. Italienii intră în vacanţă prin august, primesc şi prima de vacanţă. Şi se mai spune că Italia e în criză. Mi-e tare milă de tinerele românce care vin aici şi se angajează bone, deoarece nu toate dau de familii înţelegătoare. Unele dintre ele sunt fete tare deştepte, însă dacă în ţară nu pot să câştige cât câştigă aici, asta e", a mai povestit ea.

Catania şi localităţile din preajmă văzute dinspre Etna te duc la concluzia că oamenii au construit atât de aproape parcă din strania dorinţă de a se căţăra pe vulcan. Au făcut din poalele lui cea mai populată parte a Siciliei, pentru că lava fertilizează solul, care poate suporta astfel şase recolte pe an, viţa de vie şi pomii fructiferi abundă, pământurile cultivate se întind până la 1.600 metri altitudine. Turiştii se perindă pe lângă craterele care şi-au pierdut demult vigoarea, dar nu se ştie niciodată. Întâi constaţi că romantismul italienilor nu se dă bătut nici măcar pe serpentinele care duc din oraş spre Etna: inscripţiile de genul "Stella, ti amo" figurează pe roca vulcanică încremenită pe marginea şoselei. Sus, autocarele şi jeep-urile trec printr-un peisaj aproape extraterestru până la mici cabane, restaurante. Statul italian încurajează turismul pe Etna. Aşa au apărut zone de schi alpin şi, dacă urci la 2.600 de metri altitudine, mărcile de cârnaţi şi coniac Etna.

AUTOHTON

Cafenea românească

Din Riposto treci drumul spre Giarre. Este de prisos să adăugăm că imaginea vulcanului te însoţeşte peste tot. Acolo, în Giarre, cu vulcanul “la doi paşi", găseşti vitrine din care îţi surâd genţi glossy din pene roz. Dai peste o cafenea românească. Misterioasa Iuliana cu tatuaj pe mână nu-ţi spune în ruptul capului altceva decât că e din Craiova, că a lăsat un copil acasă şi că pe aici românii vorbesc în şoaptă (“le e ruşine"). Ne dăm brusc seama că în Catania cerşetorii (preponderent români) întâlniţi în cale sunt îmbrăcaţi destul de curat, sunt respectuoşi (dar insistenţi) - aproape că cerşesc şoptit. Dacă au un repertoriu artistic, acesta este format din tangouri suave ori valsuri dulcege. O lăsăm pe Iuliana ştergându-şi de zor lacrimile în pragul uşii, încercând să nu o vedem, în timp ce din dulapurile cafenelei se iţesc borcane româneşti cu murături şi salamuri aşijderea. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/FdsbGhpAPkM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>