Vremea. România, lovită de un val de căldură. De azi începe primăvara?!

Vremea. România, lovită de un val de căldură. De azi începe primăvara?!

„Traversăm acum o perioadă în care vremea își schimbă radical aspectul o dată la două-trei zile, dar dacă ne uităm puțin în urmă am avut o foarte lungă perioadă în care, cel puțin din punct de vedere al precipitațiilor, nu s-a întâmplat mai nimic.

Nu este bine să avem nici astfel de blocaje atmosferice, așa cum le numim noi, pentru că seceta este instalată în mare parte a țării. Sigur că suportăm destul de dificil și aceste treceri foarte bruște, pentru că ne influențează variațiile de temperatură, apariția precipitațiilor, după o lungă perioadă de lipsă de precipitații. Aceste variații se datorează unor factori la scară europeană, până la urmă. Nu este chiar ieșit din comun acest lucru pe parcursul iernii.

Ceea ce aș spune că este mai ieșit din comun pentru iarna pe care o traversăm este faptul că mai tot timpul am avut influențe dinspre Europa de Vest, dinspre Oceanul Atlantic, dinspre Marea Mediterană, foarte, foarte puțin dinspre Câmpia Rusă sau partea de nord a Europei, de acolo de unde ne vin nouă iarna masele de aer mai reci. Aș spune că mai degrabă acest lucru este mai ieșit din comun”, a explicat directorul executiv ANM Florinela Georgescu, la Digi24.

Ne puteți urmări și pe Google News