ZIUA LIBERTĂŢII PRESEI. Un săptămânal interbelic din București îi „înnobila” pe drumarii care se-îmogățeau din pavarea străzilor cu titlul purtat de regii prohibiției americane

Cu mulți ani înainte ca noțiunea de libertate a presei să fie instituționalizată de ONU și omagiată în fiecare zi de 3 mai, mult înainte ca primele televizoare să își aprindă ecranele, când presa scrisă încă își disputa monopolul informativ cu posturile de radio, la București apărea un săptămânal în care temele mari ale politicii naţionale erau persecutate în favoarea faptului divers, a polemicilor administrative cu anvergură locală și a dezbaterilor pe teme urbanistice. Publicația se numea „Gazeta municipală”, ieșea pe piață duminica, acoperea doar întâmplările din Bucureşti, iar cea mai amplă colecție în care a supraviețuit până astăzi, cea a Muzeului București, Palatul Şuţu, îndosariază numere cuprinse între 1932 și 1946. „Bătrânul porc ar trebui destituit” În septembrie 1936, într-un mic colț de pagină, Gazeta bifa încă o etapă din războiul mediatic purtat cu cel care, la vremea aceea, conducea serviciul de drumuri și poduri din cadrul Primăriei Capitalei. Ziarul nu se ferea de cuvintele grele. Își numea adversarul „gangster” și „porc”: „Gangsterul Enăceanu a început pavarea planșeului de la podul spitalului Brâncovenesc la podul Șerban Vodă. Le-au lucrat însă așa de bine, încât după ce au terminat așezarea bordurilor, iar pe alocuri chiar așezarea dalelor de beton, s-a constatat că lucrarea este complet greșită și urmează să fie desfăcută pe toată întinderea. Această nouă dovadă de incapacitate a bătrânului porc ar fi destul ca să ducă la destituirea lui. Suntem în stare să facem prinsoare cu oricine că Enăceanu va fi avansat”.

ATITUDINE. Ştirea despre lucrările "gangsterului" Enăceanu era mică dar vehementă Patiserii otrăvite, în centrul Bucureștiului Erau vremuri când, ca și astăzi, plăcintăriile livrau, la pachet cu marfa de patiserie,şi boli de stomac. În iunie 1937, Gazeta anunța că medicul-șef al Capitalei, un anume E. Răsmeriță, găsise în galantarele a două patiserii din centrul orașului - situate pe Bulevardul Elisabeta – alimente cu care-și trimiteau clienții în spitale. Cofetăriile se numeau „Trianon” și „Econom”, iar după ce și-a prezentat raportul în fața consiliului local, Răsmeriță a fost împuternicit să le ridice autorizațiile de funcționare. Tot în domeniul alimentației publice, Gazeta consemnează o decizie pe care primăria a luat-o în aprilie 1943: interzicerea consumului produselor de carmangerie în Grădina Botanică. Ziarul explica felul în care, de la o concesie minoră - îngăduirea unui debit cu hrană rece pe teritoriul parcului - în Grădina Botanică ajunsese să funcţioneze un restaurant cu muzică şi grătare: „În locul unui bufet a fost instalat un restaurant cu mititei și guriste, arendat unui agent electoral. Întreținerea a fost complet uitată, iar paza și ordinea începuseră a lăsa mult de dorit”.

FOCAR. Patiseriile Bucureştiului interbelic nu aruncau la gunoi ce puteau vinde la tejghea Fraudele de la Sectorul de Verde În martie 1940, săptămânalul consemna deznodământul unui proces de delapidare care zguduise departamentul financiar al Primăriei Sectorului de Verde - un sector din nord-vestul Capitalei care astăzi s-ar suprapune, parțial, sectoarelor 1 și 6. (Birourile sale administrative aveau sediul în primăria de pe Bulevardul Banul Manta.) Judecata în procesul „fraudelor de la Verde” se încheiase cu condamnarea a șapte dintre acuzați. Printre alții, au înfundat pușcăria, cu pedepse de câte cinci ani, Mircea Ionescu (director financiar la Sectorul de Verde), Ioan Antonie (contabil la Sectorul de Verde) și Gheorghe Udroiu (director la departamentul de contabilitate al Primăriei Municipiului). Toți trei, alături de restul de patru condamnați, trebuiau să acopere pagubele pe care le provocaseră statului, în valoare de 10,5 milioane de lei. JAF. La Sectorul de Verde se furase ca în codru

Urbanism

Principala preocupare editorială a „Gazetei Municipale” era evoluția urbanistică a Bucureștiului. Paginile săptămânalului găzduiau campanii îndelungate care militau pentru respectarea regimului de înălțime al clădirilor nou-construite, pentru verticalizarea principalelor artere ale orașului, pentru modernizarea piețelor publice, extinderea zonelor verzi și proporționalitatea noilor edificii ridicate din banii statului. Două exemple: 1. în 1938 inventaria „patru orori”: patru clădiri construite în centrul orașului, a căror cornișă se înălța cu mult deasupra caselor vecine. 2. O ediție din noiembrie 1933 îl punea la zid pe marele arhitect Petre Antonescu criticând proiectul pe care acesta îl făcuse pentru clădirea Facultății de Drept.

CRITICĂ. Proiectul actualei Facultăţi de Drept era desfiinţat de "Gazeta municipală"

ZIUA PRESEI

Premiul „Guillermo Cano”, acordat unui ziarist iranian

Azi, 3 mai, sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU) se sărbătorește, la nivel mondial, Ziua Internațională a Libertății Presei. E o dată intrată abia din 1993 în calendarul omagial al ONU și marchează ziua în care - la un seminar al UNESCO, ținut în capitala Namibiei - a fost adoptat un set de principii menite să ocrotească libertatea de exprimare pe continentul african. Anual, pe 3 mai, UNESCO acordă un premiu prin care gratifică devotamentul ziariștilor care – înfruntând regimuri politice opresive sau medii sociale dominate de extremism și mafie – continuă să-și facă meseria. Personalitatea căreia îi e închinat premiul– Guillermo Cano – a fost un ziarst columbian proeminent, ucis de glonțul cartelelor de droguri în 1986.

Premiile „Guillermo Cano”, acordate începând cu 1997, în valoare de 25.000 USD, au onorat de două ori postumitatea unor ziariști care, asemenea columbianului, au murit de mâna celor despre care scriau. Pe ceilalți 13 laureați premiile i-au găsit în viață. Astăzi, premiul „Guillermo Cano” îi va fi decernat jurnalistului iranian Ahmad Zeidabadi (foto) care – în prezent – ispășește o condamnare de șase ani într-o închisoare din țara sa natală. Soarta lui Zeidabadi e împărtășită de mulți alți ziariști iranieni, deţinuţi politici ai regimului de la Teheran.