Voronin nu-i dă prea mari şanse lui Dodon:" Va pierde din imagine în primele șase luni de mandat, nu după patru ani"

Voronin nu-i dă prea mari şanse lui Dodon:" Va pierde din imagine în primele șase luni de mandat, nu după patru ani"

Liderul „Partidului Comuniștilor”, Vladimir Voronin, consideră că președintele ales, Igor Dodon, riscă să-și piardă din imagine peste jumătate de an.

"Dodon face toată ziua declarații. Dimineața face declarație cu fața de unde răsare soarele, iar seara - cu fața acolo unde asfințește soarele”, a făcut Voronin o remarcă despe socialist chiar la începutul emisiunii. "Dodon va pierde din imagine în primele șase luni de mandat, nu după patru ani". O să vedeți, eu desigur nu vreau ca asta să se reflecte pe viața oamenilor. Deja ce să mai faci acestui popor? Nu mai ai cu ce-l obijdui”, s-a întrebat liderul PCRM, relatează timpul.md.

Întrebat dacă susține vreun candidat la șefia PSRM după plecarea lui Dodon de la conducerea partidului, Voronin a spus că are un favorit, dar nu-l numește. "Nu spun pe cine susțin la conducerea PSRM. Oricine numai nu Greceanîi. Dacă ei se vor uita bine, au din cine alege. Dar dacă eu voi spune pe cine susțin, atunci vor porni vorbe că e susținut de Voronin și o să-i fac omului un serviciu rău”, a mai spus comunistul.

Ne puteți urmări și pe Google News