NASA este pusă pe fapte mari şi vrea o reţea celulară pe Lună. Scopul este unul precis: NASA este hotărâtă să readucă oamenii pe Lună.
NASA îşi propune, prin programul său Artemis, să readucă oamenii pe Lună până în 2024 şi să înfiinţeze baze permanente pe suprafaţa selenară.Nokia a anunţat că primul sistem de comunicaţii wireless în bandă largă din spaţiu va fi construit pe suprafaţa Lunii la sfârşitul anului 2022, înainte ca astronauţii să ajungă din nou acolo.
În cadrul acestui proiect, Nokia îşi va uni forţele cu o companie privată de proiectare a navelor spaţiale din Texas, Intuitive Machines, pentru a trimite echipamentele spre Lună cu sonda lor selenară. Reţeaua se va autoconfigura şi va stabili un sistem de comunicaţii 4G/LTE pe Lună, a precizat Nokia, intenţia fiind aceea ca în viitor să se facă trecerea la 5G.
Comunicare: voce şi audio, exact ca pe Pământ
Reţeaua va oferi astronauţilor capabilităţi de comunicare voce şi video şi va permite schimbul de date telemetrice şi biometrice, precum şi trimiterea şi controlul de la distanţă a roverelor selenare şi a altor dispozitive robotice, a indicat compania.
Reţeaua va fi proiectată pentru a rezista condiţiilor extreme de la lansare şi aselenizare şi pentru a opera în spaţiu.
Echipamentele trebuie să fie trimise pe Lună într-o formă foarte compactă pentru a se încadra în limitele de dimensiune, greutate şi putere ale încărcăturilor spaţiale.
Nokia a indicat că reţeaua va folosi tehnologia 4G/LTE, utilizată la nivel mondial în ultimul deceniu, în locul 5G - cea mai recentă - deoarece în cazul primei sunt mai bine cunoscute cantitatea şi fiabilitatea, informează Agerpres.