Președintele Ucrainei a solicitat, miercuri, 9 martie, puterilor occidentale să rezolve urgent problema ofertei poloneze prin care țara sa ar urma să primească avioane de luptă. Poziția lui Volodymyr Zelensky vine după ce, marți, Statele Unite au respins un plan prezentat de Polonia de a trimite flota sa de avioane de luptă MiG-29 din epoca sovietică în Ucraina prin intermediul unei baze aeriene americane din Ramstein, Germania.
În timp ce Rusia denunță o inițiativă a Poloniei de a transfera avioane de luptă MiG-29 americanilor pentru ca aceștia să le trimită ulterior Ucrainei drept un demers care ar crea un „scenariu potențial periculos”, președintele Volodymyr Zelensky îndeamnă Occidentul să decidă „cât mai repede” ce vor hotărî să facă în privința propunerii polonezilor.
Volodymyr Zelensky cere avioane de luptă Occidentului
„Când va exista o decizie? Uite, suntem în război!”, a declarat Volodymyr Zelensky într-o înregistrare video publicată pe canalul său Telegram. „Vă cerem din nou să luați o decizie cât mai curând posibil. Trimiteți-ne avioane”, a subliniat președintele Ucrainei.
Marți, Statele Unite au respins un plan prezentat de Polonia de a trimite flota sa de avioane de luptă MiG-29 din epoca sovietică în Ucraina prin intermediul unei baze aeriene americane din Ramstein, Germania.
Vicepreședintele SUA se deplasează în Polonia
Astăzi, vicepreședintele american Kamala Harris se va deplasa în Polonia pentru a discuta despre cum să ofere „asistență militară” Ucrainei, au declarat oficiali de la Casa Albă, la câteva ore după ce Washingtonul a respins oferta Varșoviei de a trimite avioane de luptă din epoca sovietică.
Călătoria a fost planificată înainte ca Polonia să ia prin surprindere Statele Unite, oferindu-se să trimită avioanele sale MiG-29 în Ucraina prin intermediul unei baze aeriene americane.
Washingtonul a respins propunerea, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, afirmând că perspectiva ca avioanele să zboare de la o bază NATO americană „în spațiul aerian care este contestat cu Rusia în Ucraina ridică îngrijorări serioase pentru întreaga alianță NATO”.
Vicepreședinta Harris se va întâlni, joi, cu președintele polonez Andrzej Duda și cu premierul Mateusz Morawiecki, potrivit unor oficiali americani care au solicitat anonimatul.
Avioanele MiG, o „problemă pentru Polonia și SUA”
Ministrul de cabinet Grant Shapps a declarat că problema furnizării de avioane MiG-29 către Ucraina este o chestiune care trebuie discutată de Polonia și SUA.
Pentagonul a respins oferta Poloniei de a oferi Statelor Unite avioanele de vânătoare MiG-29, cu intenția ca acestea să fie apoi transmise Ucrainei.
Polonia ar putea fi expusă riscului unor represalii dacă avioanele sale donate ar ajunge să se confrunte cu avioane de luptă rusești pe cerul Ucrainei.
„Aceasta este o problemă care îi privește direct pe polonezi și pe americani. Vom dori, desigur, să sprijinim Polonia, care se află chiar în prima linie acolo, în orice mod posibil”, a transmis ministrul Transporturilor într-o intervenție televizată la BBC.