MĂRTURII INEDITE. Un volum de interviuri lansat ieri documentează, prin vocile martorilor, dramele românilor basarabeni şi bucovineni refugiaţi din calea tăvălugului sovietic în 1940 şi 1944.

Luni în şir, după vara teribilă a lui 1940 care a predat destinele Basarabiei şi Bucovinei în mâinile ocupantului sovietic, oamenii au aşteptat. Cei mai norocoşi au obţinut dreptul formal de a se repatria în România. Nu toţi cei care au vrut să plece au beneficiat însă de această şansă. Cei mai puţin norocoşi au fost arestaţi, deportaţi sau executaţi sumar.

În spate, au rămas casele părăsite şi alte zeci de mii de destine suspendate. Apoi, au venit nopţile reci de toamnă ale Bucovinei, cu pâcla stând ca o vestă antiglonţ între vieţile fugarilor, graniţele udate de sânge şi gurile de foc ale grănicerilor sovietici, aşteptând să scuipe, în ritm sacadat, moartea. Unii au reuşit să scape. Alţii s-au prăbuşit pentru totdeauna la câţiva metri distanţă de ţara pe care o voiau înapoi.

Un deceniu de suferinţă

Cum poţi decupa, în aproape 400 de pagini, memoria amputată a exilului forţat, a stigmatelor, a nostalgiilor şi rănilor niciodată închise? Cum poţi să fii un "duşman de clasă", să supravieţuieşti abatorului uman care a urmat perioadei interbelice şi totuşi să-ţi păstrezi normalitatea şi puterea de a înţelege şi de a ierta? După şapte decenii de la momentul separării celor două provincii de România, câţiva supravieţuitori încearcă să redeseneze, peste timp, graniţele care i-au despărţit de ei înşişi.

Volumul care cu prinde mărturiile lor recompune, din perspectiva refugiaţilor basarabeni şi bucovineni în Banat, anii ocupaţiei sovietice şi ai terorii comuniste, detaliile masacrului de la Fântâna Albă din 1941 sau pe cele ale deportărilor din Bărăgan în 1951. Un deceniu de suferinţă - "Cum mergi cu tăvălugul peste o arătură ca s-o nivelezi, aşa a trecut războiul peste noi", spune unul dintre martori -, urmat de ani întregi în care doar trecerea timpului a mai pansat rănile.

Totul a început în vara lui 1940, când un ultimatum sovietic adresat României solicita cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Bucureştiul s-a conformat. Iar libertatea a început cu represalii masive împotriva foştilor exploatatori. Funcţionari ai administraţiei româneşti, membri sau simpatizanţi ai partidelor politice democratice, ţărani sau lucrători ai căilor ferate (considerate obiective strategice de Moscova), preoţi sau învăţători au fost a res taţi, deportaţi, executaţi. Pentru cei mai norocoşi, izbăvirea a venit sub forma repatrierii în România, peste 20.000 de persoane reuşind să se retragă din raiul URSS până în octombrie 1940.

Destinaţie finală: Siberia

Alţi 124.000 de basarabeni etnici germani au fost salvaţi de acorduri bilaterale so vietogermane. Zeci de mii de destine au rămas însă la voia stalinismului. Peste 30.000 dintre ele au sfârşit prin a fi deportate cu doar o lună înainte de contraatacul asupra Uniunii Sovietice din iunie 1941.

"În total, în primul an de ocupaţie sovietică au avut de suferit (...) nu mai puţin de 86.604 persoane din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei", arată istoricul basarabean Igor Caşu în studiul introductiv al volumului.

Răzbunarea avea să vină fulgerător în vara lui 1941, odată cu deportarea a aproape 150.000 de evrei din teritoriile recucerite. Istoria nu s-a oprit însă aici. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial avea să aducă o nouă dramă pentru românii basarabeni şi bucovineni care reuşiseră să fugă în România între 1940-1941 şi în 1944.

Declaraţi "cetăţeni sovietici" în anul de ocupaţie, împotriva acestora a început o adevărată vânătoare după 23 august 1944. Acuzaţia avea forţa lamei de ghilotină: trădaseră patria sovietică. Cu largul concurs al autorităţilor instaurate la Bucureşti în 1945, fluviul uman a început să curgă invers, zeci de mii de basarabeni sau bucovineni fiind forţaţi să se întoarcă de unde fugiseră. Pentru ei, scenariul nu mai putea continua decât în mijlocul întinderilor nesfârşite ale Siberiei.

LANSARE

Un antidot pentru extremismele de orice fel

Două cărţi lansate ieri la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc aduc laolaltă zeci de interviuri de istorie orală şi încearcă să recupereze suferinţa românilor basarabeni, bucovineni sau evrei în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Coordonate de Smaranda Vultur şi Adrian Onică, cele două volume cuprind mărturiile cutremurătoare ale celor care s-au trezit prinşi, în urmă cu şapte decenii, în malaxoarele necruţătoare ale comunismului şi fascismului.

Prima carte are ca temă Holocaustul, dar şi povestea sacrificiului unor "drepţi între popoare", care au ales să refuze propaganda antisemită a dictaturii lui Ion Antonescu.

Cel de-al doilea volum conţine mărturii ale refugiaţilor basarabeni şi bucovineni din 1940 şi 1944. Cele două a pariţii editoriale s-au conturat "în ideea de a respinge uitările legate de Holocaust şi de comunism, uitări care periclitează viaţa celor tineri, riscând să-i împingă în braţele extremismelor de dreapta sau stânga", scrie Smaranda Vultur în prefaţa primului volum.