Spectacol cu bufoni, mercenari şi gură-cască, artificii şi iluzionism, dar mai ales multă spoială ca să ascundă urâţenia. Condiţia teatrală în politică este în fapt modul de funcţionare a şandramalei politice, ideologia însăşi a politicii de Dâmboviţa.
Se joacă teatru înainte de campanie, în campanie, post-campanie. Se joacă teatru în actul de guvernare, România funcţionând din inerţie, teatru în relaţia dintre politician şi idioţii săi utili, politician şi cetăţeanul votant, în relaţia dintre politician şi interacţiunea acestuia cu oficialii europeni sau americani. Se joacă teatru şi în relaţia dintre politicianul penal aflat în faţa procurorului şi a judecătorului în faţa cărora susţine că el, politicianul corupt, şi-a sacrificat familia şi sănătatea şi el nu a furat, nu a făcut trafic de influenţă şi nici nu a deturnat fonduri, ci totul este/a fost pentru binele poporului, pe care de fapt îl dispreţuieşte. Se joacă teatru în despărţirile politice, în vechile şi noile combinaţii politice, se folosesc replici tăioase, ucigătoare, iar unele devin memorabile. Curat-murdar folclor politic! "Dosar politic!" e replica care răsună după fiecare cădere de cortină pe scena politicii româneşti atunci când unul dintre ei o părăseşte având cătuşe la mâini luând drumul puşcăriilor. După această ieşire din scena publică, apar idioţii utili care se perindă prin studiouri tv pentru a susţine inocenţa penalilor. Idioţii utili şi reţeaua sistemului politico-mafiot transpartinic fac posibilă perpetuarea acestui model de politician: slab, inconsistent, superficial, mincinos, lipsit de onoare şi obsedat de putere şi bani. PSD a avut nevoie de trei ani pentru a consolida brandul USL, jucând teatrul partenerului corect şi loial, cucerindu-l pe votantul simplu prin manipulare căci, într-o construcţie politică alături de liberali, socialiştii lui Iliescu au reuşit un transfer de blazon transmiţând mesajul că fostul PSD a murit, iar noul PSD e modern, deschis la dialog si tocmai cu cine chiar cu cei cu care sunt/ar trebui să fie tocmai la opusul discursului public şi a ideologiei politice. Odată scopul atins, PSD şi-a spus că e timpul să preia frâiele şi voila a apărut USD. Baba Safta sau nea Vasile nu se vor încurca în ultima literă şi asta pentru că brandul s-a consolidat în mintea ultimului sătean din ultimul sat. Nu degeaba plasele cu uleiul şi zahărul şi galoşii de cauciuc tot vin fără număr din 2011 încoace. Teatrul continuă. Profitând de plecarea lui Ponta la Soci pentru a pupa inelul lui Putin, liderul liberalilor s-a trezit din somnul politic şi l-a scos pe Klaus din joben. Mişcarea a fost analizată pe toată părţile. Ceea ce însă se vede de la o poştă este faptul că numirea lui Klaus pare a fi declanşat haosul, iar greutatea cu care au loc negocierile pentru noile numiri în guvern ne arată noile poziţionări - PSD şi PNL în tabere diferite şi nu parteneri. Replicile în tot acest teatru al negocierilor sunt savuroase. De la "Nu eu m-am dus la Barosso să-mi dea lista de comenzi ca la chelneri!" (Antonescu) sau "De când Antonescu este prieten cu Băsescu" (ponta cu p de la plagiat) până la "Când ţi-a dat Voiculescu funcţia de preşedinte la Senat a fost bine?" (Ăla micu), par a fi doar replicile de început al marelui spectacol politic al anului. Un război care va ţine un an întreg, va uza actorii politici. Unii vor fi eliminaţi, alţi se vor reconverti, unii vor strânge rândurile, alţii îşi vor băga cuţite în spate până în prăsele. Sunt şi vor fi şi dezertori, dar şi cei care vor ieşi mai puternici decât au intrat. Climax-ul spectacolului politic nu a fost încă atins, însă indiciile arată că va fi grandios. Mişcarea PSD de a se întovărăşi cu UNPR şi PC într-o uniune care preia zestrea USL-ului, cu tot cu mobilă, aşternuturi, fotografiile de familie, linguri şi polonice, descrie intenţia de acţiune politică a acestora: fără liberali la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. Liberali sunt invitaţi să doarmă nici măcar pe canapea, ci la prieteni sau la părinţi. Şi toate aceste mişcări spectaculoase sunt posibile deoarece în politica românească nu există tabuuri, nu există limite, iar politicienii ar face orice pentru iluzoria putere. Şi este posibil pentru că paleta de personaje care populează scena politică este largă şi cuprinde mai toate tipologiile dezechilibrate: mitomani, dezaxaţi, semidocţi, obsesivi-compulsivi, disonaţi-cognitiv, nevropaţi, psihopaţi, sociopaţi, bordeline şi alte tulburări de personalitate. Un adevărat caleidoscop al comportamentelor umane al cărui numitor comun ar putea fi pierderea controlului, lipsa echilibrului, deriva, absenţa valorilor. Scena politică a fost preluată de o haită de inşi aşa-zişi politicieni care au imprimat vieţii publice şi politice amprenta lor clinică. Politica, dar şi spaţiul politic şi mediatic, arată astăzi aidoma lor. Oricare din simptomatologia aferentă profilului psihologic a fost imprimată/amplificată în discursul public. Intens mediatizat mesajul public de acest tip s-a dovedit în timp a fi o bombă cu ceas. Nu doar politicienii sunt praf, dar şi opinia publică nu stă foarte bine. Această combinaţie ucigătoare creată în laboratoarele felixoide a creat "omul nou": plastilină în mâna zeilor tv de mucava. Omul nou care primeşte hrana fără să o mestece, Omul nou care simte plăcere atunci când eroii zilei sunt devoraţi în faţa lui. Omul nou pentru care treburile Cetăţii sunt prilej de spectacol în care el e doar privitor excitat de violenţa limbajului, deşi spectacolul acesta îi afectează fiecare aspect al vieţii lui. Omul nou vrea teatru politic, nu politică. Omul nou vrea să aplaude din nou frenetic, să strige din toţi bojocii: "A murit USL! Trăiască USD!". Aceeaşi mizerie…
- Talented mister Viorel
- Welcome to Romania Game. Atenţie! Nivel ridicat de violenţă politică
- Doamnelor din politică, plecaţi acasă!
- USL: Atac la Siguranţa Naţională. Opoziţia îşi pune părul pe moaţe
- Războiul celor trei roze. Ținta: Statul de Drept
- Lecția pe care o va primi Opoziția. Cu botul pe labe
- Un Crăciun pentru liniştea noastră! Parlamentul şi Guvernul veghează în timp ce noi ne burduşim cu sarmale
- Parlamentul deasupra Legii. E real şi se întâmplă în România
- A fi sau a nu fi cu Traian Băsescu. Dilemele Opoziţiei
- Stimaţi politicieni, poftiţi în vagoane!
- Sperietoarea "Regimul Băsescu", bufonii şi voyerismul electoratului
- Jocul lui Traian Băsescu. Planul B
- Când politicianul îşi vinde sufletul Diavolului pronunţă numele Ceauşescu
- PNL nu va primi banii de pe noptieră
- Blaga, buldogul pe acoperişul fierbinte al politichiei dâmboviţene
Detalii despre proiectul VOCILE DREPTEI:
- VOCILE DREPTEI: Un nou pol de opinii şi dezbateri pe evz.ro
În fiecare zi veţi avea ocazia să vă întâlniţi, pe evz.ro, cu autori cunoscuţi care vor explica, promova şi dezbate un set de idei care poate să stea la baza unei noi viziuni pentru viitorul României. Opiniile pe care le veţi regăsi şi comenta în rubrica „VOCILE DREPTEI”, sunt menite să creeze publicului larg o imagine cât mai clară asupra prezentului, o înţelegere mai bună a trecutului şi o perspectivă pentru viitor. Urmăriţi aici TOATE editorialele şi dezbaterile din proiectul VOCILE DREPTEI!