Vladimir Putin și Emmanuel Macron, discuții cruciale la Kremlin. Nu a fost găsit un punct comun, pericolul e uriaș

Foto: EPA/KREMLIN POOL / SPUTNIK / POOL MANDATORY CREDIT

Cei doi lideri ai Rusiei și Franței s-au întâlnit, luni, la Moscova, pentru a discuta despre relația foarte tensionată care există la granița cu Ucraina. Nu s-a ajuns la un numitor comun.

UPDATE. Primul care a luat cuvântul, la finalul întâlnirii, a fost Vladimir Putin. „Din perspectiva noastră, ce se întâmplă în Ucraina este o desființare a acordului de la Minsk. Ar trebui să existe amnistii, dar legislația ucraineană nu a fost modificată în acest sens.

Se vorbește de încălcarea drepturilor omului. Haideți atunci să vorbim de regiunea Lugansk, unde vorbitorii de limbă rusă sunt persecutați și tratați drept inamici ai statului. Acest lucru ar fi considerat ciudat în orice țară europeană”, a afirmat liderul de la Kremlin.

Nu s-a ajuns la un numitor comun, care să liniștească spiritele agitate

A luat cuvântul și președintele Franței, Emmanuel Macron: „Credem că mai este timp pentru a alege calea păstrării păcii și detensionării iar dialogul strategic dintre cele două țări poate să ajute aici. V-ați prezentat punctul de vedere, care nu este același cu al liderilor occidentali. Eu, personal, cred în unitatea Europei.

Nu e în interesul nimănui să avem o lipsă de stabilitate după criza pandemică, prin urmare trebuie să facem eforturi pentru detensionare. Domnul Putin m-a asigurat de voința sa de a se implica pe această cale”, a afirmat liderul francez.

 

Vladimir Putin și Emmanuel Macron, președinții Rusiei și Franței, s-au aflat față în față, luni după amiaza, la Moscova. Marele subiect al discuției a fost, bineînțeles, conflictul din Ucraina. Înainte de a decola din Hexagon, preşedintele francez a spus că nu crede că poate exista „o victorie pe termen scurt” în negocieri, dar că este important să se „restabilească încrederea” cu liderul de la Kremlin.

Întâlnire extrem de importantă între Vladimir Putin și Emmanuel Macron

„Trebuie să încercăm să eliminăm toate incertitudinile de o parte şi de alta şi să reducem câmpul ambiguităţilor pentru a vedea care sunt punctele de dezacord şi punctele de convergenţă posibile”, a transmis președintele Franței.

„Trebuie să începem să construim un răspuns colectiv”

„Continentul nostru trece printr-o situație critică, lucru care ne cere să fim responsabili. Această discuție este necesară, pentru că este singura modalitate de a construi un climat de securitate, de stabilitate pentru continentul european. Trebuie să începem să construim un răspuns colectiv, comun pentru Rusia și restul Europei. Un răspuns util este un răspuns care permite evitarea unui război și construirea unor elemente de încredere și stabilitate pentru toată lumea”, a mai spus Macron.

Televiziunea națională din Rusia a transmis începutul discuțiilor pe parcursul cărora cei doi lideri au fost separați de o masă lungă, albă.

Vladimir Putin i-a mulțumit lui Emmanuel Macron pentru vizita la Moscova, afirmând că cele două țări au „preocupări comune” în legătură cu securitatea în Europa.

„Știu că aveți propriile păreri pe aceste teme”

„Văd cât de multe eforturi depun conducerea actuală a Franței și președintele Franței, personal, în rezolvarea crizei legate de asigurarea unei securități pe baze egale în Europa, de promovarea unei perspective istorice corecte și de soluționarea problemelor ce au o strânsă conexiune cu cele enumerate mai sus, și anume, soluționarea crizei interne ucrainene din sud-estul țării. Am discutat toate aceste probleme la telefon, suficient de detaliat. Știu că aveți propriile păreri pe aceste teme și mă bucur că am oportunitatea de a discuta toate aceste aspecte, față în față”, a spus liderul rus.

Pe agendă ar mai fi putut figura și tema gazoductului Nord Stream 2

Vladimir Putin vrea să obţină o schimbare profundă a politicii NATO, în special a ceea ce numim politica uşilor deschise, ceea ce NATO nu îi poate oferi. Este vorba despre garanţia că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică, a mai spus preşedintele francez.

„Chestiunea de fond pe care vrea să o redeschidă într-un moment în care este într-o poziţie strategică mai puternică decât în urmă cu 15 ani este aceea de a şti cum poate coabita cu Rusia acest spaţiu de securitate care este NATO”, a mai spus el.

Întrebat despre ideea unei „finlandizări” a Ucrainei, adică un fel de neutralitate, Macron a recunoscut că ea „se numără printre modelele aflate pe masa discuţiilor”, dar criza „nu se poate rezolva spunând că Ucraina va rămâne într-un no-man's land, fără posibilitatea de suveranitate, de securitate”. Munca depusă „va continua dincolo” de alegerile prezidenţiale din aprilie din Franţa, unde nu şi-a anunţat candidatura oficială încă. „Sunt eforturi considerabile pentru a încerca să reconstruim această nouă gramatică a relaţiilor cu Rusia”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a declarat reporterilor că tema gazoductului Nord Stream 2 și alte probleme legate de livrările de gaze nu pot fi principalele subiecte de discuții dintre președintele Rusiei și cel al Franței, dar că s-ar putea să fie menționate.